O deputată PAS cere mai multe secții de votare peste hotare și suplinirea numărului de personal implicat în turul doi al alegerilor prezidențiale

O deputată PAS cere mai multe secții de votare peste hotare și suplinirea numărului de personal implicat în turul doi al alegerilor prezidențiale

Deputata PAS, Galina Sajin solicită crearea condiţiilor pentru diasporă ca aceasta să poată vota fără impedimente în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale care ar urma să aibă loc la data de 15 noiembrie. Politiciana cere mai multe secții de votare peste hotare, suplinirea numărului de personal implicat în alegeri, dar și dotarea secțiilor cu mai multe scanere, cabine și calculatoare.

Într-o conferinţă de presă, Sajin a spus că peste hotare este necesar să fie deschise suplimentar mai multe secţii de votare şi să fie suplinit personalul în secţiile de votare din diasporă ca să se evite formarea de rânduri în condiţiile în care vor fi mulţi alegători.

„Au fost multe deficiențe în secțiile de vot, au fost probleme cu amplasarea secțiilor, cu lipsa de dotare, au lipsit membrii insuficienți în comisie. În acest context, am depus demers în care enumerăm problemele cu care s-au ciocnit alegătorii. Noi solicităm: deschiderea unor secții de votare suplimentare în Germania, România, Franța, Danemarca, Israel; dotarea secțiilor cu mai multe scanere, cabine și calculatoare. Mai cu seamă asigurarea cu scanere funcționale; asigurarea secțiilor de votare cu mai mulți membri; asigurarea cu voluntari. Mulți oameni s-au oferit ca să gestioneze afară rândurile care se formează, să se măsoare temperatura în afara secției de votare. De asemenea, solicităm ca să se identifice un alt local de votare, decât în hoteluri”, a menționat Galina Sajin.

Publicitate

În același timp, misiunile diplomatice și oficiile consulare au spus că caută măsuri suplimentare pentru organizarea cât mai bună a votului în străinătate. Drept exemplu, au fost prezentate bunele practici înregistrate în secțiile constituite în Irlanda, unde moldovenii au votat pe ore și în funcție de numele lor de familie. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a solicitat recomandări pentru a reduce cozile, a gestiona aglomerația și a suplini numărul de personal implicat în procesul de organizare a votului.

AGORA precizează că moldovenii din diasporă au înregistrat un nou record de prezență la votare. 149.178 de alegători și-au făcut alegerea secțiile de votare deschise peste hotarele țării. Cei mai activi au fost votanții din Republica Italiană – 46.442, Marea Britanie -16 847 și Republica Franceză – 15.616.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal