Spiritul civic al diasporei a impresionat o femeie din Anglia: „Sper că au realizat ceea ce vor pentru oamenii lor de acasă”

Spiritul civic al diasporei a impresionat o femeie din Anglia: „Sper că au realizat ceea ce vor pentru oamenii lor de acasă”

Ieri, 1 noiembrie, în R. Moldova au avut loc alegerile prezidențiale. Până la ora 15:30 la secțiile de peste hotare s-au prezentat peste 78.000 de moldoveni, adică de două ori mai mulți decât în primul tur al alegerilor din 2016. Mobilizarea și ieșirea la vot a diasporei a uimit până și pe cetățenii altor țări. Elizabeth Sherry a mers în vizită la fiica sa în orașul Northampton, Anglia. Ceea ce a impresionat-o profund a fost sute de moldoveni din diasporă care au așteptat cuminți în coadă, ore în șir în ploaie și frig, pentru a-și putea exercita votul la alegerile prezidențiale.

Femeia a captat o fotografie pe care ulterior a postat-o pe pagina sa de Facebook, însoțind postarea cu un mesaj plin de admirație pentru cetățenii R. Moldova.

„În Northampton locuiesc 12.800 de moldoveni. Cei mai mulți dintre ei au sosit pentru a sta astăzi cu multă răbdare și disciplină la rând pentru a vota la alegerile lor generale în fața apartamentului fiicei mele, într-un restaurant local moldovenesc. Uimitor. Sper că au realizat ceea ce vor pentru oamenii lor de acasă”, a scris aceasta.

Postarea a devenit virală, iar mai mulți moldoveni au observat mesajul femeii și l-au distribuit.

Diaspora s-a remarcat în acest an înregistrând un record de participare: 149.840 de moldoveni și-au exercitat votul peste hotare.

Amintim că, în urma alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie 2020 candidata Partidului Acțiune și Solidaritate la funcția de președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, a obținut cele mai multe voturi. Aceasta este urmată de candidatul independent, dar susținut de Partidul Socialiștilor, Igor Dodon.

Publicitate

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal