• Salvează articol

Instituțiile de învățămînt din Moldova nu mai produc specialiștii ceruți de piața locală a muncii. Tot mai multe dintre diplomele emise devin hârtii fără valoare. Acestea nici nu certifică cunoștințe și nici nu atestă prezența anumitor aptitudini care vorbesc în favoarea unui IQ ridicat, posesie a unor abilități tehnice, sportive sau a altor cunoștințe care pot fi validate în timp. Această inflație academică manifestată prin devalorizarea diplomelor creează o situație în care niciun proces tehnologic, administrativ, medical sau de oricare altă natură nu poate fi lansat sau susținut în timp, întrucât piața muncii nu dispune de specialiștii necesari care l-ar implementa. Lipsa specialiștilor și mai cu seamă lipsa unei viziuni de pregătire a acestora în viitor face orice planificare strategică – inutilă, întrucât statul nu va avea lume pregătită cu cine să o pună pe rol.În continuare, vom analiza situația din domeniul învățământului și cum această situație influențează piața muncii din Moldova. Vom acorda o atenție deosebită modului de selecție a studenților, modul de finanțare a învățământului, metodele de evaluare și acreditare a universităților și modul de dezvoltare a curriculelor de studii. Tot aici vom evalua câteva sisteme de învățământ din Vest pentru a identifica modele adaptabile Moldovei. În acest articol vor fi pe larg folosite datele colectate de către Biroul Național de Statistică și în anumite cazuri vom împrumuta date din literatura de specialitate care corelează cu acest articol.

Diploma de universitate nu mai asigură un job

Chiar dacă studenții mai continuă din inerție să se înroleze la universități, ei demult nu mai speră la un job asigurat odată cu finalizarea acestora. Lucrul acesta se întâmplă pentru că diplomele emise de instituțiile de învățământ din Moldova „s-au devalorizat”. În continuare vom folosi acest termen împrumutat din macroeconomie pentru a explica procesul de degradare a calității studiilor, care este similar procesului de degradare a valorii unei oferte economice. Fiind echivalent cu inflația monetară, doar că manifestat în alt sector, fenomenul a fost numit inflație academică. Devalorizarea diplomelor este un concept care arată reducerea valorii diplomelor pe piața muncii din cauza neconcordanței între calificările cerute de angajatori și diplomele produse de sistemul de învățământ.

Într-o economie funcțională cererea și oferta trebuie să fie balansate. Dacă ajustăm exemplul la piața autohtonă a muncii atunci avem cazul în care specialiștii educați de universitățile din Moldova nu mai sunt ceruți pe piața angajatorilor autohtoni. Piața muncii are nevoie de specialiști de tip Smartphone cu Internet rapid 5G cu viteză de 20 Gbp/s, iar oferta noastră academică produce în prezent specialiști de tip telefon staționar cu internet Dial-up cu viteza de 40–50 kbit/s. Evident că această ofertă profesională nu o vrea nici o companie care activează într-un spațiu global competitiv. Efectele negative pentru întreaga economie a unei țări nu sunt greu de intuit: pe de o parte, se consumă resurse atât materiale, cât și de timp pentru educație, iar pe de altă parte „specialiștii” produși nu au oportunități de a activa conform „calificării” pentru că adesea e greu să vorbim de o calificare în sensul adevărat al acestui cuvânt.

De ce oferta academică necalitativă adună atât de mulți studenți?

Chiar dacă nivelul calității studiilor scade de la an la an, numărul studenților înrolați rămâne la un nivel relativ înalt. În anul de studii 2019/2020 numărul de studenți din cele 27 de instituții de învățământ superior din țară  a fost de 56,8 mii de persoane, dintre care 84% s-au înregistrat în cele 19 instituții de învățământ superior de stat. În același an au absolvit studiile superioare de licență sau masterat 16.266 de persoane. Din 2015 și până în prezent aproximativ 40% dintre tinerii cu vârsta între 19-23 de ani, cu mici devieri de la un an la altul, au fost încadrați în învățământul superior, ceea ce înseamnă aproximativ 215 studenți la 10.000 de locuitori. Deși este cunoscut și recunoscut faptul că studiile superioare din Moldova nu îți oferă multe perspective de viitor, totuși tendința tinerilor de a se înscrie la universitate după absolvirea liceului se menține la un nivel înalt. Probabil că unii dintre ei sunt prea optimiști, având certitudinea nejustificată că în cazul lor totul va fi altfel. Alții, poate absorbiți de alte griji și probleme cu care se confruntă nu mai văd soluțiile sau nu le caută acolo unde trebuie, adică în educație, investind un minim de resurse de timp și atenție în informarea cu privire la oferta de studii și schițarea unui plan de viitor în această direcție. În ambele cazuri problema vine din faptul că nici unii nici alții nu au beneficiat de o consiliere în carieră potrivită în perioada liceului, indiferent că ea se face acasă sau într-un cadru instituționalizat, iar chiar dacă pe alocuri aceasta se face, ea este mai degrabă pentru a bifa niște activități decât pentru a schimba și a direcționa destine. Toate acestea nu fac decât să umple amfiteatrele universităților cu studenți, dintre care puțini vor arăta diploma de absolvire în momentul angajării.

Studiile superioare au încetat să ofere avantaje economice și sociale

Datele din ultimii ani ne demonstrează că majorarea perioadei de studii nu sporește șansa obținerii unui loc de muncă bine plătit. Acest factor clar denotă că studiile universitare nu mai joacă rolul de punte de avansare economică. La fel ca și în cazul analizei unei devalorizări monetare, valoarea sumei de bani scade atunci când aceasta nu mai permite achiziționarea aceleiași cantități de produse, astfel se întâmplă și în cazul inflației academice - cu aceeași diplomă nu mai obții același beneficiu care putea fi generat anterior. 

Analizând piața muncii constatăm că în anul 2018 din totalul populației ocupate 24,2% sunt absolvenți cu studii superioare, 12,9% - cu studii medii de specialitate, 22,9% - cu studii secundar profesionale și 18,7% - cu studii liceale. În așa fel deducem că nu există o diferență majoră la categoria șanselor de angajare când comparăm persoanele cu studii avansate cu cele cu studii de bază.

Nicoleta Onofrei

Chiar dacă datele existente nu ne pot oferi informații în ce măsură domeniul de angajare corelează cu prioritatea angajaților și în special cu calificarea lor profesională obținută în urma studiilor totuși putem să analizăm care sunt motivele din cauza cărora persoanele cu studii superioare nu ocupă un anumit loc de muncă. Din totalul de 130,5 mii persoane cu studii superioare în prezent inactive, principalele motive invocate sunt: aflarea la lucru peste hotare (16,3 mii), perioada în afara sezonului (munci sezoniere în agricultură 1,1 mii), inactivitate voluntară (0,4 mii) și altele. Aceasta denotă că pentru acești muncitori oferta existentă pe piața muncii nu este atractivă sau ei nu au putut identifica o ofertă de lucru care ar corela nivelul lor de profesionalism cu cererea de piață la cota salarială dorită. 

Prin urmare, o parte din persoanele școlite în Moldova, licențiați și masteri, care au petrecut în învățământul superior cinci ani sau chiar și mai mult sunt puși în fața unor scenarii la care poate nu se așteptau atunci când li se spunea că trebuie să înveți bine ca să obții ceva în viață. Unii pleacă peste hotare, alții se descurcă în țară așa cum pot mai bine. Și atunci, cum poate o diplomă de universitate să mai aibă valoare, atunci când odată scoasă în afara pereților universității nu îți deschide o perspectivă profesională potrivită și nu îți garantează o evoluție profesională?

Nicoleta Onofrei

În statele cu sisteme de învățămînt competitive, fenomenul inflației academice este de obicei condiționat de creșterea bruscă a cerințelor angajatorilor cu privire la studiile efectuate pentru a putea ocupa anumite funcții care  anterior cereau o calificare teoretică mai scăzută. Acest lucru nu se întâmplă pentru că ei ar avea nevoie într-adevăr de o persoană mai bine pregătită, ci pentru a reduce numărul de aplicanți astfel simplificând procedura de selecție. Spre exemplu, dacă cu câțiva ani în urmă pentru a ocupa poziția de lector universitar era suficientă diploma de master, în prezent este necesar un doctorat. Având în vedere că numărul doctoranzilor este mult mai mic decât cel al masteranzilor, din start are loc o triere a doritorilor de a obține acest post. Cu toate acestea, având în vedere oferta locurilor de muncă din Republica Moldova și gradul înalt de exod al populației ar fi naiv să credem că angajatorii înăspresc condițiile de angajare și cer calificări mai înalte pentru că au prea mulți doritori pentru a ocupa o anumită funcție. Analizând situația creată, tindem să credem că inflația academică este generată de un context favorabil pentru urmarea studiilor superioare, sau altfel spus „ce mă costă să absolvesc o facultate?”. Astfel, făcând abstracție de la cerințele pieței de muncă, tinerii aleg să facă studii superioare, dar toate lacunele existente în sistem împiedică tranziția de pe băncile facultății către un loc de muncă.

Devalorizarea studiilor – ca urmare a dilemei hazardului moral*

*//tendința asumării de riscuri nejustificate în cazul în care acestea sunt suportate de părți terțe//

Costul studiilor universitare

Costul redus al studiilor combinat cu beneficiile oferite de instituțiile de învățământ atrage oameni întâmplători în universități. În 2019, din totalul de 47,7 mii de studenți înrolați în învățământul superior 20.754 (43,5%) au beneficiat de finanțare bugetară, iar 26.991 (56,5%) au învățat în bază de contract. În așa fel, aproape jumătate dintre absolvenți au obținut diplome de studii superioare fără a investi un leu în studii. Cealaltă jumătate care a achitat studiile au plătit contracte care se ridică în mediu la 7-9 mii de lei anual, ceea ce ar constitui per total 21-27 de mii de lei. Doar pentru comparație menționăm că un an de studii la o universitate de rang mediu în SUA (tip State University, Pennsylvania State Uni, Rutgers Uni, Colorado State Uni) valorează 35-40 de mii de dolari/an iar la una de rang mai înalt (tip VIP League Princeton, Harward, NYU) la 55-70 de mii de dolari/an ceea ce ar însemna peste 100 -160 de mii de dolari achitați exclusiv pentru studii. Această sumă nu include costurile de cazare, masă, cărți sau de echipament special necesar pentru studii.

Studiile cu frecvență redusă adică FF, care mai des sunt descifrate în glumă de profesori ca FĂRĂ FOLOS au constituit 36% în anul 2019/2020. La finalizarea acestor studii tinerii mai degrabă sunt certificați pentru cunoașterea amplasării spațiilor administrative cum sunt contabilitatea, cabinetele șefilor de studii, al rectorului și altele întrucât ei mai des sunt acolo decât în clasele de curs. Prin urmare costul mic al studiilor aduce din start în sistemul de învățămînt superior multă lume care intră nu pentru cunoștințe ci pentru documente.

În aceeași ordine de idei remarcăm în câteva detalii despre condițiile de studii oferite studenților. Chiar dacă acestea nu sunt perfecte ele oferă o bază minimă la care nu pot spera multe categorii de angajați. Statistica ne arată că 96,3% dintre universități sunt dotate cu bibliotecă, 85,2% au cantine, 77,8% săli de sport și alte servicii laterale. 96% dintre cei care au solicitat cămin în 2019, au beneficiat de acesta pe perioada studiilor.

Este cumva penibil când la admitere accentul încetează să se mai pună pe studii de calitate dar se insistă pe cumulul beneficiilor laterale precum ar fi viteza de internet sau oferta de cazare subsidiată în cămin. Aceste beneficii și facilități sprijină într-o mare măsură procesul de învățământ, dar nu pot înlocui nicidecum resursele umane atât de necesare sistemului, atât profesori cât și studenți, pentru că numai de aceștia depinde în final calitatea studiilor.

Nicoleta Onofrei

Înrolare sau admitere sau cum admiterea duce la inflația academică

Procedura de admitere la universitate este în prezent atât de simplă încât putem cu adevărat spune că la universitate nu intră numai cel care nu vrea. În general însă abiturienții au libertatea de a depune dosarele lor la orice specializare indiferent de nivelul lor de pregătire. În așa fel obținem zeci de studenți înrolați la facultăți care nu țin de pregătirea lor de bază precum sunt muzică, arte plastice, medicină, științe sociale care nici pe departe nu reflectă abilitățile acestora. Cei înrolați mizează mai degrabă pe șansa de a absolvi decât pe decizia conștientă și efortul depus. Realitatea pe care o avem este o consecință directă a admiterii bazată pe înrolare fără selectare. Peste ani de erodare a valorii a tot ce se numește știință, instituțiile au început să livreze diplome în schimbul prezenței fizice a studenților în sălile de curs. Tot restul însă a dispărut. Sistemul dat bineînțeles funcționează în beneficiul ambelor părți atât a universităților cât și a studenților. Studenții se înrolează pentru hârtii ștampilate iar universitățile primesc banii din contracte și bani din bugetul statului. Din discuțiile cu un lector universitar de la Academia de Studii Economice am aflat că dacă anterior majoritatea studenților instituției o constituiau tinerii din capitală veniți din licee atunci în prezent majoritatea o constituie cei veniți din regiuni, întrucât capitala preferă să plece la studii în afara republicii.

Cazuri spre comparație

În multe sisteme educaționale competitive selecția inițială a studenților este extrem de solicitantă. În unele cazuri studenții pot aplica la mai multe universități, însă facultățile alese sunt de obicei din același domeniu întrucât acceptarea studenților la studii se face în baza unei preselecții care îi filtrează pe cei nepregătiți. Cunoașterea rigorilor de înrolare îi face pe studenți să se pregătească bine din timp pentru a trece examenele de admitere.

În cazul sistemului educațional american alegerea universității este un proiect de viață. Costul studiilor este extrem de scump, implică o selecție riguroasă iar finalizarea studiilor nu este nici pe departe asigurată întrucât o bună parte din studenți sunt excluși pentru reușita academică joasă. Decizia de urmare a studiilor universitare implică sau economii de zeci de ani făcute de părinți sau contractarea de către studenți a creditelor de la bancă care vor fi achitate în următorii 20-25 de ani.

În cazul sistemului German, studiile sunt achitate de stat însă decizia asupra lor este externalizată. Tinerii își pot influența viitorul academic doar după ce trec prin traseul decizional planificat de instructorii din gimnaziu și liceu, care decid în baza rezultatelor școlare care va fi traiectoria academică a elevului. În așa fel viitorul tinerilor este decis încă din școală. Comparând aceste două cazuri cu sistemul de învățământ universitar din Moldova înțelegem că acesta este ratat din start. 

Dacă urmăm logica că mâncarea bună iese doar din produse bune, atunci lipsa unui sistem de înrolare selectiv duce la un output de o calitate foarte și foarte dubioasă.

Nicoleta Onofrei

Modul de finanțare, evaluare și acreditare a învățământului – cauzele centrale ale inflației academice

Finanțarea, evaluarea și acreditarea instituțiilor de învățământ sunt elementele determinante ale calității sistemului de învățămînt superior. Funcționalitatea acestora inevitabil influențează calitatea bunului produs. În cazul nostru, bunurile produse sunt „gradul de profesionalism, specializarea, calitatea de a produce și productivitatea” tuturor resurselor umane trecute prin sistemul de instruire. Degradarea sistemului însă duce la discreditarea tuturor certificărilor de calitate. În paragrafele ce urmează vom prezenta cum modul de finanțare și acreditare practicat în Moldova duce la degradarea învățământului. Tot aici vom prezenta câteva modele funcționale din Vest care pot fi la caz împrumutate și aplicate în Moldova.

Modelul de finanțare a sistemului de învățământ folosit în Moldova nu încurajează competiția dintre instituțiile de învățămînt.

Nicoleta Onofrei

Mai mult decât atât, subsidierea de către stat dizabilitează instituțiile de calitate în favoarea instituțiilor neperformante. Instituirea sistemului de autonomie financiară a instituțiilor de învățământ a fost promovată sub banerul eliberării financiare a instituțiilor de invățământ prin oferirea dreptului de alegere a surselor de finanțare și de creare a sistemelor de generare a veniturilor din contul comercializării serviciilor educaționale. De facto, însă instituirea sistemului de autonomie financiară nu este decât un apelativ formal și pur declarativ. Promovarea acestei politici nu a dus nici la eliberarea agendei academice a instituțiilor de învățământ de la curricula planificată de stat și nici nu a oferit autonomie asupra generării venitului propriu. Instituțiile au continuat să fie robii subsidiilor de stat alocate cumva per cap de student precum și robii curriculelor academice planificate care nu răspund necesităților timpului. În noul sistem, deși universitățile au libertatea de a stabili taxele de studii, Guvernul are ultimul cuvânt de spus în ceea ce privește metodologia prin care se stabilesc aceste taxe. În același timp statul a creat un mecanism de alocări financiare deschis exclusiv pentru instituțiile de învățământ „de stat”. Procedura de alocare a resurselor din partea statului este extrem de birocratizată și are loc în etape. De la început Ministerul Finanțelor stabilește limita de cheltuieli pentru anul financiar. După aceasta, Ministerul Educației distribuie sumele disponibile între instituțiile de învățământ aflate în subordinea sa. 

Din păcate acest proces de alocare a resursele disponibile este foarte netransparent fiind influențat de o mulțime de factori de ordin politic de sub covor.

Nicoleta Onofrei

În paralel, universitățile propun un volum al veniturilor pe care intenționează să îl obțină din alte surse, în cea mai mare parte din contractele de studii. Aceste venituri sunt aprobate mai întâi de ministerul Învățământului în subordinea căruia se află instituția de învățământ, apoi sunt aprobate de Ministerul Finanțelor ca în final să fie aprobat de către Guvern și Parlament. Cheltuielile resurselor alocate universităților trebuie efectuate în baza unui plan de cheltuieli anual detaliat pentru fiecare lună care urmează să fie aprobat de toți actorii enumerați până acum. Toate modificările care apar în decursul unui an financiar trebuie să urmeze același traseu. Prezentarea acestui traseu arată clar că autonomia financiară a instituțiilor de învățământ nu este decât un apelativ, în realitate accesul instituțiilor la resursele financiare bugetare și a celor provenite din contracte de studii sunt reglementate prin intermediul Ministerului Educației și a Ministerului Finanțelor. Mai mult decât atât, utilizarea resurselor provenite din alte surse decât cele bugetare este condiționată de hotărâri de Guvern. Acest model de finanțare a instituțiilor de învățământ stimulează producerea de cantități în schimbul calității. În așa fel statul conservă prin subsidiere dominația câtorva dinozauri ai sistemului de învățământ și exclude apariția alternativei. Într-un sistem dinosaur instructorii și administratorii sunt preocupați de formalități (completarea fișelor, tabelelor didactice, hârtiilor de tot soiul) iar în sistemul modern, care din păcate nu-și poate face loc sub soare din cauza promovării politicii de stagnare, instructorii s-ar ocupa de dezvoltarea curriculelor, cercetare, instruire, curarea laboratoarelor. Această realitate prin urmare duce la o devalorizare a sistemului de învățământ.

Un model alternativ de finanțare practicat în mai multe state din Europa este modelul de finanțare în baza rezultatelor obținute de către studenți. Soluția este acordarea finanțării în baza numărului de studenți activi și performanți. Acest model a fost implementat cu succes în Danemarca. Aici învățământul superior este finanțat de către stat aproape în totalitate: studenții la zi nu achită taxe, iar cei care învață de la distanță achită cca 25% din costuri. Ministerul Educației decide anual numărul maxim de studenți admiși doar la facultățile din domeniul medicinei și al pedagogiei. La celelalte programe instituțiile au libertatea de a decide numărul celor admiși la studii, finanțarea este oferită doar pentru studenții care îndeplinesc toate criteriile ce țin de reușita academică. Danemarca apare acum în topul primelor 3 țări din lume la capitolul educație. Prin introducerea acestui model de finanțare se influențează implicit și procedura de selecție în universități. Accesul la studii terțiare devine mult mai selectiv, pentru că universitățile nu au niciun interes să admită la studii persoane care nu vor face față cerințelor. Pe de altă parte va dispărea și tentația aceasta din partea universităților de a admite un număr prea mare de studenți, care depășește capacitatea normală, pentru că din nou aceasta se va reflecta în calitatea studiilor. Acest mecanism simplu la prima vedere a influențat pozitiv modul de organizare și desfășurare a studiilor universitare, fapt care poate fi observat în buna pregătire a tinerilor specialiști.

Acreditarea calității instituțiilor de învățământ

Finanțarea în baza calității poate fi instituită exclusiv în cazul în care calitate studiilor, a studenților și a diplomelor este validabilă. Acest lucru poate fi asigurat prin multiple metode. Cele mai frecvente metode sunt racordările interne ale instituțiilor la anumite standarde înalte de calitate care sunt decise de comun acord de toate instituțiile de învățământ și validarea calității prin intermediul unui instituții externe responsabile pentru validare. În Moldova de acest lucru se ocupă Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățământul Profesional. Această instituție practic pune ștampila de calitate pe conținutul programelor de licență, master, și pe modul în care acestea sunt concepute. Procedurile de evaluare sunt efectuate în bază de rutină prin completarea fișelor de evaluare în urma vizitelor de monitorizare și în baza rapoartelor emise de instituțiile de învățământ. Cât de eficiente sunt aceste proceduri ne putem da seama cu ușurință urmărind calitatea instituțiilor de învățământ existente și observând calitatea specialiștilor produși de aceste instituții. Una din modalitățile de îmbunătățire a procesului de evaluare și acreditare a universităților, fără de a introduce schimbări substanțiale, constă în implicarea în procesul de evaluare a studenților și a absolvenților. Această practică este utilizată în Danemarca. În acest caz evaluatorul apreciază calitatea instituției prin a colecta informații de la studenți, absolvenți și angajați care au trecut prin facultatea care se evaluează. Astfel, informația colectată devine mai obiectivă, întrucât evaluatorul este independent de cel evaluat iar pe de altă parte instituția nu poate exercita presiune pe actorii evaluați. Transparența și inclusivitatea este cheia unei evaluări de calitate. În final, rezultatele evaluării pot fi folosite de către ministere pentru a defini cotele de suport financiar, subsidierea noilor programe de studii, alocări pentru dezvoltarea anumitor ramuri de interes si multe altele. Evident că aplicarea acestei politici va reduce drastic numărul studenților și a diplomelor emise, în schimb valoarea fiecărei diplome va crește exponențial. Mai mult calitatea și valoarea lucrului exercitat de un deținător de diplomă de acest tip va fi de zeci de ori mai înaltă decât în prezent.

În acest articol am identificat că unele din cauzele care duc la inflația academică în Republica Moldova sunt direct corelate cu modul de organizare și desfășurare a învățământului universitar și anume cu procedura de admitere extrem de lejeră, modalitatea de subsidiere de stat a instituțiilor și de calitatea joasă a procesului de acreditare a studiilor.

Soluțiile care pot ameliora situația creată sunt introducerea mecanismelor de selectare a studenților pe criterii de calitate, acordarea finanțărilor de stat pentru instituții în baza performanțelor academice ale studenților și a instituției precum și instituirea unui proces de evaluare de o calitate mai înaltă. Modelele propuse și-au demonstrat eficiența în mai multe țări din Europa de Vest și în special în Danemarca.

Nicoleta Onofrei

Dincolo de aspectele administrative referitor la finanțarea, organizarea și evaluarea învățământului terțiar, nu mai puțin important este modul în care oamenii percep educația și așteptările pe care le au în urma obținerii unui act care certifică anumite competențe.

Dacă așteptările se limitează doar la obținerea unei surse de venit cu care să își asigure existența, atunci din start putem afirma că au trecut printr-un sistem educațional defectuos, pentru că pe lângă cunoștințele practice pe care le oferă, universitatea are responsabilitatea de a-l ajuta pe om să-și descopere vocația și de a-l face să înțeleagă din care rol sau poziție poate să-și manifeste cel mai bine talentul în folosul societății.

Nicoleta Onofrei

Când se va ajunge la acest nivel va dispărea și inflația academică, iar diplomele vor recâștiga valoarea meritată.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim