Diploma de universitate nu mai asigură un job

Chiar dacă studenții mai continuă din inerție să se înroleze la universități, ei demult nu mai speră la un job asigurat odată cu finalizarea acestora. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diplomele emise de instituțiile de învățământ din Moldova „s-au devalorizat”. În continuare vom folosi acest termen împrumutat din macroeconomie pentru a explica procesul de degradare a calității studiilor, care este similar procesului de degradare a valorii unei oferte economice. Fiind echivalent cu inflația monetară, doar că manifestat în alt sector, fenomenul a fost numit inflație academică. Devalorizarea diplomelor este un concept care arată reducerea valorii diplomelor pe piața muncii din cauza neconcordanței între calificările cerute de angajatori și diplomele produse de sistemul de învățământ.

Într-o economie funcțională cererea și oferta trebuie să fie balansate. Dacă ajustăm exemplul la piața autohtonă a muncii atunci avem cazul în care specialiștii educați de universitățile din Moldova nu mai sunt ceruți pe piața angajatorilor autohtoni. Piața muncii are nevoie de specialiști de tip Smartphone cu Internet rapid 5G cu viteză de 20 Gbp/s, iar oferta noastră academică produce în prezent specialiști de tip telefon staționar cu internet Dial-up cu viteza de 40–50 kbit/s. Evident că această ofertă profesională nu o vrea nici o companie care activează într-un spațiu global competitiv. Efectele negative pentru întreaga economie a unei țări nu sunt greu de intuit: pe de o parte, se consumă resurse atât materiale, cât și de timp pentru educație, iar pe de altă parte „specialiștii” produși nu au oportunități de a activa conform „calificării” pentru că adesea e greu să vorbim de o calificare în sensul adevărat al acestui cuvânt.

De ce oferta academică necalitativă adună atât de mulți studenți?

Chiar dacă nivelul calității studiilor scade de la an la an, numărul studenților înrolați rămâne la un nivel relativ înalt. În anul de studii 2019/2020 numărul de studenți din cele 27 de instituții de învățământ superior din țară a fost de 56,8 mii de persoane, dintre care 84% s-au înregistrat în cele 19 instituții de învățământ superior de stat. În același an au absolvit studiile superioare de licență sau masterat 16.266 de persoane. Din 2015 și până în prezent aproximativ 40% dintre tinerii cu vârsta între 19-23 de ani, cu mici devieri de la un an la altul, au fost încadrați în învățământul superior, ceea ce înseamnă aproximativ 215 studenți la 10.000 de locuitori. Deși este cunoscut și recunoscut faptul că studiile superioare din Moldova nu îți oferă multe perspective de viitor, totuși tendința tinerilor de a se înscrie la universitate după absolvirea liceului se menține la un nivel înalt. Probabil că unii dintre ei sunt prea optimiști, având certitudinea nejustificată că în cazul lor totul va fi altfel. Alții, poate absorbiți de alte griji și probleme cu care se confruntă nu mai văd soluțiile sau nu le caută acolo unde trebuie, adică în educație, investind un minim de resurse de timp și atenție în informarea cu privire la oferta de studii și schițarea unui plan de viitor în această direcție. În ambele cazuri problema vine din faptul că nici unii nici alții nu au beneficiat de o consiliere în carieră potrivită în perioada liceului, indiferent că ea se face acasă sau într-un cadru instituționalizat, iar chiar dacă pe alocuri aceasta se face, ea este mai degrabă pentru a bifa niște activități decât pentru a schimba și a direcționa destine. Toate acestea nu fac decât să umple amfiteatrele universităților cu studenți, dintre care puțini vor arăta diploma de absolvire în momentul angajării.

Chiar dacă datele existente nu ne pot oferi informații în ce măsură domeniul de angajare corelează cu prioritatea angajaților și în special cu calificarea lor profesională obținută în urma studiilor totuși putem să analizăm care sunt motivele din cauza cărora persoanele cu studii superioare nu ocupă un anumit loc de muncă. Din totalul de 130,5 mii persoane cu studii superioare în prezent inactive, principalele motive invocate sunt: aflarea la lucru peste hotare (16,3 mii), perioada în afara sezonului (munci sezoniere în agricultură 1,1 mii), inactivitate voluntară (0,4 mii) și altele. Aceasta denotă că pentru acești muncitori oferta existentă pe piața muncii nu este atractivă sau ei nu au putut identifica o ofertă de lucru care ar corela nivelul lor de profesionalism cu cererea de piață la cota salarială dorită.

În statele cu sisteme de învățămînt competitive, fenomenul inflației academice este de obicei condiționat de creșterea bruscă a cerințelor angajatorilor cu privire la studiile efectuate pentru a putea ocupa anumite funcții care anterior cereau o calificare teoretică mai scăzută. Acest lucru nu se întâmplă pentru că ei ar avea nevoie într-adevăr de o persoană mai bine pregătită, ci pentru a reduce numărul de aplicanți astfel simplificând procedura de selecție. Spre exemplu, dacă cu câțiva ani în urmă pentru a ocupa poziția de lector universitar era suficientă diploma de master, în prezent este necesar un doctorat. Având în vedere că numărul doctoranzilor este mult mai mic decât cel al masteranzilor, din start are loc o triere a doritorilor de a obține acest post. Cu toate acestea, având în vedere oferta locurilor de muncă din Republica Moldova și gradul înalt de exod al populației ar fi naiv să credem că angajatorii înăspresc condițiile de angajare și cer calificări mai înalte pentru că au prea mulți doritori pentru a ocupa o anumită funcție. Analizând situația creată, tindem să credem că inflația academică este generată de un context favorabil pentru urmarea studiilor superioare, sau altfel spus „ce mă costă să absolvesc o facultate?”. Astfel, făcând abstracție de la cerințele pieței de muncă, tinerii aleg să facă studii superioare, dar toate lacunele existente în sistem împiedică tranziția de pe băncile facultății către un loc de muncă.

Devalorizarea studiilor – ca urmare a dilemei hazardului moral*

*//tendința asumării de riscuri nejustificate în cazul în care acestea sunt suportate de părți terțe//

Înrolare sau admitere sau cum admiterea duce la inflația academică

Procedura de admitere la universitate este în prezent atât de simplă încât putem cu adevărat spune că la universitate nu intră numai cel care nu vrea. În general însă abiturienții au libertatea de a depune dosarele lor la orice specializare indiferent de nivelul lor de pregătire. În așa fel obținem zeci de studenți înrolați la facultăți care nu țin de pregătirea lor de bază precum sunt muzică, arte plastice, medicină, științe sociale care nici pe departe nu reflectă abilitățile acestora. Cei înrolați mizează mai degrabă pe șansa de a absolvi decât pe decizia conștientă și efortul depus. Realitatea pe care o avem este o consecință directă a admiterii bazată pe înrolare fără selectare. Peste ani de erodare a valorii a tot ce se numește știință, instituțiile au început să livreze diplome în schimbul prezenței fizice a studenților în sălile de curs. Tot restul însă a dispărut. Sistemul dat bineînțeles funcționează în beneficiul ambelor părți atât a universităților cât și a studenților. Studenții se înrolează pentru hârtii ștampilate iar universitățile primesc banii din contracte și bani din bugetul statului. Din discuțiile cu un lector universitar de la Academia de Studii Economice am aflat că dacă anterior majoritatea studenților instituției o constituiau tinerii din capitală veniți din licee atunci în prezent majoritatea o constituie cei veniți din regiuni, întrucât capitala preferă să plece la studii în afara republicii.

Modul de finanțare, evaluare și acreditare a învățământului – cauzele centrale ale inflației academice

Finanțarea, evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ sunt elementele determinante ale calității sistemului de învățămînt superior. Funcționalitatea acestora inevitabil influențează calitatea bunului produs. În cazul nostru, bunurile produse sunt „gradul de profesionalism, specializarea, calitatea de a produce și productivitatea” tuturor resurselor umane trecute prin sistemul de instruire. Degradarea sistemului însă duce la discreditarea tuturor certificărilor de calitate. În paragrafele ce urmează vom prezenta cum modul de finanțare și acreditare practicat în Moldova duce la degradarea învățământului. Tot aici vom prezenta câteva modele funcționale din Vest care pot fi la caz împrumutate și aplicate în Moldova.

Mai mult decât atât, subsidierea de către stat dizabilitează instituțiile de calitate în favoarea instituțiilor neperformante. Instituirea sistemului de autonomie financiară a instituțiilor de învățământ a fost promovată sub banerul eliberării financiare a instituțiilor de invățământ prin oferirea dreptului de alegere a surselor de finanțare și de creare a sistemelor de generare a veniturilor din contul comercializării serviciilor educaționale. De facto, însă instituirea sistemului de autonomie financiară nu este decât un apelativ formal și pur declarativ. Promovarea acestei politici nu a dus nici la eliberarea agendei academice a instituțiilor de învățământ de la curricula planificată de stat și nici nu a oferit autonomie asupra generării venitului propriu. Instituțiile au continuat să fie robii subsidiilor de stat alocate cumva per cap de student precum și robii curriculelor academice planificate care nu răspund necesităților timpului. În noul sistem, deși universitățile au libertatea de a stabili taxele de studii, Guvernul are ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește metodologia prin care se stabilesc aceste taxe. În același timp statul a creat un mecanism de alocări financiare deschis exclusiv pentru instituțiile de învățământ „de stat”. Procedura de alocare a resurselor din partea statului este extrem de birocratizată și are loc în etape. De la început Ministerul Finanțelor stabilește limita de cheltuieli pentru anul financiar. După aceasta, Ministerul Educației distribuie sumele disponibile între instituțiile de învățământ aflate în subordinea sa.

În paralel, universitățile propun un volum al veniturilor pe care intenționează să îl obțină din alte surse, în cea mai mare parte din contractele de studii. Aceste venituri sunt aprobate mai întâi de ministerul Învățământului în subordinea căruia se află instituția de învățământ, apoi sunt aprobate de Ministerul Finanțelor ca în final să fie aprobat de către Guvern și Parlament. Cheltuielile resurselor alocate universităților trebuie efectuate în baza unui plan de cheltuieli anual detaliat pentru fiecare lună care urmează să fie aprobat de toți actorii enumerați până acum. Toate modificările care apar în decursul unui an financiar trebuie să urmeze același traseu. Prezentarea acestui traseu arată clar că autonomia financiară a instituțiilor de învățământ nu este decât un apelativ, în realitate accesul instituțiilor la resursele financiare bugetare și a celor provenite din contracte de studii sunt reglementate prin intermediul Ministerului Educației și a Ministerului Finanțelor. Mai mult decât atât, utilizarea resurselor provenite din alte surse decât cele bugetare este condiționată de hotărâri de Guvern. Acest model de finanțare a instituțiilor de învățământ stimulează producerea de cantități în schimbul calității. În așa fel statul conservă prin subsidiere dominația câtorva dinozauri ai sistemului de învățământ și exclude apariția alternativei. Într-un sistem dinosaur instructorii și administratorii sunt preocupați de formalități (completarea fișelor, tabelelor didactice, hârtiilor de tot soiul) iar în sistemul modern, care din păcate nu-și poate face loc sub soare din cauza promovării politicii de stagnare, instructorii s-ar ocupa de dezvoltarea curriculelor, cercetare, instruire, curarea laboratoarelor. Această realitate prin urmare duce la o devalorizare a sistemului de învățământ.

Un model alternativ de finanțare practicat în mai multe state din Europa este modelul de finanțare în baza rezultatelor obținute de către studenți. Soluția este acordarea finanțării în baza numărului de studenți activi și performanți. Acest model a fost implementat cu succes în Danemarca. Aici învățământul superior este finanțat de către stat aproape în totalitate: studenții la zi nu achită taxe, iar cei care învață de la distanță achită cca 25% din costuri. Ministerul Educației decide anual numărul maxim de studenți admiși doar la facultățile din domeniul medicinei și al pedagogiei. La celelalte programe instituțiile au libertatea de a decide numărul celor admiși la studii, finanțarea este oferită doar pentru studenții care îndeplinesc toate criteriile ce țin de reușita academică. Danemarca apare acum în topul primelor 3 țări din lume la capitolul educație. Prin introducerea acestui model de finanțare se influențează implicit și procedura de selecție în universități. Accesul la studii terțiare devine mult mai selectiv, pentru că universitățile nu au niciun interes să admită la studii persoane care nu vor face față cerințelor. Pe de altă parte va dispărea și tentația aceasta din partea universităților de a admite un număr prea mare de studenți, care depășește capacitatea normală, pentru că din nou aceasta se va reflecta în calitatea studiilor. Acest mecanism simplu la prima vedere a influențat pozitiv modul de organizare și desfășurare a studiilor universitare, fapt care poate fi observat în buna pregătire a tinerilor specialiști.

Acreditarea calității instituțiilor de învățământ

Finanțarea în baza calității poate fi instituită exclusiv în cazul în care calitate studiilor, a studenților și a diplomelor este validabilă. Acest lucru poate fi asigurat prin multiple metode. Cele mai frecvente metode sunt racordările interne ale instituțiilor la anumite standarde înalte de calitate care sunt decise de comun acord de toate instituțiile de învățământ și validarea calității prin intermediul unui instituții externe responsabile pentru validare. În Moldova de acest lucru se ocupă Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional. Această instituție practic pune ștampila de calitate pe conținutul programelor de licență, master, și pe modul în care acestea sunt concepute. Procedurile de evaluare sunt efectuate în bază de rutină prin completarea fișelor de evaluare în urma vizitelor de monitorizare și în baza rapoartelor emise de instituțiile de învățământ. Cât de eficiente sunt aceste proceduri ne putem da seama cu ușurință urmărind calitatea instituțiilor de învățământ existente și observând calitatea specialiștilor produși de aceste instituții. Una din modalitățile de îmbunătățire a procesului de evaluare și acreditare a universităților, fără de a introduce schimbări substanțiale, constă în implicarea în procesul de evaluare a studenților și a absolvenților. Această practică este utilizată în Danemarca. În acest caz evaluatorul apreciază calitatea instituției prin a colecta informații de la studenți, absolvenți și angajați care au trecut prin facultatea care se evaluează. Astfel, informația colectată devine mai obiectivă, întrucât evaluatorul este independent de cel evaluat iar pe de altă parte instituția nu poate exercita presiune pe actorii evaluați. Transparența și inclusivitatea este cheia unei evaluări de calitate. În final, rezultatele evaluării pot fi folosite de către ministere pentru a defini cotele de suport financiar, subsidierea noilor programe de studii, alocări pentru dezvoltarea anumitor ramuri de interes si multe altele. Evident că aplicarea acestei politici va reduce drastic numărul studenților și a diplomelor emise, în schimb valoarea fiecărei diplome va crește exponențial. Mai mult calitatea și valoarea lucrului exercitat de un deținător de diplomă de acest tip va fi de zeci de ori mai înaltă decât în prezent.

În acest articol am identificat că unele din cauzele care duc la inflația academică în Republica Moldova sunt direct corelate cu modul de organizare și desfășurare a învățământului universitar și anume cu procedura de admitere extrem de lejeră, modalitatea de subsidiere de stat a instituțiilor și de calitatea joasă a procesului de acreditare a studiilor.

Dincolo de aspectele administrative referitor la finanțarea, organizarea și evaluarea învățământului terțiar, nu mai puțin important este modul în care oamenii percep educația și așteptările pe care le au în urma obținerii unui act care certifică anumite competențe.

Când se va ajunge la acest nivel va dispărea și inflația academică, iar diplomele vor recâștiga valoarea meritată.