
Ilan Șor ar fi figurantul în dosarul fraudei bancare care ar fi comandat filarea a doi procurori
Președintele Partidului Șor, Ilan Șor ar fi figurantul în dosarul fraudei bancare care ar fi comandat filarea a doi procurori și ar fi fost ajutat de patru foști angajați ai poliției. Asta susțin jurnaliștii de investigație ai Ziarului de Gardă care fac referire la surse din cadrul Procuraturii Generale.
・
Cei patru reținuți sunt Valentin Corlăteanu, fost șef la P-9, Pruncul, tot el, ex-director adjunct al Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), actuala Administrație Națională a Penitenciarelor (ANP), Vitalie Munteanu, fost șef al P-13, Gheorghe Sîrbu, ex-șef al Serviciului Securitate a P-13 și Ion Vîrtosu, ex-șef al serviciului Educativ din P-13.
Pe lângă cele patru persoane reținute, în dosar sunt vizați Veaceslav Ceban, fostul viceministru de Interne și fost șef în cadrul Departamentului Instituții Penitenciare (DIP), dar și Petru Bârcă, fost șef adjunct la DIP. Cei doi nu au fost însă reținuți, pentru că ar fi părăsit țara și se află în România, deținând și cetățenia română.
Aureliu Colenco, unul dintre avocații lui Ilan Șor susține că respinge acuzațiile procuraturii.
„Îmi pare foarte vesel cu ce se ocupă Procuratura. O clounadă. Nu cunosc așa fapte, în primul rând. În al doilea rând, îmi pare că asta Procuratura face un fel de PR că ei săracii sunt filați și sunt așa de cinstiți de aceea ei sunt filați și vrea cineva să le facă rău. Nu știu cum să comentez chestiile acestea. În Moldova aceasta trece. Eu prima dată am auzit de la dumneavoastră, îs prea ocupat și nu am dovedit deocamdată să citesc aceste povești cu Făt-Frumos. Asta e imagine, trebuie să facă o imagine mai bună, iată de ce și aceste filări”, afirmă Colenco.
Precizăm că astăzi, Procuratura Generală a menționat că o persoană care figurează în dosarul fraudei bancare ar fi fost ajutată de patru foști angajați ai poliției să fileze, timp de aproape o săptămână, doi procurori ai Procuraturii Anticorupție. Cei patru au fost puși sub învinuire și plasați în arest la domiciliu pentru o lună. Cazul este instrumentat de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.