Premierul României, Ludovic Orban, a felicitat-o pe Maia Sandu: „E candidatul care poate garanta o Republică Moldova în care se respectă drepturile omului” (VIDEO)

Premierul României, Ludovic Orban, a felicitat-o pe Maia Sandu: „E candidatul care poate garanta o Republică Moldova în care se respectă drepturile omului” (VIDEO)

Premierul României, Ludovic Orban, a felicitat-o pe candidata PAS, Maia Sandu, pentru rezultatele obținute la alegerile prezidențiale 2020. La fel, Orban speră că alegerile din turul doi se vor desfăşura în condiții de legalitate și democrație. 

„Vreau să o felicit pe Maia Sandu pentru câştigarea primului tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. De asemenea, îmi exprim convingerea că va fi respectată democraţia, că alegerile din turul doi se vor desfăşura în condiţii de legalitate şi de respectare a dreptului la vot al fiecărui cetăţean din Republica Moldova", a declarat Orban, la sediul PNL.

Publicitate

În opinia sa, Maia Sandu este candidatul care va duce Republica Moldova „mai ferm pe traiectoria europeană".

„Transmit un mesaj de încredere în faptul că Maia Sandu este candidatul la funcţia de preşedinte care poate să garanteze o Republică Moldova în care se respectă drepturile omului, în care fiecare om are şansa la o viaţă mai bună, o Republica Moldova care se va duce mai ferm pe traiectoria europeană, pe traiectoria unei dezvoltări economice şi a unei acţiuni de respectare a tuturor standardelor europene în materie de calitate a vieţii", a afirmat Orban, citat de agerpres.

Potrivit datelor preliminare după numărarea tuturor voturilor, Maia Sandu a învins în primul tur al prezidențialelor cu 36,16%, contra lui Igor Dodon (32,61%). Cei doi urmează să se dueleze în al doilea tur, pe 15 noiembrie 2020.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal