În acest context, producătorii solicită autorităților să restricționeze importurile de cartofi pentru două-trei luni, cel puțin, întrucât ei pot asigura necesitățile consumului intern. Mai ales că în această perioadă oamenii își fac provizii pentru perioada rece a anului, iar producătorii le pot oferi un produs de calitate.
De această părere e președintele Asociației Cultivatorilor de Cartofi, Petru Iliev. Acesta susține că importul masiv de cartofi a fost autorizat pe larg, acum doi ani, când pe piața locală era deficit de cartofi, iar de atunci, nu s-a întreprins nimic pentru a-l restricționa. Acest lucru a influențat negativ și asupra calității cartofului autohton, potrivit lui Iliev, scrie agrobiznes.
Potrivit datelor Asociației Cultivatorilor de Cartofi, în acest an, suprafețele cu cartofi constituie în jur de 20 de mii de hectare, iar cantitatea de cartof pe țară ar putea ajunge la 500 de mii de tone.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.