Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) recomandă președinților instanțelor de judecată să desemneze, pentru cinci ani, cu posibilitatea prelungirii termenului, judecători specializați pe examinarea traficului de ființe umane și a crimelor conexe. Decizia a fost luată urmare a unei sesizări a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, care a fost acceptată.
În prezent, judecătorii specializați erau desemnați doar pentru o perioadă de un an, a menționat raportorul proiectului la ședința de marți a CSM.
Totodată, urmează să fie create câte două complete de judecată în cadrul Curților de Apel, care urmează să examineze aceste infracțiuni.
Anterior, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii crearea completelor de judecători specializați în domeniul infracțiunilor economice și a infracțiunilor de corupție și a celor conexe. „Trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați să-și primească pedepsele”, spunea Stoianoglo, cu referire la dosarul privind furtul miliardului. Pe 13 octombrie 2020, CSM a acceptat demersul și a recomandat președintelui Judecătoriei Chișinău și celui al Curții de Apel Chișinău să dea curs solicitării.
Vezi și aceste știri

Ministrul Justiției susține demersul procurorului general, privind specializarea judecătorilor pe furtul miliardului

Stoianoglo vrea judecători specializați pe „furtul miliardului”. A sesizat Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției
