Prezidențiale: Dodon a obținut cu peste 240 de mii de voturi mai puțin decât în 2016, iar Sandu - cu 60 de mii (GRAFIC)

Prezidențiale: Dodon a obținut cu peste 240 de mii de voturi mai puțin decât în 2016, iar Sandu - cu 60 de mii (GRAFIC)


Decalaj imens dintre rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2016 și cel al alegerilor din 2020. Astfel, Igor Dodon a obținut în acest an cu peste 240 de mii de voturi mai puțin decât la alegerile din 30 octombrie 2016. În cazul liderei PAS, deși datele preliminare o clasează acum pe primul loc, numărul de alegători care au susținut-o în turul întâi al prezidențialelor din acest an s-a redus cu aproape 62 de mii de alegători față de cel din 2016.  

Astfel, potrivit datelor CEC, în urmă cu patru ani, candidata PAS, Maia Sandu, a obținut 36,15%, ceea ce reprezenta 549.152 de voturile valabil exprimate, în timp ce Igor Dodon - 47,98%, adică - 680.550 de voturi. Asta în timp ce rezultatele parțiale finale ale scrutinului actual arată o susținere de 36.15% (peste 487 de mii de voturi)pentru Maia Sandu și 32,62% (aproape 440 de mii de voturi) pentru Igor Dodon. 

Următorul președinte al Republicii Moldova ar urma să fie ales peste două săptămâni. În actualul scrutin prezidențial au fost organizate 2.143 de secții de vot, dintre care 42 în regiunea transnistreană și 139 peste hotarele țării. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Maia Sandu, după închiderea secțiilor de votare: „Au fost mai multe încercări de fraudare a alegerilor. Noi am depus peste 300 de sesizări la poliție”

Maia Sandu, după închiderea secțiilor de votare: „Au fost mai multe încercări de fraudare a alegerilor. Noi am depus peste 300 de sesizări la poliție”

Un scrutin în trei acte sau care e probabilitatea anulării alegerilor. LIVE cu mai mulți jurnaliști regionali

Un scrutin în trei acte sau care e probabilitatea anulării alegerilor. LIVE cu mai mulți jurnaliști regionali

Platforma DA cere demisia președintelui CEC și a ministrului de Externe: „Pentru organizarea defectuoasă a alegerilor”

Platforma DA cere demisia președintelui CEC și a ministrului de Externe: „Pentru organizarea defectuoasă a alegerilor”

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?
  • 4
    Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.