Deputatul Iurie Reniță sesizează Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și cere să verifice averea declarată de vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea în perioada anilor 2013-2015. Reniță susține că socialistul ar fi donat sume mari pentru PSRM în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2014, în comparație cu veniturile mici declarate în doi ani.
„Deoarece cu vreo 2 luni în urmă discipolul fidel al lui Igor Dodon a trimis o sesizare la ANI pentru a clarifica cum eu aș fi putut supraviețui în 2018 cu doar 3.000 de lei pe luna, în semn de „reciprocitate tovărășească” am decis să trimit și eu o sesizare la ANI, ce-l vizează pe [...] Vlad Batrâncea.
Conform Declarației sale de avere din 2 octombrie 2014, secretarul executiv al PSRM a obținut pe parcursul a 2 ani de zile la locul de muncă (2012 – 2013) doar 55.000 lei, iar în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014 acesta a avut o salarizare la locul de muncă de 40.000 lei”, scrie Iurie Reniță pe pagina sa de Facebook.
Deputatul notează că deși Batrîncea ar fi declarat doar sursele menționate mai sus, în campania pentru alegerile parlamentare din 2014, acesta ar fi donat pentru PSRM 90.000 lei. Reniță se adresează la ANI cu solicitarea de a fi verificate sumele declarate.

La rândul său, deputatul Vlad Batrîncea nu a venit cu un răspuns la aceste acuzații.
Amintim că în luna august, deputatul socialist Vlad Batrîncea a depus sesizări la Procuratura Generală și Autoritatea Națională de Integritate (ANI) prin care a cerut să fie examinată declarația pe avere și interese a deputatului Iurie Reniță. Socialistul crede că ar fi imposibil ca cheltuielile lunare a lui Reniță să fie de doar 3.000 lei.
Vezi și aceste știri

Dodon, după ce procurorii au anunțat plasarea sa în arest la domiciliu: Se urmărește sustragerea atenției cetățenilor de la problemele din țară

Ultimă oră! Igor Dodon va sta 30 de zile în arest la domiciliu, iar cumnatul său - în arest preventiv
