*Acest material este sponsorizat

Orange construiește o afacere sustenabilă în Moldova

Orange construiește o afacere sustenabilă în Moldova

Orange Moldova a lansat campania de conștientizare cu privire la impactul echipamentelor digitale asupra mediului. Campania face parte din seria de angajamente ale Grupului Orange care își asumă un comportament responsabil faţă de mediu.

Incluziunea digitală și protejarea mediului sunt două dintre principiile ce stau la baza planului strategic de dezvoltare al Grupului Orange, Engage2025. Angajamentul public al Grupului Orange față de dezvoltarea unei societăți mai bune și față de mediu a fost adoptat de fiecare țară în care este prezent Grupul Orange. În 2019, Orange Moldova a lansat programul instituțional Orange Green şi a început implementarea mai multor acţiuni pentru o afacere durabilă.

Mariusz GATZA, Director General Orange Moldova:

 „Suntem cu toţii conștienți de faptul că o lume sustenabilă presupune un comportament responsabil faţă de mediu. Aceasta înseamnă că fiecare dintre noi poate reduce din impactul pe care îl are tehnologia digitală asupra mediului în obiceiurile de zi cu zi. Prin lansarea acestei campanii ne asumăm angajamentul de a dezvolta o afacere durabilă şi a continua inițiativele existente prin acțiuni și programe concrete de gestionare responsabilă a consumului de resurse naturale pentru a reduce amprenta noastră asupra mediului”.

Astfel, Orange își asumă să atingă nivelul de zero emisii de carbon până în anul 2040. Adică, cu 10 ani mai devreme decât alți operatori mondiali din domeniu. Pentru a atinge acest obiectiv, vor fi aplicate politici stricte de eficiență energetică, va fi mărit consumul de energie regenerabilă, se va dezvolta economia circulară și se vor face investiţii în soluții de captare a carbonului pentru a reduce emisiile de reziduuri.

De asemenea, Orange Moldova a subsemnat ca, până în 2025, să colecteze 30% din numărul total de telefoane vândute la Orange. Deoarece aproximativ ¾ din impactul tehnologiei digitale asupra mediului este legat de fabricarea de echipamente, acest mic gest poate contribui la scară largă la economia de resurse ale planetei noastre.

Un gest mic pentru noi, un gest mare pentru planetă

Cu toții avem responsabilitatea de a proteja planeta. Și fiecare dintre noi are puterea de a o face, fie și prin gesturi mici, cum ar fi prelungirea vieții telefonului prin reparare, transmiterea acestuia unor oameni care nu-și permit un telefon sau, când nu mai poate fi folosit, aducerea lui în orice magazin Orange pentru reciclare. Telefoanele colectate vor fi transmise periodic către o companie specializată în reciclarea dispozitivelor electrice şi electronice. Fiecare element al telefonului este colectat separat, iar materia primă ce poate fi reutilizată va fi transmisă mai departe pentru fabricarea de la zero a altor dispozitive.

Să reciclezi telefonul e simplu. În fiecare magazin Orange sunt boxe dedicate, unde poate fi lăsat dispozitivul. Astfel, fiecare telefon capătă o viață nouă, prin reparație sau reciclare. Mai multe informaţii despre comportamentul sustenabil al Orange Moldova găsești aici

P.

Vezi și aceste știri
Acum tinerii pasionați de IT creativ pot învăţa, munci şi câştiga. Orange Systems a aderat la Învăţământul Dual

Acum tinerii pasionați de IT creativ pot învăţa, munci şi câştiga. Orange Systems a aderat la Învăţământul Dual

„De ce avem nevoie de etică în inteligenţa artificială” - tema InspiratiON Session, desfășurată online de Orange Systems

„De ce avem nevoie de etică în inteligenţa artificială” - tema InspiratiON Session, desfășurată online de Orange Systems

Mariusz Gaca, vicepreședinte Orange Polonia, este noul CEO Orange Moldova

Mariusz Gaca, vicepreședinte Orange Polonia, este noul CEO Orange Moldova

Alfabetizarea Digitală a Cadrelor Didactice din învățământul general, susținută de Fundația Orange Moldova

Alfabetizarea Digitală a Cadrelor Didactice din învățământul general, susținută de Fundația Orange Moldova

Julien Ducarroz, Director General Orange Moldova, este noul CEO Orange Polonia

Julien Ducarroz, Director General Orange Moldova, este noul CEO Orange Polonia

Primul accelerator de afaceri online din Moldova - Upcelerator - susținut de Orange Moldova

Primul accelerator de afaceri online din Moldova - Upcelerator - susținut de Orange Moldova

Advertoriale
Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Sunteți în căutare de job? ProCredit Bank vă invită la stagiere

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

Invitro Diagnostics vine cu pachete promoționale pentru clienți întru evitarea dezvoltării cancerului de col uterin

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

5 milioane de euro în sprijinul întreprinderile micro, mici și mijlocii din Moldova cu ajutorul EXIMBANK și BERD

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”
  • 2
    EDITORIAL | Rusia își epuizează instrumentele de șantaj asupra Moldovei
  • 3
    SUA ordonă ca familiile diplomaţilor americani să părăsească Kievul. Declarația Departamentului de Stat (VIDEO)
  • 4
    IGP a inițiat o anchetă de investigație în privința acțiunilor CTESP Orhei. UPDATE: Majoritatea școlilor din raion au activat cu prezență fizică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.