HBO a declanșat o adevărată „vânătoare de pirați” online

HBO a declanșat o adevărată „vânătoare de pirați” online


Apariția pe internet cu doar câteva zile a noului sezon din Game of Thrones i-a făcut pe cei de la HBO să ia măsuri drastice. Serialul este unul din cele mai piratate producții de pe mediul virtual iar producătorii dau deja semne că s-au săturat să piardă bani din asta, informează Agora cu referire la playtech.ro

Astfel, lansarea noului sezon din Game of Thrones trebuia să reprezinte cel mai important motiv pentru a vă abona la un nou serviciu de streaming intitulat HBO Now. Acesta costă 20 de dolari în SUA, în comparaţie cu Netflix al cărui preţ începe de la 7 dolari pe lună.

Din păcate, numărul abonaţilor nu a fost atât de mare pe cât credeau analiştii HBO, deoarece au ajuns pe internet, cu câteva zile înainte de transmiterea primului episod, nu mai puţin de patru episoade din sezonul cinci al GoT.

Urmarea acelei situaţii a fost trimiterea de către HBO de scrisori cu scop de avertisment unui număr semnificativ de internauţi implicaţi în propagarea pe torrent a fişierelor cu pricina. Momentan nu au avut loc şi arestări pe marginea acestui subiect, dar gestul americanilor de la Home Box Office ar trebui să fie suficient pentru ca respectivii să nu se mai implice în promovarea unor noi episoade din acelaşi serial.

HBO, prin intermediul unei organizaţii anti-piraterie, IP-Echelon, a trimis către operatori internet de pe mapamond un mesaj pentru a stimula penalizarea abonaţilor care încarcă pe internet sau descarcă filme şi seriale HBO fără autorizaţie. Li s-a recomandat deconectarea celor care încalcă în mod regulat legea drepturilor de autor.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Zeci de plase de pescuit au fost scoase din apele de frontieră (VIDEO)

Zeci de plase de pescuit au fost scoase din apele de frontieră (VIDEO)

Veaceslav Ioniță: În 2020, rulajul pieței online cu cardurile bancare a fost de nouă miliarde de lei

Veaceslav Ioniță: În 2020, rulajul pieței online cu cardurile bancare a fost de nouă miliarde de lei

Erupția vulcanului din Canare: Lava a înghițit 20 de case (GALERIE FOTO)

Erupția vulcanului din Canare: Lava a înghițit 20 de case (GALERIE FOTO)

Advertoriale
Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

Ludmila Dimitrachi, antreprenoare: „Timp de 17 ani în afaceri, pentru prima oară am primit un credit atât de rapid”

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

REF MOLDOVA 2021: Tendințele în construcții rezidențiale și potențialul clădirilor verzi în Moldova (VIDEO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

Marina, fata cu ochi albaștri care a îmblânzit mașinile de asamblat tricotaje la Hermina (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Șeful Poliției de Frontieră propune ca în următoarea hotărâre CNESP să fie introdusă obligativitatea de testare din cont propriu la COVID-19 și pentru angajații instituției
  • 2
    Atacatorul de la Universitatea din Perm, ucis de polițiști, după ce a opus rezistență
  • 3
    Ceban susține că ar fi urmărit: „Nu vă chinuiți să aflați unde sunt intrările în Primărie și în cabinet. Vă invit, welcome”
  • 4
    Rusia: O persoană necunoscută a deschis focul asupra profesorilor și studenților din cadrul Universității din Perm. Sunt morți și răniți (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.