În timp ce la Varnița spiritele s-au calmat, în Criuleni alegătorii au început să protesteze (VIDEO)

În timp ce la Varnița spiritele s-au calmat, în Criuleni alegătorii au început să protesteze (VIDEO)

În timp ce spiritele s-au calmat la Varnița, iar la fața locului au rămas doar polițiștii care asigură ordinea publică, în raionul Criuleni un grup de alegători protestează și au grijă să nu fie permis accesul transportatorilor cu mai mult de opt pasageri în vehicul. Totuși, oamenii declară că au observat mai multe automobile care până în acest moment au făcut mai multe rute. 

„Vrem să vedem că nu o să fie aduși din Transnistria alegători în mod organizat și mai mult de opt persoane în transport. A fost un autobuz care a adus mai mulți oameni și a fost amendat, întors din drum”, spune un alegător.

Publicitate

„Sunt mașini care fac câte patru sau cinci rute”, susține un alt alegător.

La fel, un alt moldovean s-a luat la ceartă cu oamenii legii, întrucât nu îi permite să ajungă în partea stângă a Nistrului prin localitatea Dubăsari, întrucât toți alegătorii din regiunea transnistreană sunt direcționați spre un punct vamal din Criuleni.

„Nu am solearcă să ajung acasă și mă trimite prin deal. Am fost la Dubăsari și am votat, iar acum nu îmi dă voie. Dă-mi te rog drumul”, a spus un alegător.

În același timp, oamenii nu mai blochează accesul mașinilor care vin din Bender la Varnița, iar la fața locului au rămas doar polițiștii.

Precizăm că în prima parte a zilei, zeci de oameni au ieșit în stradă și au restricționat accesul mijloacelor de transport care veneau dinspre Bender.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal