Cetățenii UE vor beneficia de o protecție consulară mai bună

Cetățenii UE vor beneficia de o protecție consulară mai bună
Foto: telegraph.co.uk

Un cetățean al unei țări membre a Uniunii Europene aflat în dificultate într-o țară terță va putea beneficia de asistență consulară și diplomatică din partea unui alt stat membru ca și cum ar fi cetățean al acestuia, în virtutea noilor reguli adoptate luni de Uniunea Europeană, relatează AFP citat de Agerpres

Negociată timp de trei ani, această directivă ar urma să permită, de exemplu, unui maltez căruia i s-au furat documentele la Jakarta, unde Malta nu are ambasadă, să se adreseze reprezentanțelor diplomatice ale Franței sau Marii Britanii, precizează un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Directiva vizează și o mai bună coordonare a operațiunilor de evacuare a cetățenilor europeni în caz de conflict sau de catastrofă naturală într-o țară terță.

Măsura vine în sprijinul celor circa 7 milioane de cetățeni europeni care călătoresc sau trăiesc în țări unde statele lor de origine nu au nici ambasadă, nici consulat. Singurele patru țări unde toate cele 28 de state membre ale UE sunt reprezentate sunt SUA, Rusia, China și India.

''Această directivă reprezintă un pas important în cooperarea în interiorul Uniunii Europene. Urmând Tratatul de la Lisabona, directiva vizează mai ales asigurarea dreptului unui cetățean UE la protecție consulară și diplomatică într-o țară terță în care statul membru al cărui cetățean este nu are reprezentanță diplomatică. Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și delegațiile UE vor coopera activ cu ambasadele și consulatele statelor membre pentru a contribui la aceste eforturi'', a declarat Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Federica Mogherini, vicepreședinte al Comisiei Europene.

În acest an, unul din șase cetățeni ai UE intenționează să-și petreacă concediul într-o țară situată în afara Uniunii. Peste 30 de milioane de cetățeni ai UE trăiesc permanent într-o țară terță, iar în fiecare an europenii fac circa 90 de milioane de călătorii în exteriorul Uniunii Europene, în interes de serviciu sau în vacanță.

În 2012, Parlamentul European s-a pronunțat cu largă majoritate pentru noile reguli de protecție consulară pentru cetățenii UE, invocând dificultățile întâmpinate de europeni în cazuri precum criza libiană sau tsunami-ul din Japonia, ambele înregistrate în 2011.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Cerul s-a făcut verde. Imagini cu furtuna neobișnuită din SUA (FOTO)

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident

Rusia îndeamnă R. Moldova să aibă o poziție echilibrată cu privire la primirea ajutorului militar din Occident

Ucraina se așteaptă să recolteze 50 de milioane de tone de cereale. O cantitate mai mare decât media pe ultimii cinci ani

Ucraina se așteaptă să recolteze 50 de milioane de tone de cereale. O cantitate mai mare decât media pe ultimii cinci ani

Advertoriale
Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Cum să cumperi o mașină în Europa și să o aduci în Moldova?

Maib lansează alto – next level premium banking

Maib lansează alto – next level premium banking

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

Școala Profesională din Nisporeni este în așteptarea unui nou grup de elevi care vor studia meseria de cultivator-procesatori de bacifere

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Un deputat din PAS pleacă din Parlament. Iată motivul
  • 2
    Un moldovean originar din UTA Găgăuzia a decedat în războiul din Ucraina. Avea funcție de conducere în armata rusă
  • 3
    Moneda euro a coborât la cel mai scăzut nivel din 2002
  • 4
    Soluție pe ultima sută de metri? Ministerul Economiei plafonează rata dobânzii pentru programul „Prima Casă”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.