Vlad Țurcanu, prim-vicepreședintele PUN se retrage din politică

Vlad Țurcanu, prim-vicepreședintele PUN se retrage din politică

Vlad Țurcanu, prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale, condus de Octavian Țîcu se retrage din politică. Despre aceasta a anunțat chiar acesta pe pagina sa de Facebook. Acesta susține că decizia nu are nicio legătură cu rezultatul obținut de candidatul PUN, Octavian Țîcu, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie.

„Am așteptat să se încheie campania electorală ca să vă pot comunica tuturor că m-am retras din PUN și din activitatea politică. Sâmbătă mi-am înștiințat și colegii despre această decizie a mea pe care am luat-o de ceva timp. Am vrut să arăt că n-are nicio legătură cu rezultatul electoral al candidatului PUN, ci cu lucruri care s-au petrecut mai înainte... Le mulțumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în mine și îi rog să mă scuze pe cei pe care i-am implicat în treburi de care acum sunt nevoit să mă despart. Rămân, bineînțeles, în spațiul public, pentru a promova valorile în care cred și care fac parte din mine”, a precizat Țurcanu.

Fostulul consilier prezidențial Vlad Țurcanu a fost ales în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Unității Naționale, condus de Octavian Țîcu, pe 12 ianuarie 2020.

Publicitate

Pe 28 august, Vlad Țurcanu a fost ales președinte al Partidului Popular Românesc, fostul Partid Liberal Reformator. Iar în decembrie 2018 a anunțat că demisionează. Acesta a invocat atunci diferența de opinii dintre el și colegii săi și a anunțat că s-ar putea alătura Partidului Unității Naționale.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal