Cazul cu implicarea lui Furculiță și Voicu ar fi avut loc acum trei ani. Ce pedeapsă a primit tânărul căruia mai-marii țării i-ar fi „rezolvat” problemele

Cazul cu implicarea lui Furculiță și Voicu ar fi avut loc acum trei ani. Ce pedeapsă a primit tânărul căruia mai-marii țării i-ar fi „rezolvat” problemele

Acțiunile descrise în cadrul interceptărilor în care sunt vizați deputatul socialist Corneliu Furculiță și actualul ministru de Interne Pavel Voicu au avut loc în realitate, ele fiind investigate în cadrul unui dosar penal deschis în decembrie 2017, scrie Ziarul de Gardă. Potrivit sursei, dosarul s-a finalizat în instanța de judecată, printr-o sentință emisă de judecătoarea Vasilisa Muntean la 20 aprilie 2018. Nepotul lui Furculiță a fost pedepsit cu o amendă în valoare de 31,5 mii de lei, care se înjumătățea dacă era achitată în 72 de ore de la intrarea sentinței în vigoare. Tânărul a fost scutit de pedeapsa complementară - privarea dreptului de a conduce mijloace de transport. 

În cadrul examinării dosarului, Sergiu Gorea, nepotul deputatului Corneliu Furculiță, și-a recunoscut vina. Oamenii legii au constatat că acesta, în dimineața zilei de 25 decembrie 2017, în timp ce se deplasa la volanul automobilului Opel Corsa a fost oprit la intersecția străzilor Calea Ieșilor cu șoseaua Balcani. În urma verificării i-a fost stabilită o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,26 mg/l, iar în sânge, de 0,53 mg/l, considerându-se, conform legii, că se afla în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.

Sergiu Gorea și-a recunoscut vina și a depus o cerere prin care a solicitat examinarea cauzei în baza probelor administrate în cadrul urmăririi penale. El a spus că se „căiește sincer pentru cele întâmplate”. El i-a spus judecătoarei care a examinat cazul său că se pornise „la sud”, așa cum menționa și în interceptări, și că băuse, în ajun, „aproximativ 2 litri de bere”. 

În ședința de judecată, procurorul Daniel Precup a solicitat să fie aplicată o amendă în valoare de 600 unități convenționale, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de 3 ani. Avocatul lui Sergiu, Ivan Talpiș, a cerut aplicarea unei amenzi, dat fiind faptul că a săvârșit pentru prima oară o infracțiune, solicitând să nu-i fie aplicată pedeapsa complementară, pentru că automobilul personal îl folosește în interes de serviciu și este unica sursă de existență.  

La 20 aprilie 2018, judecătoarea Vasilisa Muntean de la Judecătoria Chișinău i-a aplicat lui Sergiu Gorea o amendă în valoare de 630 unități convenționale, echivalentul a 31,5 mii de lei. Dacă amenda era achitată timp de 72 de ore de la rămânerea sentinței în vigoare, ea se înjumătățea. Tânărul a fost scutit de pedeapsa complementară, privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport, iar sentința nu a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, astfel că a devenit irevocabilă. 

Sursa citată scrie că deși Furculiță într-adevăr era atunci deputat, Pavel Voicu, cel care ar încerca să-l ajute pe nepotul lui Corneliu Furculiță să scape de probleme, nu era ministru de Interne, ci  consilier al Președintelui R. Moldova pentru misiuni speciale. Voicu a fost numit ministru la MAI în noiembrie 2019. 

Amintim că interceptările cu încercarea de a „rezolva” dosarul au apărut în presă pe 9 noiembrie 2020. Potrivit lor,  Furculiță și Voicu  s-ar fi implicat în mușamalizarea unui caz de șofat în stare de ebrietate. Redacția regională Nordnews.md a făcut rost de mai multe înregistrări audio din care reiese că tânărul Sergiu Gorea, nepot al deputatului Furculiță, a apelat la „ajutorul” mai-marilor țării. Inițial, tânărul spune că l-a rugat „pe Cornel” să-i rezolve problema, iar ulterior ar fi fost telefonat de un anumit Pavel, despre care redacția scrie că ar fi șeful de la Interne. 

În scurt timp, Pavel Voicu a negat, prin intermediul unei postări pe pagina sa de Facebook, că s-ar fi implicat pe caz. Voicu susține învinuirile i-ar fi aduse de unele persoane care ar avea  intenții de a denigra imaginea  sa de ministru. Corneliu Furculiță nu a venit cu un comentariu pe marginea cazului.

La rândul său, deputatul PAS Lilian Carp a adresat un demers la Procuratura Generală, cerând investigarea pretinselor acțiuni a celor doi din perspectiva „depășirii atribuțiilor de serviciu și exces de putere”. Carp a cerut ridicarea imunității lui Furculiță și demiterea lui Voicu.

Pe finalul zilei de 9 noiembrie, Procuratura Generală a anunțat că a luat act de materialele audio apărute în presă și a spus că acest caz va fi examinat de Procuratura Anticorupție.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PG susține că „a luat act” de înregistrările audio care ar sugera că Furculiță și Voicu ar fi fost implicați în mușamalizarea unui caz penal

PG susține că „a luat act” de înregistrările audio care ar sugera că Furculiță și Voicu ar fi fost implicați în mușamalizarea unui caz penal

Lilian Carp le cere procurorilor să-i ancheteze pe Corneliu Furculiță și Pavel Voicu, după informația că cei doi ar fi mușamalizat un caz penal

Lilian Carp le cere procurorilor să-i ancheteze pe Corneliu Furculiță și Pavel Voicu, după informația că cei doi ar fi mușamalizat un caz penal

Deputatul Corneliu Furculiță și ministrul Pavel Voicu ar fi fost implicați în mușamalizarea unui dosar pentru șofat în stare de ebrietate (AUDIO)

Deputatul Corneliu Furculiță și ministrul Pavel Voicu ar fi fost implicați în mușamalizarea unui dosar pentru șofat în stare de ebrietate (AUDIO)

Advertoriale
LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
Cele mai populare
  • 1
    Unde se pot adresa cetățenii nemulțumiți de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    78% dintre toți solicitanții de compensații au fost încadrați în categoria foarte vulnerabilă. Statistică expusă de Dan Perciun
  • 4
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.