Deputatul Pro Moldova Vladimir Cebotari îndeamnă oamenii să o voteze pe candidata PAS, Maia Sandu, la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. „Suntem convinși că Maia Sandu va scoate țara din izolarea internațională în care a băgat-o Igor Dodon”, a scris parlamentarul pe Facebook.
„Țara și oamenii au nevoie de schimbare, iar schimbarea începe de la schimbarea guvernării. Acum trebuie să îl schimbăm pe Dodon! Ieri am petrecut consultații cu colegii din Organizația municipiului Chișinău a Partidului Pro Moldova. Decizia noastră unanimă este să mobilizăm masiv membrii noștri, simpatizanții noștri și să îndemnăm toți cetățenii să o votăm la funcția de președinte al Republicii Moldova pe Maia Sandu”, a scris deputatul.
„Funcția de Președinte al Republicii Moldova este una simbolică, de administrare a afacerilor externe, dar și de numire în funcție a persoanelor care înfăptuiesc justiția. Suntem convinși că Maia Sandu nu va numi în funcții în justiție persoane compromise și corupte. Să arătăm lumii întregi că nouă ne pasă și că vrem să construim o altfel de țară, mai bună”, a adăugat Vladimir Cebotari.
Menționăm că, până în prezent, formațiunea Pro Moldova nu a ieșit cu o declarație publică privind susținerea vreunui candidat. În schimb, cinci actuali și foști deputați ai partidului - Grigore Repeșciuc, Corneliu Padnevici, Gheorghe Brașovschi, Sergiu Sîrbu și Ruxanda Glavan - au declarat că o susțin pe candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov.
Amintim că, recent, Sergiu Sîrbu, Grigore Repeșciuc, Eleonora Graur și Ruxanda Glavan au părăsit Pro Moldova. „Pro Moldova este un partid tânăr, de opoziție și al oamenilor liberi. Liberi să vină în echipă, asumându-și riscuri și critici, dar și liberi să se retragă atunci când nu mai sunt Pro Moldova”, a reacționat liderul partidului, Andrian Candu.
Vezi și aceste știri

Al patrulea! Glavan anunță că părăsește Pro Moldova: Trebuie să mă opresc aici, pentru ca situația să nu ia o întorsătură și mai anapoda

Încă doi deputați Pro Moldova anunță că o vor susține pe Violeta Ivanov la alegerile prezidențiale

Trei deputați Pro Moldova își anunță susținerea la prezidențiale pentru candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
