De la bucurie la tristețe e doar un pas! O demonstrează piesele puse în scenă în această săptămână la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

De la bucurie la tristețe e doar un pas! O demonstrează piesele puse în scenă în această săptămână la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Caragiale propune oglinda deformatoare a lumii oamenilor drept partener al lumii ființei ca dimensiune a abisalului. Matcovschi ne îndeamnă să curmăm, pe veci, suferinţa. La desert, în zi de duminică, Teatrul Național vă propune un „Hamlet, în sos picant”. Să vedem detalii despre fiecare dintre distribuții.

6 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare – „Carnavalul” după I.L Caragiale

Nu sunt puține imaginile despre un Caragiale „nervos și sensibil”, până la pierderea siguranței de sine, la care „veselia… coboară până într-un fond al reflecției și până într-un strat al melancoliei” (Tudor Vianu).

Celebra ironie caragialiană implică pudoarea (atât pudoarea cat și ironia conțin un principiu al timpului, după cum remarcă Vladimir Jankelevitch in Ironia), iar pudoarea înseamnă „a mânui cu delicatețe abstractul implacabil”, putem spune că acel ezoterism al ironiei este, in analiza spiritului caragialian, o profunzime unică, un principiu al înțelegerii și comunicării spirituale, acel dublu contrapunct, cum îl numește Schopenhauer.  Ironia, in schimb, ascultă de o anume transcendență ce exprimă mai mult decât adevărul și mai mult decât bunătatea, prin distrugerea învelișului exterior, prin dezvăluire, distilare, simplificare, țelul suprem fiind purificarea, „un absolut niciodată atins”.Caragiale practică rând pe rând măști prin care își exprimă dorința „de a scandaliza și mustra in chipul acesta societatea”, dar el este in primul rând cel care, aidoma năzdrăvanului din anecdota sa alegorică, aduce la lumină, cu augustă inspirație și haz, celebrul „nas” al mentorului ce înfricoșează, pentru a-i permite agorei delectarea iar sufletului încântarea.

BILETE Online AICI

Această distribuție de șoc a Carnavalului de la Teatrul Național „Mihai Eminescu” trebuie să ne cuprindă pe toți cu dăruire, măiestrie și virtuozitate într-un fascinant delir… fără oprire… fără poticnire… fără potrivire…fără scăpare… fără sfârșit…   Desăvârșit!

7 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare – „Pomul vieții” de Dumitru Matcovschi

Spectacolul „Pomul vieţii” este povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor. Condimentarea spectacolului cu efecte comice este oportună, evoluţia actorilor atingînd coardele sufletului omenesc. E un spectacol care denunţă metehnele societăţii noastre.Versurile matcovschiene: „Sfîntă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară” exprimă un adevăr simplu şi profund al protagoniştilor spectacolului. „Pomul vieţii” ne îndeamnă să curmăm, pe veci, suferinţa.

BILETE Online AICI

8 noiembrie 2020, ora 18:00, Sala mare – „Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj

Premiera „Hamlet în sos picant” după Aldo Nicolaj desfășoară o panoplie de situații comice savuroase pe canavaua unei piese-reverie mustind umor (pe alocuri negru). Ați ghicit, acțiunea are loc la Castelul Elsinore, însă nu în sala tronului, ci în bucătăria regală unde master –șeful Froggy drege, din polonic, cuțite și pahare, tragedia prințului danez bântuit de himere; ba chiar, pentru mai mult efect, din gelozie și amor rănit, îmbracă armura bătrânului Hamlet. Pentru cunoscătorii textul original, drama re-elaborată și re-inventată cu mijloacele teatrului absurdului, e cel puțin curioasă și incitantă. În plus, voioasa montare diriguită cu mână fermă de Alexandru Cozub prilejuieşte spectatorilor reîntâlnirea cu actorii de prim rang ai scenelor din Moldova: Petru Hadârcă, Angela Ciobanu, Diana Decuseară, Dan Melnic, Ghenadie Gâlcă, Margareta Pântea, Iurie Focșa, Mihai Zubcu, Alexandru Pleșca.

Expresiv şi ghiduș, ansamblul artistic melanjează uluitor magia muzicii, cinismul duios, acrobaţiile sentimentale şi rostirea plină de farmec; ca într-o oglindă strâmbă, luminile rampei revelează nebănuite caracteristici ale eroilor shakespearieni, nimic nu este ceea ce pare; Hamlet, Gertrude, Claudius, Laert sunt împinși în plan secund sau chiar complementar, în avanscenă sfârâie purcelușii de lapte, se fezandează mistrețul în putină de stejar, se coace la foc domol budincă de porumbel a la Pericle, se perpelește Limbă de vacă marinată a la Tutankhamon(gustarea preferată a Reginei). Bucătăria ajunge câmp de bătălie – ce-I drept , în sânge e doar friptura… restul e picanterie.

Publicul e poftit să se prindă cu gust în această farsă surprinzătoare.

BILETE Online AICI

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Hamlet în sos picant” - premiera acestei toamne de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Iată când se joacă

„Hamlet în sos picant” - premiera acestei toamne de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Iată când se joacă

Ce personaje scoate în scenă în această săptămână Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Ce personaje scoate în scenă în această săptămână Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Un spectacol după o piesă celebră a lui Matcovschi revine pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”

Un spectacol după o piesă celebră a lui Matcovschi revine pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”

Un Carnaval, un divorț și o criză de comunicare - când se joacă fiecare spectacol la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Un Carnaval, un divorț și o criză de comunicare - când se joacă fiecare spectacol la Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Din nou la teatru! Naționalul „Mihai Eminescu” te așteaptă cu trei spectacole răsunătoare la început de octombrie

Din nou la teatru! Naționalul „Mihai Eminescu” te așteaptă cu trei spectacole răsunătoare la început de octombrie

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, distins cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”

Teatrul Național „Mihai Eminescu”, distins cu Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”

Advertoriale
Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

Plăcinta domnească și Prăjitura Peresecina - Artizanii Gustului ne prezintă bucatele ce te fac să revii la Marcu Bakery (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
  • 2
    Asasinatul care a schimbat România anilor 1920: Între legitimă apărare și eroare judiciară
  • 3
    O casă pe pământ din Chișinău a fost cuprinsă de flăcări. Mai mult de 70% din locuință a fost distrusă (FOTO)
  • 4
    O plantă ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.