După ce, miercuri, s-a lăudat cu reușitele marcate în primul an de activitate la Primărie, joi, edilul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că își iar liber trei zile pentru a-l susține pe candidatul independent, Igor Dodon, în campania electorală. Ceban a precizat că și-a făcut publică intenția pentru a fi corect cu colegii săi și locuitorii capitalei.
„În continuare poziția mea rămâne cea anterioară. Cred că lucrurile în capitală pot fi schimbate spre mine. Cred că lucrurile mari și bune pot fi făcute atunci când există înțelegere, cooperare, comunicare continuă. Nu vreau să existe blocaje, ci doar progrese”, a spus Ceban.
Pe 21 octombrie, Ion Ceban a anunțat public că intră în campania electorală de partea fostului său șef de partid, candidatului Igor Dodon.
Amintim că atât Ceban, cât și Dodon, au fost membri PSRM. În timp ce Ceban, oficial, a renunțat la calitatea de membru de partid după ce a fost ales primar al capitalei, în 2019, Dodon în continuare rămâne „lider neformal” al formațiunii și e susținut în cursă de PSRM.
De menționat că după ce Dodon a câștigat mandatul de președinte, în anul 2016, Ceban a fost desemnat în calitate de consilier în domeniul politic şi purtător de cuvânt al preşedintelui. A demisionat din funcţie în ianuarie 2017, după ce Autoritatea Naţională de Integritate a constatat că funcţia de consilier prezidenţial este incompatibilă cu cea de consilier municipal.
Vezi și aceste știri

Ion Ceban s-a lăudat cu reușitele primului an de mandat: „Astăzi, Chișinăul are cele mai multe proiecte implementate concomitent de la independență încoace”

Alături de soție, edilul capitalei, Ion Ceban, a votat: „Avem de ales dintre stabilitate și incertitudine”

„Publicitate prin telefon”. Cumnatul lui Ion Ceban, implicat în chestionarea alegătorilor în favoarea lui Igor Dodon. Costul serviciilor este de câteva zeci de mii de lei

PUN cere sancționarea lui Igor Dodon după ce acesta a plantat copaci alături de Ion Ceban. Ar fi folosit resurse administrative în campania electorală

„Unii agenți economici încalcă grav standardele”: Ion Ceban, despre mirosul urât din Chișinău

Cinci spitale din țară vor fi dotate cu dispozitive medicale în valoare de 7,2 milioane de euro. Un acord în acest sens a fost semnat de reprezentanții R. Moldova și Japoniei
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
