La nivel național, pe 15 noiembrie, în ziua turului doi al scrutinului prezidențial, poliția va antrena peste 6.000 de angajați pentru a interveni la sesizările legate de incidente și infracțiuni în timpul procesului de vot. Dar și pentru buna asigurare a întregului proces până la etapa predării buletinelor de vot către Consiliile electorale de circumscripție. Asigurările vin din partea șefului Inspectoratului General al Poliție Sergiu Paiu.
Între orele 7:00 și 21:00 angajații IGP și ANTA vor monitoriza deplasarea pe teritoriul țării a autovehiculelor cu capacitate de transportare mai mare de 8 persoane și a transportului de curse regulate.
Șeful IGP a amintit de incidentul din satul Varnița din ziua turului întâi de scrutin în care au fost implicați civili, observatori naționali și reprezentanți ai candidaților la funcția de președinte.
Acesta a amintit observatorilor electorali despre prevederile legii care spun că aceștia sunt obligați să fie imparțiali în observare și să nu-și exprime părerile personale sau preferințele în privința unor candidați, să nu intervină în procedurile din timpul alegerilor sau la număratul votului, să se abțină să facă agitație în favoarea unui candidat.
„Menționez că unii reprezentanți ai candidaților electorali și chiar deputați au recurs la acțiuni ce cad sub incidența legii penale și care vin să sancționeze acțiunile de discriminare, excludere, restricții sau preferință în dreptul și libertățile persoanelor, chemare și susținere la comportament discriminator în sfera politică, economică și ale sfere bazată pe naționalitate, limbă vorbită și alte criterii”, a spus Paiu.
Șeful IGP susține că acțiunile au fost documentate și fixate și urmează să fie luate decizii.
Cetățenii sunt îndemnați să dea dovadă de maximă responsabilitate în ziua alegerilor, să nu se lase provocați de persoane agresive sau în stare de ebrietate.
Vezi și aceste știri

„Sunt diferite viziuni”. PSRM, după discuțiile cu mai multe grupuri legislative privind declanșarea alegerilor anticipate

Pentru Moldova, despre Soluția PAS pentru provocarea anticipatelor: „Depășește orice limită a bunului simț”
