
În jur de 320 de persoane suspecte la coronavirus au cerut urna mobilă, ca să poată vota la prezidențiale
Până în prezent, 23.562 de alegători au cerut să voteze la locul aflării, duminică, 1 noiembrie. Din numărul total de solicitări, 321 aparțin persoanelor suspecte la COVID-19. În alte cazuri, au fost invocate motive temeinice, spune Comisia Electorală Centrală (CEC) într-un comunicat.
・
Alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna mobilă, până sâmbătă, 31 octombrie, ora 18:00. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris până la ora 15:00, dacă se prezintă şi certificatul medical.
În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15:00, pot vota la locul aflării, fără obligația de a prezenta certificatul medical, doar alegătorii care manifestă simptome ale infecției COVID-19.
Persoanele menţionate votează conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.