Un microbuz care a adus 15 oameni la o secție din r. Cahul, președinte de secție fără mască și fotografierea buletinului de vot. Primele încălcări semnalate de Promo-LEX

Un microbuz care a adus 15 oameni la o secție din r. Cahul, președinte de secție fără mască și fotografierea buletinului de vot. Primele încălcări semnalate de Promo-LEX

Într-o secție nu se poartă viziere, în alta - nu se măsoară corect temperatura, în alta - nu a fost lumină, iar încă la una - la vot au fost aduși 15 oameni cu un microbuz. Acestea, dar și altele, sunt primele constatări ale misiunii de observare Promo-LEX, care are loc tradițional la fiecare scrutin. Astfel, în primele două ore de la începerea votului, asociația a primit de la observatorii săi din teritoriu 64 de raportări de incidente și a analizat mai bine de jumătate dintre acestea. Vedeți mai jos cele care au fost analizate de misiunea de observare.

Misiunea Promo-LEX de observare a alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 constată,

Acces restricționat pentru observatori sau obstrucționarea procesului de observare liberă în secția de votare– 1 caz.

  • SV 36/7 UTA Găgăuzia, Comrat. Observatorului Promo-LEX i-a fost restricționat accesul în SV până la ora 6:55. Observatorul s-a prezentat la SV la ora 6:40, iar Președintele BESV a motivat aceasta prin faptul că, observatorii trebuie să fie prezenți la ora 6:30

Prezența materialelor de publicitate, afișaje, panouri electorale din raza secției de votare (100 metri de la localul secției) – 6 cazuri.

  • SV 7/6, Cahul, Văleni. Pe panoul de publicitate din raza de 100 m ai secției au fost depistate materiale publicitare în favoarea a doi concurenți. Președintele BESV a comunicat OTS Promo-LEX că nu le-a observat. La moment sunt scoase.
  • SV 01/266, Chișinău, Vadul lui Vodă. La o distanță de cca. 20 metri de la SV este amplasat un afișaj electoral al unui candidat. Președintele BESV a fost informat și a spus că va lua atitudine.
  • SV 13/001, Dondușeni, Dondușeni. În raza de 100 m de la SV sunt amplasate pliante electorale A4 ale unui candidat.
  • SV 16/2, Edineț. În fața SV, la aproximativ 70 metri, este situat sediul unui concurent, iar pe poarta acestuia sunt amplasate trei bannere cu candidatul. La informarea președintelui BESV despre situația respectivă, acesta nu a avut o reacție.
  • SV 36/4, UTAG, Comrat. La o distanță de aproximativ 70 de metrii de la SV se află bannerul unui candidat.
  • SV 18/54, Florești, Rădulenii Vechi. La aproximativ 50 metri de SV este amplasat bannerul unui candidat.

Urnele de vot nu au fost sigilate potrivit procedurilor legale/ ruperea/ deteriorarea sau absența sigiliilor pe urnele de vot – 5 cazuri.

  • SV 01/221, Chișinău, Rîșcani. La ora 06.55, urnele staționare au fost sigilate doar cu câte 2 sigilii. Președintele BESV a menționat că toate sigiliile recepționate au fost utilizate și că nu are mai multe.
  • SV 35/72 Ungheni, Valea Mare. O urnă staționară a fost sigilată cu 3 sigilii, o urnă staționară a fost sigilată cu 2 sigilii. Președintele BESV a explicat că acest număr de sigilii i-au fost oferite.
  • SV 28/52, Sîngerei, Pepeni. Urna de vot a fost sigilata doar cu 2 sigilii. La întrebarea observatorului, președintele BESV a spus, că are trei urne de vot și nu are destule sigilii pentru fiecare.
  • SV 1/329, Federația Rusă, regiunea Moscova. Dat fiind faptul că urna de vot avea disponibile doar 2 poziții pentru aplicarea sigiliilor, au fost aplicate 2 sigilii.
  • SV 1/416, România, Sibiu. Dat fiind faptul că urna de vot acordată SV este diferită decât cele utilizate pe teritoriul Republicii Moldova, a fost posibilă aplicarea unui singur sigiliu, la portiera deasupra urnei.

Întreruperea procesului de filmare a operațiunilor electorale privind deschiderea secției de votare sau a procedurilor de numărare a buletinelor de vot – 7 cazuri.

  • SV 27/25 Rîșcani, Hiliuți. Camera de înregistrare video nu a fost pornită pentru a monitoriza procedurile de deschidere a secției. La întrebarea observatorului, președintele BESV a spus că va porni la ora 7. La 7 și 15 încă nu a fost pornită.
  • SV 27/37 Rîșcani, Răcăria. Camera de înregistrare video pornită 7.03.
  • SV 27/25 Rîșcani, Hiliuți. Camera a fost pornită la 6.59 doar pentru câteva secunde, doar pentru mențiunea că secția de votare a fost deschisă.
  • SV 25/045 Orhei, Mălăiești. Camera video nu a fost conectata pentru a filma procesul de deschidere a SV.
  • SV 25/040 Orhei, Furceni. Procesul de filmare s-a întrerupt pe parcursul monitorizării video a procedurilor de deschidere a SV din cauza unei erori tehnice. Nu lucra blocul pentru energie la care era conectat. Președintele BESV a căutat alt bloc și încerca să rezolve situația.
  • SV 1/415, România, Suceava. Biroul electoral nu a dispus de un cablu pentru a conecta camera video, din care cauză procesul de pregătire a SV a fost filmat cu telefonul mobil.
  • SV 18/9, Florești, Alexeevca. Camera video a fost pornită după ce membrii BESV au sigilat urna de vot.

Restricționarea accesului în secția de votare pentru alegători care manifestă simptome ale infecției respiratorii acute (temperatura mai mare de 37 grade Celsius, tuse, respirație îngreunată, etc.) – 1 caz.

  • SV 2/45, Bălți, or. Bălți. În jurul orei 8:35, la SV a venit o alegătoare, aproximativ 58-60 ani, cu temperatura de 37,4. Membrul BESV nu i- permis accesul în secție. În scurt timp președintele BESV a informat- o că are voie să intre să voteze. Alegătoarea a refuzat să intre și a plecat.

Transportarea organizată a alegătorilor (autocare, microbuze sau alte unități de transport care în mod normal nu ar avea ce căuta în preajmă) – 1 caz.

  • SV 7/6, Cahul, Văleni. La ora 8.40, la o distanță de aproximativ 50 m de la SV, s-a oprit un microbuz de culoare albă cu nr. de înmatriculare BZJ 278 din care a coborât în jur de 15 persoane. Microbuzul nu avea nici o inscripție referitor la transportare persoane, fără semn de ruta regulata sau numere galbene.

Deficiențe în funcționarea SIAS Alegeri (suspendarea funcționării; situații când SIAS Alegeri indică faptul că alegătorul a votat, iar acesta susține că nu a votat) – 4 cazuri.

  • SV 01/078, Chișinău, Buiucani. În intervalul 07.08 – 07.39 au fost observate deficiențe tehnice ale sistemului SIAS Alegeri, sistemul nu a funcționat.
  • SV 01/223, Chișinău, Rîșcani. Un calculator din cele două ale secției de votare nu poate fi conectat la SIAS Alegeri. La ora 07.40, Președintele BESV a chemat specialiștii de la Moldtelecom, dar până la moment situația nu a fost remediată.
  • SV 01/125, Chișinău, Centru. SIAS Alegeri nu a funcționat în intervalul 7.00 – 7.30. Președintele BESV a chemat specialiștii după care deficiența a fost înlăturată.
  • SV 1/339, Federația Rusă, Surgut Hanti-Mansiisk. În pofida prezenței la locul de muncă a operatorilor SIAS ”Alegeri”, precum și buna funcționare a echipamentelor tehnice (calculatoarele), sistemul informațional de stat SIAS ”Alegeri” nu a funcționat până la ora 7:52 (ora Federației Ruse).

Deficiențe în listele electorale (discrepanțe dintre adrese; alegători decedați; semnături în locul altor persoane) – 1 caz.

  • SV 01/092, Chișinău, Buiucani. Un alegător care recent și-a modificat viza de reședință nu s-a regăsit în lista electorală de bază. Alegătorului nu i s-a permis să voteze pe lista suplimentară chiar dacă a prezentat actul de identitate în care era specificat domicilierea în raza secției respective.

Fotografierea buletinelor de vot, alte încălcări ale secretului votului (prezentarea buletinului cu votul exprimat, amplasarea defectuoasă a cabinelor de vot ce permit vizualizarea opțiunii alegătorului etc.) – 1 caz.

  • SV 01/223, Chișinău, Rîșcani. Un alegător a fotografiat buletinul de vot. Acest fapt a fost observat de Președinte și membrii BESV. Când i-au fost solicitate explicații, alegătorul a spus că de fapt în acel moment a dorit să răspundă la un apel. Președintele BESV a menționat că va documenta acest caz.

Încălcarea de către funcționarii electorali a măsurilor de protecție și prevenire a infecției COVID -19 – 4 cazuri.

  • SV 18/026 Florești, Cunicea. Lista privind rezultatele termometriei a fost îndeplinită după deschiderea SV, la 8:40. Președintele BESV a inclus date în listă fără a fi măsurată temperatura corpului membrilor BESV.
  • SV 18/23, Florești, Cuhureștii de Sus. Între membrii BESV nu este respectată distanța sociala, iar președintele BESV nu poartă mască de protecție. În plus, observatorului nu i-a fost efectuată termometria la momentul prezentării la sediul SV. SV a fost deschisă la orele 06.55.
  • SV 18/9, Florești, Alexeevca. Membrii BESV nu au avut viziere și nu purtau corect masca de protecție.
  • SV 18/54, Florești, Rădulenii Vechi. Nu funcționează corect termometrul. La solicitarea observatorilor, membrii BESV au schimbat termometrul.

Altele – 5 cazuri

  • SV 4/14, Anenii Noi, Todirești. A fost deconectată energia electrică. Nu este energie electrică în jumătate de stat. Președintele BESV a raportat situația, la moment nu este încă remediată situația.
  • SV 32/21 Ștefan Vodă, Popeasca. În Procesul Verbal de deschidere a secției de votare a fost menționată prezența a 3 cabine de vot, pe când în SV sunt prezente doar 2 cabine de vot.
  • SV 18/002, Florești, Florești. Înainte de deschiderea SV, pe listele electorale de bază au fost declarați un număr de 2699 de alegători. După deschiderea SV, președinta BESV a ținut să menționeze că a fost telefonată de către reprezentanții CEC și au solicitat de a exclude numărul de 19 alegători cărora li s-a eliberat certificate cu drept de vot.
  • SV 37/3, Regiunea transnistreană, Anenii Noi. La ora 08:07, dat fiind faptul că a bifat eronat cu pixul în buletinul de vot, un alegător a solicitat un alt buletin. Membrii BESV însă au refuzat să-i ofere un buletin nou, din care cauză alegătorul a aplicat ștampila ”votat” în buletinul marcat cu pixul. După acest caz, președintele BESV a explicat membrilor BESV că ei sunt obligați să ofere alt buletin la cererea alegătorului.
  • SV 01/092, Chișinău, Buiucani. Procesul-verbal privind deschiderea secției de votare a fost întocmit cu întârziere, la ora 7.11. La acel moment deja votase 3 alegători.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Schimbări pe scena politică. Mariana Durleșteanu părăsește Partidul Legii și Dreptății, în care era președintă

Schimbări pe scena politică. Mariana Durleșteanu părăsește Partidul Legii și Dreptății, în care era președintă

Ar fi vândut droguri de un milion de lei. Patru tineri din Chișinău, plasați în arest pentru 30 de zile

Ar fi vândut droguri de un milion de lei. Patru tineri din Chișinău, plasați în arest pentru 30 de zile

Benzina se scumpește din nou. Prețurile afișate de ANRE pentru acest weekend

Benzina se scumpește din nou. Prețurile afișate de ANRE pentru acest weekend

Advertoriale
Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Reprezentanți ai Guvernului de la București au vizitat Victoriabank, cea mai mare investiție românească în Republica Moldova (VIDEO)

Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Maib alături de Comitetul Național Olimpic și Sportiv te invită la Ziua Sportului și a Mișcării Olimpice

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

Fă cunoștință cu mentorii din cadrul Click School! (INTERVIU)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Un copil de opt ani a rămas paralizat, după ce dentistul i-a injectat anestezia. La 11 ani distanță, mama caută dreptate la CtEDO
  • 2
    Cu greșeli gramaticale pe pancarte și aluzii la comunitatea LGBT. Socialiștii manifestă în CMC împotriva noului sediu al Ambasadei SUA
  • 3
    Interviu cu mama soldatului rus judecat pentru crime de război: Cine poate ucide un om? Vadim nu ar putea (VIDEO)
  • 4
    Deputații amăgesc sistemul electronic din Parlament? Lilian Carp sesizează că unii deputați ar vota pentru alți colegi lipsă (FOCUS)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.