• Salvează articol

Fragmentarea identitară sau antipodul său - coeziunea identitară a populației, este unul din puținele elemente categorice pentru asigurarea dezvoltării unui stat. De aceea, putem spune cu certitudine că lipsa unei coeziuni identitare este sinonim cu lipsa unei națiuni. Iar fragmentarea națională înseamnă imposibilitatea promovării proiectelor de interes comun. Chiar dacă unele entități politice se declară națiuni, în lipsa unei identități ele acționează ca racul broasca și știuca din basmul cunoscut. Proiectând întreaga idee pe un context mai prozaic local, atunci vizualizăm o situație tipică: un economist dintr-un minister oarecare sau de exemplu dintr-un fond ajunge la concluzia că cea mai rațională formă de folosire a fondurilor disponibile este construcția magistralelor internaționale care ar uni orașele centrale cu punctele de trecere vamală. Pentru realizarea acestui proiect însă este nevoie de un sprijin social și de un vot majoritar în Parlament. Fragmentarea națională condiționează însă interese antagoniste, tot ea crește și gradul de neîncredere dintre diverse grupe identitare din Moldova. Prin urmare sprijinul social nu va fi obținut și proiectul nu va fi votat în Parlament – așadar planul de dezvoltare optimă va fi amânat. Banii vor fi alocați pe tot felul de alte proiecte regionale mici sau vor fi consumați de grupul majoritar. În final, lipsa cleiului identitar manifestat prin lipsa de solidaritate socială va defini fatumul acestui stat.

În fiecare națiune există teme tabu care trebuiesc evitate. Acestea de obicei sunt parte a memoriei colective care în sine crează verticala identitară a națiunii. Cu un azer și un armean nu vom discuta despre Karabahul de Munte, cu un turc și un curd despre drepturile minorităților, cu un neamț despre trecutul nazist, cu un spaniol un basc și un catalon despre dreptul la autodeterminare etnică. Acest șir poate continua pâna la nesfârșit. Moldovenii, la fel, au un subiect de iritație sporită. Aceasta este limba. De fiecare dată văzându-mă într-o călătorie în România, neapărat se va găsi cineva să mă întrebe cum numesc limba în care vorbesc pentru a identifica pe care din baricadele identitare mă plasez. Acest lucru se întâmplă pentru că „limba moldovenească sau mai nou limba de stat” este elementul focal al identității naționale moldovenești – proiect propulsat de generații de politicieni care își suplinesc cohortele de votanți pe contul scindării lingvistice.

În acest articol vom discuta despre procesul de formare a identității naționale în Moldova și modul cum lipsa ei subminează nivelul de coeziune socială. În căutarea cheii magice vom evalua câteva modele de formare a identităților naționale în alte state pentru a identifica ce elemente pot fi împrumutate și ajustate local. În final vom propune pentru discuții un model identitar nou care are drept scop unirea națiunii în jurul unei valori comune, acceptate și promovate de întreaga populație a țării. 

De unde s-a luat ideea națională?

Crearea statului-națiune este un proces relativ recent care a demarat după căderea Bastiliei. Transformările politice care au urmat au dus la schimbarea modului de interacțiune dintre cetățean și autoritatea publică. Atunci a avut loc tranziția de la Monarhul părinte, delegat al Domnului, stăpânitorul pământurilor și oamenilor, la relația cunoscută astăzi de reprezentare politică în care poporului este suveranul puterii. Această tranziție a avut loc printr-un contract mutual tacit. În urma acestuia statul a obținut dreptul la taxare în schimbul onorării unor obligații față de cetățeni. De aici și vine conceptul democratic de „nicio taxare fără reprezentare”.

Această relație de tip contractual dintre stat și cetățeni a constituit baza ideii statului-națiune. Cetățenii și statul prin urmare se atașează unul de altul prin relația de interes și beneficiu comun. Ideea națiunilor politice a permis autorității centrale să guverneze de acum înainte pașnic, sub un singur pavilion comunități etnice heterogene cultural diverse adunate laolaltă sub o singură coroană. Prin consecință, cei din Bavaria, Prusia sau Baden-Wurrtemberg se puteau simți egali sub umbrela unei singure entități politice Germane, care le reprezintă cumulul de drepturi civile și politice.

Până la revoluție, populația statelor nu era nici franceză, nici prusă și nici suedeză în sensul modern al înțelegerii ideii de națiune. Ei mai degrabă semănau a comunități care locuiau pe anumite terenuri care aparțineau unor nobili, biserici sau se supuneau direct coroanei. Țăranii nu luptau în războaie pentru „patrie” sau „națiune”. Aceste concepte au apărut doar după 1789. Strigătul lui Mel Gibson în rolul lui William Wallace în fața armatei scoțiene din filmul Braveheart: „Vom muri pentru Națiune”, este un absolut anachronism hollywoodian. Este adevărat că locuitorii Scoției se identificau cu o anumită cultură. Apartenența însă la această cultură nu le oferea țăranilor drepturi politice care i-ar fi avantajat în relația lor cu elitele scoțiene.

Lipsa de idee națională în sensul ei modern, în perioada de până la revoluția din 1789 nu însemna că oamenilor care locuiau pe anumite teritorii le lipsea orice idee de conexiune psiho-socială. Conexiuni erau, acestea se construiau fie prin limba vorbită în regiune, fie prin ocupație, muzică, cutumă sau preferințe gastronomice. Toate acestea au fost și continuă să fie baza valorii culturale al unei națiuni. Cultura prin urmare constituie un element suplimentar necesar pentru crearea identităților naționale. Accentul insistent pe specificele culturale poate duce la dezbinarea națiunilor. În continuare vom vedea, pe cazul mai multor state, de ce cultura este un servitor rău în formarea națiunilor politice puternice.

Baza ideii naționale în cazul Statelor Unite ale Americii

Spre deosebire de statele Europene, SUA este o entitate politică fără istoric medieval și antic. Fiind formată din coloniști emigranți, noua națiune este compusă dintr-o pluralitate etnică, religioasă, lingvistică, culturală și rasială. Nici unul din categoriile enumerate nu poate constitui criteriul identitar unic care ar sta la baza națiunii pentru ca niciunul din aceste criterii nu este dominant sau poate să reprezinte toți membrii societății. Orice prioritizare a unui grup în baza unei categorii ar duce la dezbinarea societății pe principiu de antagonism. Drept exemplu poate servi clivajului rasial dintre albi, care s-au poziționat în calitate de clasă superioară și afro-americani care au fost tratați drept clasă inferioară, a dus aproape la dezmembrarea statului. Pentru a evita clivajele culturale care neapărat urmau să ducă la fragmentarea unei națiuni, „Părinții Fondatori” au capitalizat pe elementul politic. Acesta a fost  constituția, curtea supremă, drepturile omului și simbolistica politică a statului care sunt drapelul, Congresul, dolarul, iar mai recent și elementele noi - armata americană, pașaportul american, și altele. Încrederea în aceste valori supraculturale face ca limba (element cultural) să fie doar un simplu mijloc de comunicare. Identitatea națională nu este știrbită din cauza folosirii limbii spaniole în multe spații publice, că evreii sau musulmanii joacă în echipele naționale de baschet sau că mâncarea halal, reclamată cu inscripții în grafie arabă se vinde în centrul New York-ului.

Valorile identității naționale Sârbe

Serbia, la fel ca și majoritatea statelor Europene și-a cimentat identitatea națională pe schelele valorilor culturale. Specificul sârb, care vine în contrast cu majoritatea națiunilor membre ale fostei Iugoslaviei este religia. Serbia împreună cu Muntenegru sunt unicile state din regiune care continuă traseul creștin ortodox în timp ce restul state surori vitrege sunt promotorii catolicismului (Slovenia și Croația), sau a islamului (Bosnia și Herțegovina). Limba care joacă un rol atât de important în spațiul Moldo-Românesc nu este nici pe departe mărul  discordiei în Balcanii de sud, întrucât în ultimii peste 150 de ani  sârbo-croată a fost limba de comunicare pentru toate grupele etnice și confesiunile religioase din regiune. În ceea ce ține de grafia folosită în Serbia, atunci situația este și mai bizară, cel puțin pentru moldovenii a căror primă emancipare de la identitatea sovietică a fost redobândirea dreptului de a scri în alfabetul latin. Serbii folosesc alfabetul chirilic de rând cu cel latin fără a-i atribui o greutate valorică unuia în defavoarea altuia. În spațiul public putem vedea o mulțime de inscripții în chirilică afișate de rând cu cele scrise în grafie latină. În așa fel, grafia nu poate servi drept identificator caracteristic sârbilor.

Despre identitatea națională în Rusia

Un alt exemplu de identitate, sau mai bine zis de lipsă de identitate națională este cazul Rusiei. Pe cât nu ar fi de straniu, Rusia nu a reușit să-și cimenteze o idee națională unică, acceptată de întreaga populație la nici la o etapă istorică, cu excepția celei sovietice. Nici una din ideile identitare a secolului 19 care erau ortodoxismul religios și slavofilismul bazat pe cultură și rasă nu au fost suficient de puternice să creeze o coeziunea socială. Ambele identități mai degrabă au dezbinat decât au participat la consolidare. Cauza acestei argumentări este simplă: Rusia extinsă geografic până în China, Mongolia și Caucaz în majoritatea sa nu este nici ortodoxă și nici slavă. Prin urmare, orice proiect de consolidare națională bazat pe ideea slavonă sau creștină nu poate avea sorți de izbândă fără a-i marginaliza pe toți cei care nu fac parte din aceste grupuri.

Imposibilitatea formării identității naționale pe principii culturale sunt multiple. Prima cauză este extinderea teritorială rapidă a statului dintr-un teritoriu mic al principatului Muscovit (comparabil cu Moldova de astăzi) spre un gigant imperiu transcontinental. Extinderea teritorială rapidă a adus sub o singura coroană mase uriașe de oameni, apartenențe la diferite grupe culturale, etnice, religioase, aflate la diferite nivele de dezvoltare, cu sisteme sociale ierarhice diferite, sisteme administrative fiscal heterogene. Pentru a ține teritoriile sub control, țarul a creat o rețea bine funcțională de unități militare pe care le-a distribuit geografic în toate regiunile. Prin intermediul acestora, puterea țaristă a reușit să sugrume orice val de rezistență identitară, păstrînd autocratia țaristă aproape intact. Acest fapt a stopat tranziția Rusiei spre un sistem de guvernare representativ ca in cazul statelor europene. În alte cuvinte, statul rus nu a reușit să creeze contractul social de care vorbeam mai sus.

De aceea cetățeanul rus plătește taxele nu pentru că statul îi oferă ceva în loc, dar exclusiv pentru că statul dispune de capacitatea de extragere a acestora. În așa fel, la orice slăbiciune a statului, regiunile vor tinde să se desprindă de imperiu, pentru că între cetățean și stat la fel ca și între regiuni și centru nu există o relație de proporționalitate. Relația contractuală nu este respectată. Cetățeanul de rând primește beneficii economice și culturale minimale neproporționale cu contribuția sa. Anume din această cauză democratizarea în Rusia este imposibilă fără ca acesta să nu aducă cu sine și fragmentarea integrității statale.

Reciclarea războiului pentru apărarea patriei în scopul formării noii identități naționale

După ani de căutări, Kremlinul în sfârșit găsește cheia magică a identității naționale ruse. Această cheie este „Marele Război Pentru Apărarea Patriei” sau mai simplu spus Al Doilea Război Mondial. Din 2000 încoace, Guvernul rus începe masiv să investească în proiecte de filmografie, muzică, televiziune, manuale de istorie și altele mijloace care au în ansamblul său misiunea să readucă în scenă Războiului doi Mondial în versiunea sa nouă, reinterpretată. Noua versiune reciclată a războiului se construiește pe ideea de lupta maniheană purtată dintre forțele binelui și răului. În această rivalitate sunt contrapuse două forțe. Forța binelui condusă de „sovieticii ruși” îi unește pe toți cei care au luptat sub drapelul roșu. Iar forța răului este evident Germania nazistă, care mai nou este prezentată ca o forță unică europeană, având Germania în frunte. În așa fel, Rusia se prezintă drept continuator al acestei lupte a binelui dusă contra Europei, care promovează desfrâul valoric și degradarea morală. Rusia evident își rezervă dreptul de conducere a acestei lupte. Ea îi invită în coaliția „forțelor luminii” pe toți cei care încă beau apă din puțul memoriei colective sovietice în care NOI însemna toți cei buni, iar EI - toți cei răi. 

Conflictul simbolic se intensifică la maxim în lunile mai și iunie. Pe 9 mai se celebrează două sărbători pe care Rusia le contrapune valoric. Pe deoparte este ziua Europei intens promovată de europeni iar pe de altă - ziua capitularii Germaniei Naziste și finisarea războiului în Europa, intens promovată de Federația Rusă. Această perioadă o putem numi „războiul panglicilor”. Aderarea la grupul biruitorilor asupra nazismului se face prin prioritizarea simbolicii Sf. Gheorghe. Această simbolică este masiv distribuită și reclamată de Kremlin prin intermediul rețelei de organizații culturale ruse finanțate de programul „Rossotrudnicestvo”, care are drept scop sa bată numeric cantitatea de simbolică pro-europeană de culoare albastră, distribuită de suporterii valorilor europene exact în aceeași perioadă.

Despre identitatea națională în Moldova

Moldova este o formațiune politică relativ nouă, creată în 1991 apărută pentru prima dată în calitatea sa de entitate politică funcțională și independentă abia după destrămarea Uniunii Sovietice. Dacă analizăm funcționalitatea structurilor administrative strict mecanic înțelegem că existența scurtă a statului Republica Democrată Moldovenească în 1918 nu poate fi considerată drept stat funcțional, pentru că nu a permis nici setarea funcțională a tuturor instituțiilor puterii și nici operaționalizarea legislației pe întreg teritoriul acesteia. Prin urmare, elitele din acea perioadă nu au reușit să educe o identitate politică în care cetățeanul ar fi înțeles că el beneficiază de stat iar statul de cetățean. Anume din această cauză nu vom vorbi despre transferul de identitate din 1918 dar despre formarea unei identități politice noi începând cu 1991.

Fiind de-a lungul istoriei parte a diferitor formațiuni statale, moldovenii și-au dezvoltat multiple identități culturale și politice care au fost transmise în timp. Identitatea culturală multiplă poate fi observată în culinărie, rit și tradiții. Ele sunt conectate adânc cu tradițiile culturale ale vecinilor. Pe de altă parte, identitatea politică locală este rezultatul impactului dominației diferitor state. Prin consecință, din cauza dominației sovietice, moldoveanul locului este puțin sovietic, cu tot ce poate include această identitate; din cauza dominației Române este puțin român; din cauza dominației țariste este puțin rus, puțin autocrat și foarte ortodox; iar din cauza transferului memoriilor istorice el mai admiră și veacul de aur a principatului Moldovei în care Ștefan construia biserici, ducea războaie și producea bastarzi prin țară. În prezent toate acestea se suprapun fără a scoate în evidență o idee centrală unică puternică care ar putea fi preluată drep o idee națională unică. Prin urmare, formarea statului RM a însemnat și darea startului pentru identificarea ideii naționale proprii. 

Câteva modele fără succes

Începând cu anii ‘90 până în prezent au fost încercate mai multe modele. Primul model identitar a fost axat pe simbolica politică - drapelul, parlamentul, constituție și leu. Acesta era similar cu modelul de identitate americană. Procesul, însă, a eșuat rapid pentru că statul nu a reușit asigurarea funcționalității instituțiilor statului pe care aceste simboluri le reprezintă. Prin urmare valoare simbolisticii a fost devalorizată.

Modelul care a urmat s-a construit pe principii etno-culturale. Elementele definitorii au devenit etnia, limba și istoria care au arătat atât incapacitatea de creare a coeziunii naționale, cât și-au dezgolit nervul conflictului latent existent în societate.

Accentul pus pe limbă a intensificat mai multe clivaje existente. Promovarea limbii române ca limbă națională a arătat că o jumătate din populație care nu vorbește limba română nu este gata să o accepte benevol ca limbă dominantă. Iar statul nu dispune nici de mijloace persuasive de încurajare și nici de mijloace opresive sau coercitive de ai penaliza pe cei care nu o acceptă, pe modelul statelor baltice. În același timp, autoritățile au realizat că accentul pe limba română poate submina suveranitatea statului pentru că îi va permite României să obțină o pârghie de control asupra priorităților culturale ale populației Moldovei. Mai mult ca atât, acest model va partaja populația în grupe lingvistice, marginalizând vorbitorii de limbă rusă și ucraineană. Proiectul „limba moldovenească”, a fost conceput ca un compromis lingvistic. El însă a strâns foarte puțini suporteri, dar în schimb a trezit un întreg val de rezistență din partea ambelor tabere.

Identitatea, bazată pe o istorie unică

Identitatea, bazată pe o istorie unică, este și mai contradictorie, din motiv că oferă un univers întreg de interpretări. Cultivarea unei istorii eroice naționale confortabile pentru toate taberele etno-culturale este un proiect imposibil când statul nu este în stare să asigure financiar proiectele culturale care ar contribui la crearea mitului promovat. Lipsa alocărilor pentru producția de filme, muzică și programe televizate face proiectul imposibil. Mai mult ca atât, identitatea națională a acestui stat mic construită pe principiu istoric va fi permanent subminat de modelele istorice promovate din afară. Pe de o parte, avem modelul „România Mare”, care depune un pressing constant asupra ideii naționale locale, iar pe de altă parte avem modelul „Civilizația Slavonă și Imperiul Rus” promovat de Rusia. Ambele fac proiectul „Moldova - entitate istorică autonomă și de sine-stătătoare” aproape imposibil.

Drept concluzie, promovarea ideii naționale construită pe diverse caracteristici culturale, a sporit doar gradul de confuzie socială a populației. Oamenii s-au grupat în tabere beligerante antagoniste, baricadate pe argumente rupte din context care în final doar lărgesc adâncimea canionului creat.

 În continuare voi prezenta un model nou de identitate națională construit pe principii culturale care spre diferență de modelele existente nu caută să identifice adevăruri dar caută să unească diverse grupe culturale în jurul unei idei comune puternice respectate în interiorul și în exteriorul țării. 

Pentru a identifica principiul identitar trebuie să definim care este funcția acesteia. Cea mai importantă funcție a identității este - unirea populației, care se face prin agregarea intereselor, și atenuarea micilor disensiuni grupale. Identitatea nu trebuie să creeze ostracizați, ci doar membri de grup. În așa fel statul va funcționa pentru ca să asigure integrarea tuturor subgrupelor sociale și nu va lua nicio acțiune care ar putea marginaliza pe cei care nu se încadrează în mostrele prestabilite. Drept rezultat, identitatea puternică va crea o forță centripetă care va spori capacitatea economică și politică a statului.

Vinul Moldovenesc – o nouă identitate națională pentru Moldova

Din secțiile anterioare am dedus că orice model identitar trebuie să evite elementele de natură etnolingvistică, istorică sau politică care duc la fragmentare. La fel am dedus că o identitate puternică trebuie să fie construită pe elemente care produc sentimentul de mândrie generală a tuturor și a fiecărui membru în parte. Acești factori poartă o încărcătură emoțională pozitivă și puternică pentru toți, indiferent de prioritățile individuale ale acestora.

În cazul Moldovei, elemental de conexiune este vinul. Noua identitate construită pe vin ar veni în sine cu un întreg șir de avantaje și posibilități.

Identitate distinctă. În calitate de produs național vinul Moldovenesc este absolut distinct de cel fabricat în oricare altă țară din vecinătate. În așa fel, accentul pus pe vin ar cultiva o identitate distinctă de cea românească, rusă sau ucrainească.

Identitate care denotă calitate. Națiunea care este cunoscută pentru produsul său calitativ poate deveni un brand puternic internațional. Membrii acestei națiuni beneficiază atât pe imagine cât și pe realizarea produselor sale la prețuri ridicate. În acest sens avem mai multe exemple pozitive și negative. Dacă echipamentul este de origine germană sau japoneză, ele denotă o calitate ridicată. La fel, doar că în sens invers, a fost și cu produsele made în China acum 20 de ani în urmă.

Vinul la fel denotă tradiție, istorie, asiduitate și cunoștințe. Producția vinului nu este un simplu rezultat al activității agricole. Această activitate presupune abilități specifice, tehnologii avansate, cunoștințe trecute din generații în generații și în final prezența unui spirit estetic. Promovarea acestor simbolici va prezenta națiunea doar din perspective pozitive.

Domolirea conflictelor etnopolitice. Vinul nu are apartenență politică sau etnică. Toți cetățenii moldovei se vor reuni lejer sub banerul vinului moldovenesc indiferent de subgrupa lor etnică sau preferința lor geopolitică. Odată plecând peste hotare un gagauzul, rus sau moldo-român ia cu sine neapărat o sticlă de vin produs în Moldova. Toți trei duc vinul pentru a-l face cadou. Acesta este oferit cu mândrie pentru că vinul de marca Moldova este deja bine cunoscut ca fiind un produs de calitate. În acest fel vinul îi unește pe toți sub o singură umbrelă identitară a calității sale excepționale.

Brand puternic în exterior. În caz că Moldova va reuși să promoveze o imagine puternică și pozitivă a brandului Moldova – “țara vinului de calitate”, atunci identificarea cu eticheta „wine from Moldova”, va crește în moldoveni nivelul de mândrie națională. Prin urmare, toți vor începe să poarte pașaportul moldovenesc cu mândrie, pentru ca acesta va fi echivalentul simbolic al unui produs de calitate înaltă.

Costul redus de recalibrare a identității naționale: Viticultorii și lucrătorii din domeniul turismului din republică vor contribui substanțial fără costuri suplimentare din partea statului la promovarea brandului, ceea ce este un avantaj major al prioritizării vinului ca idee națională. În așa fel, statul va beneficia de promovare cu minim cheltuieli de dirijare a procesului. Noua idee națională va fi rapid preluată și de operatorii turistici care vor tinde sa o fortifice întrucât ea este profitabilă. 

Pașii de urmat. Rebrandingul național trebuie să înceapă de la substituirea elementelor simbolistice vechi cu elemente simbolistice noi. În așa fel simbolica de stat trebuie să-și piardă caracteristicile care introduc disensiuni între etnii, grupe lingvistice, atitudini istorice, religioase, rasiale și altele. În schimb simbolica de stat trebuie să preia elemente unificatoare. Mai mult ca atât, rebrandingul național trebuie să fie un proiect care privește în viitor. Acesta trebuie să considere factorii schimbărilor ireversibile precum sunt schimbările climaterice, globalizarea culturilor, apariția noilor tendințe în ocuparea profesională, digitalizarea și tehnologizarea precum și alte elemente de perspectivă. Respectiv simbolica nouă trebuie să fie incluzivă și orientată spre viitor. 

Elementele simbolicii de stat trebuie supuse reevaluării. Întrucât este prematur să facem o listă exhaustivă a elementelor supuse excluderii și includerii, vom prezenta în acest articol doar câteva din fiecare categorie.

În scopul lansării unei dezbateri primare, pentru început aș propune trei candidați spre excludere, cum ar fi: simbolul Bourului, al Crucii și al tricolorul (albastru, galben și roșu). Înainte să argumentez propunerea vreau să domolesc spiritele patriotice care pot fi încinse prin această propunere. Excluderea tricolorului și a crucii deloc nu înseamnă că îmi propun să subminez valoarea culturală și spirituală a națiunii. Excluderea acestora din simbolica de stat însă ar stimula acceptarea mai multor culturi și valori. Crucea și tricolorul sunt simboluri care introduc limite de identitate. Ele exclud diversitatea și scindează societatea în noi și voi pe principii etno-religioase. Tricolorul clar definește că spațiul cultural moldav este doar o parte din spațiul românesc - fapt care instigă prin urmare dezbateri pe argumente selective. Introducerea însă a unui drapel nou, de exemplu un tricolor localizat ar identifica teritoriul existent cu o nouă simbolistică și culoare distinctivă. Noua simbolistică ar atașa toți cetățenii la teritoriul existent și la valorile statului politic funcțional pe acest teritoriu. Prin urmare ar dispărea disensiunea pe principii care din grupele etnice sau lingvistice are prioritate în fața alteia. Esențial ar deveni că toți cei care locuiesc pe acest teritoriu sunt la fel de importanți.

Excluderea crucii creștine drept simbol de stat va duce la câteva efecte pozitive. Primul, este prăbușirea monopolului excepționalitătii institutului bisericii ortodoxe. În fond, funcția bisericii este simplă – ea trebuie să ofere răspunsuri la întrebări existențiale prin oferirea confortului psihologic. Comportamentul bisericii pe piața serviciilor spirituale este identic cu comportamentul oricărui agent economic pe piața altor servicii. Lipsa unei competiții pe piața cultelor duce la creșterea prețului și scăderea calităților serviciilor prestate. Liberalizarea pieței cultelor va condiționa apariția unei competiții religioase și respectiv va îmbunătăți serviciile de rit oferite de noii prestatori.

Prăbușirea monopolului excepționalității va duce și la eliberarea partidelor politice din captivitatea bisericii. Exodul masivă a forței de muncă din țară a lăsat în urmă o populație profund evlavioasă. De aceea, liderii politici și partidele politice caută să îngenuncheze în fața capilor bisericii ortodoxe pentru obținerea suportului popular. Realitate cu iz medieval când biserica dictează normele sociale și politice, poate fi depășită doar prin suspendarea monopolului religios. Lipsa acestui monopol va readuce sinceritate între politicieni care vor înceta să se bată cine din ei să aducă focul haric și care din ei să stea în primul rând la slujba de Paști.

Înlocuirea bourului de pe stema de stat cu simbolica producției vinicole va revoluționa semnificația națiunii. Acest upgrade este important întrucât fiecare vrea să se asocieze mai degrabă cu un actor proactiv, creator și dinamic dar nu cu un bour care cel mai des este văzut ca un animal pasiv, răbdător, încet, greoi, mintal retardat, și în prezent inutil care seamănă de altfel pe stemă cu o vacă (care de altfel are o utilitate și o imagine mult mai pozitivă decât cea a bourului).

Introducerea simbolicii vinicole în simbolica națională este doar un start. Conceptul de națiune vinicolă trebuie să fie fortificat prin promovarea diversității producției vinicole, promovarea artei și a tradiției vinului, investirea în turismul vinicol și a simbolurilor aferente. Accentul pe vin va crea în continuare un întreg lanț de servicii și produse care direct sau indirect se vor conecta cu acest element național cheie. În cazul succesului acestui proiect de rebranding identitar rolul de cetățean al acestei națiuni va fi atribuit producătorului vinului de calitate marca Moldova, pentru că astfel de elemente precum sunt etnia, religia, rasa și limba vor deveni mai puțin relevante.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim