
Reacția ministrului Justiției la decizia CSM de a accepta cererile a cinci magistrați vizați în dosarul „Laundromat”: „Judecătorii lipsiți de integritate vor fi eliminați din sistem”
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, reacționează la decizia de astăzi a CSM prin care a acceptat cererile a cinci magistrați vizați în dosarul „Laundromat” și a decis repunerea acestora în funcții. Ministrul declară că „un CSM lipsit de autoritate și credibilitate afectează încrederea în întreg sistemul judecătoresc” și promite că „judecătorii fără integritate vor fi eliminați”.
・
„Un CSM lipsit de autoritate și credibilitate afectează încrederea în întreg sistemul judecătoresc. Resetarea CSM este o prioritate a MJ, fiind inclusă în proiectul de modificare a Constituției, proiect care va fi expediat Parlamentului imediat ce va fi emis avizul consultativ al Curții Constituționale.
Cursul reformei este următorul: aprobarea modificării Constituției agreată cu CoE și Comisia de la Veneția (CSM și sistemul judecătoresc); aprobarea Strategiei și Planului de acțiuni pe justiție; inițierea procedurilor legislative conform Planului aprobat, inclusiv pentru consolidarea instituțiilor existente în vederea evaluării procurorilor și judecătorilor”, a scris ministrul Justiției pe pagina sa de facebook.
Mai mult, Nagacevschi îndeamnă candidații la prezidențiale să nu facă declarații populiste la acest subiect.
„Judecătorii lipsiți de integritate vor fi eliminați din sistem, dar prin intermediul unui cadru normativ previzibil și conform celor mai bune practici internaționale. Reamintesc proiectul de lege privind ajustarea cadrului normativ privind instituția regresului împotriva judecătorilor așteaptă să fie adoptat în lectură finală de către Parlament. Îndemn repetat participanții la cursa electorală să nu afecteze procesul de reformare (consolidare) a justiției prin declarații populiste și/sau mincinoase”, a scris ministrul.
În ședința de astăzi, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat cererile a cinci magistrați vizați în dosarul „Laundromat” și a decis repunerea acestora în funcții.
Este vorba de judecătorii Serghei Gubenco, Iurie Hârbu, Garri Bivol, Serghei Popovici și Sergiu Lebediuc. Mai mult, aceștia urmează să-și primească salariile pentru perioada suspendării, adică aproape patru ani. Suma se ridică la peste cinci milioane de lei.
Decizia vine după ce Procuratura Anticorupție a decis să-i scoată de sub urmărire penală pe judecătorii anchetați pentru complicitate la spălarea de bani în dosarul „Laundromat”. Singurul fost judecător care rămâne sub urmărire penală este Victor Orândaș, cel care a plecat din R. Moldova înainte de a fi reținut. Inițial, în dosarul spălării a aproximativ 20 de miliarde de dolari figurau 17 judecători.