Decizie CC: Un articol din Legea securității statului, care prevede atribuții extinse pentru Consiliul Suprem de Securitate, este neconstituțional

Decizie CC: Un articol din Legea securității statului, care prevede atribuții extinse pentru Consiliul Suprem de Securitate, este neconstituțional


Curtea Constituțională a decis că un articol din Legea securității statului, care oferă împuterniciri suplimentare Consiliului Suprem de Securitate (CSS), nu este constituțional. Decizia Înaltei Curți vine după o sesizare depusă de deputatul Sergiu Sîrbu, care afirma, încă în luna mai, că CSS „a devenit o instituție suprastatală, care s-a transformat într-un organ subordonat direct președintelui, subordonând în totalitate alte puteri ale statului”.

Magistrații au audiat argumentele lui Sîrbu și partea guvernamentală. De notat că judecătorul Vladimir Țurcan și-a declarat abținerea de la examinarea cauzei.

La originea cauzei se află o sesizare depusă de deputatul Sergiu Sîrbu, pe 13 mai. Inițial, deputatul solicita atât suspendarea, cât și verificarea constituționalității a două articole din Legea securității statului, incluse în anul 2019, și care oferă competențe extinse Consiliului Suprem de Securitate. „S-a sfidat principiul independenței justiției și alte prevederi constituționale prin acest consiliu care, din organ consultativ, a devenit o bâtă politică prin care președintele Dodon își soluționează problemele de ordin politic”, motiva, în luna mai, Sergiu Sîrbu.

Iată ce prevăd acestea:

Pe 14 mai, CC a respins solicitarea lui Sîrbu prin care s-a cerut suspendarea celor două articole. Atunci, Înalta Curte a considerat că „autorul s-a limitat în a invoca riscuri generale, fără a-și detalia susținerile sau fără a prezenta argumente pertinente, deși au trecut mai mult de zece luni de la intrarea în vigoare a normelor legale contestate”.

Curtea Constituțională a statuat atunci că va examina sesizarea în fond și va decide dacă prevederile semnalate de Sergiu Sîrbu contravin sau nu Constituției.

În ședința din 29 octombrie, CC a statuat că se declară neconstituțional textul și alte informații din art 12, alineatul 7 din Legea securității statului, adică cel ce prevede că „autoritățile publice centrale, precum și cele subordonate Guvernului și structurile organizaționale din sfera lor de competență, inclusiv cele în care autoritatea administrativă centrală are calitatea de fondator, dar și persoanele juridice publice autonome sunt obligate să furnizeze, la solicitare sau din oficiu, orice date și informații, inclusiv cele care constituie secret de stat, bancar sau comercial, care vizează securitatea națională, apărarea și ordinea publică, precum și alte informații, în vederea utilizării lor pentru elaborarea deciziilor Consiliului Suprem de Securitate.

Celălalt articol despre care CC nu s-a pronunțat reiese din articolul declarat neconstituțional. Mai exact, în caz de refuz, autoritățile menționate în articolul 12, alineatul 7, sunt trase la răspundere.

Într-un briefing organizat după pronunțarea deciziei, președinte CC Domnica Manole a subliniat că CSS e doar un organ consultativ, iar Curtea a ținut cont inclusiv de competențele președintelui, expuse în Constituție.

„CSS poate solicita furnizarea informațiilor, însă fără a aduce atingere statutului lor și autonomiei prevăzute de Constituție”, a punctat Manole.

Decizia CC este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Au anulat în miez de noapte legea anti-propagandă, iar la TV-urile lor deja au revenit buletinele și emisiunile rusești.
Ajută-ne să ținem piept falsurilor și manipulărilor, le vom demasca împreună.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format. Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor.

Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi. Sprijină AGORA astăzi cu doar 48 de lei lunar. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Curtea Constituțională a respins solicitarea lui Sîrbu, privind suspendarea atribuțiilor extinse ale Consiliului Suprem de Securitate

Curtea Constituțională a respins solicitarea lui Sîrbu, privind suspendarea atribuțiilor extinse ale Consiliului Suprem de Securitate

Sîrbu sesizează Înalta Curte cu privire la statutul Consiliului Suprem de Securitate: „Președintele să-și cunoască locul”

Sîrbu sesizează Înalta Curte cu privire la statutul Consiliului Suprem de Securitate: „Președintele să-și cunoască locul”

De ce nu a convocat Consiliul Suprem de Securitate atunci când declara că Șor încearcă să vândă aeroportul? Răspunsul lui Dodon (VIDEO)

De ce nu a convocat Consiliul Suprem de Securitate atunci când declara că Șor încearcă să vândă aeroportul? Răspunsul lui Dodon (VIDEO)

Schimbări în componența Consiliului Suprem de Securitate. Ce decrete a semnat Dodon

Schimbări în componența Consiliului Suprem de Securitate. Ce decrete a semnat Dodon

Igor Dodon l-a numit în funcție pe tatăl finului său: Victor Gaiciuc, noul secretar al Consiliului Suprem de Securitate (DOC)

Igor Dodon l-a numit în funcție pe tatăl finului său: Victor Gaiciuc, noul secretar al Consiliului Suprem de Securitate (DOC)

Ce țări putem vizita? Lista actualizată a alertelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova (DOC)

Ce țări putem vizita? Lista actualizată a alertelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova (DOC)

Advertoriale
Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
    Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
  • Lilian Guzun, despre Iute Credit, motivarea angajaților, revenirea în R. Moldova și dezvoltarea unei afaceri în domeniul creditării | Nota de Plată (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Cum te cheamă? Borș de zeamă!”. Despre denumiri de partide și formațiuni absurde, pe fundalul comediei Pro/Pentru Moldova
  • Sergiu Gălușcă, despre Domaine la Prut, tendințele în vinificație, investițiile europene și antreprenoriat | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • O fată de 10 ani a murit în urma unei provocări de pe TikTok. Copila s-a sufocat!
  • Supă-cremă cu broccoli, ciuperci și cașcaval. Consistentă și plină de savoare, este cina...
Cele mai populare
  • 1
    Dodon anunță proteste de săptămâna viitoare
  • 2
    Cum explică ministrul Justiției tergiversarea continuă a dosarului lui Ilan Șor
  • 3
    Dodon anunță că vaccinul rusesc ar putea ajunge în RM chiar săptămâna viitoare, dar că acum nu e sens să se vaccineze
  • 4
    Ruslan Codreanu dă asigurări: „Nu suntem de-ai lui Plahotniuc”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.