Administrația lui Trump obstrucţionează accesul lui Joe Biden la mesajele de la lideri străini

Administrația lui Trump obstrucţionează accesul lui Joe Biden la mesajele de la lideri străini
poză simbol: Casa Albă


O mulţime de mesaje de la lideri străini, adresate preşedintelui ales al SUA, Joe Biden, se află la Departamentul de Stat, dar administraţia Donald Trump îl împiedică pe politicianul democrat să aibă acces la ele, au declarat miercuri pentru CNN surse diplomatice americane apropiate acestui dosar, scrie Agerpres.

În mod tradiţional, Departamentul de Stat sprijină corespondenţa cu preşedintele ales, motiv pentru care multe ţări au început să trimită în weekend mesaje la sediul diplomaţiei americane.

Însă Biden a fost obstrucţionat de administraţia Trump să aibă acces la resursele Departamentului de Stat, întrucât preşedintele în exerciţiu refuză să recunoască victoria lui Joe Biden în alegerile din 3 noiembrie. Astfel, zeci de mesaje adresate lui Biden nu au ajuns încă la destinatar.

Echipa lui Joe Biden se află în contact cu guverne străine fără implicarea Departamentului de Stat şi Biden a avut numeroase convorbiri telefonice cu diverşi lideri, printre care cancelarul german Angela Merkel şi premierul canadian Justin Trudeau. Aceste convorbiri s-au desfăşurat însă fără sprijinul logistic al Departamentului de Stat.

„Ei (membrii echipei lui Joe Biden) ar prefera să utilizeze resursele Departamentului de Stat”, a spus o sursă apropiată acestui dosar.

Mai mult, secretarul de stat Mike Pompeo a refuzat, marţi, să recunoască victoria lui Biden în scrutinul prezidenţial, afirmând că „va exista o tranziţie lină către a doua administraţie Trump”, ceea ce a agitat şi mai mult mediul diplomatic, potrivit sursei citate.

Joe Biden nu primeşte nici informările zilnice de la serviciile de informaţii, iar dacă administraţia Trump continuă să blocheze o tranziţie tipică până în jurul zilei învestiturii (20 ianuarie), există temeri că administraţia Biden se va confrunta cu o mare provocare pentru a-şi prelua oficial mandatul. În trecut, Departamentul de Stat a facilitat procesul de tranziţie administrativă post-alegeri.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Joe Biden a iniţiat procedurile tranziţiei de putere, după alegerile din SUA. Ce spune despre refuzul lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea

Joe Biden a iniţiat procedurile tranziţiei de putere, după alegerile din SUA. Ce spune despre refuzul lui Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea

Internetul, luat cu asalt de meme-uri după victoria lui Joe Biden în fața lui Donald Trump (FOTO)

Internetul, luat cu asalt de meme-uri după victoria lui Joe Biden în fața lui Donald Trump (FOTO)

Joe Biden, prima reacție după victoria anunțată: „America, sunt onorat că m-ai ales pe mine să conduc țara noastră măreață”

Joe Biden, prima reacție după victoria anunțată: „America, sunt onorat că m-ai ales pe mine să conduc țara noastră măreață”

Nou președinte al SUA, Joe Biden, va reînvia o tradiție la Casa Albă. Câinii lui abia așteaptă să își ocupe locurile de onoare

Nou președinte al SUA, Joe Biden, va reînvia o tradiție la Casa Albă. Câinii lui abia așteaptă să își ocupe locurile de onoare

Joe Biden a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii

Joe Biden a fost ales președinte al Statelor Unite ale Americii

Biden a acumulat deja mai multe voturi populare decât orice președinte american în istorie

Biden a acumulat deja mai multe voturi populare decât orice președinte american în istorie

Advertoriale
Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

Expoziție de desene cu și despre reciclare la Kaufland Moldova: „3R Talents (Reduce, Reuse, Recycle)”

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

50 de „umbre ale Zahărului” ascunse în produse sau ce denumiri mai poate avea dulcele

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

RE/MAX Moldova își extinde rețeaua de francize imobiliare din Chișinău (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră! Dodon a anunțat că renunță la mandatul de deputat: „Nu mă ascund după imunitate”
  • 2
    Vine sau nu Dmitri Kozak la Chișinău? Ce spun reprezentanții Guvernului
  • 3
    Ministrul Andrei Spînu pleacă în Polonia. Va purta discuții privind furnizarea gazului natural în Republica Moldova
  • 4
    EDITORIAL | Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.