*Acest material este sponsorizat

Moldcell - prima companie care a semnat Memorandumul de Înțelegere cu ONU în Moldova în vederea susținerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă

Moldcell - prima companie care a semnat Memorandumul de Înțelegere cu ONU în Moldova în vederea susținerii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă
Moldcell

Compania Moldcell, parte a CG Corp Global, și Organizația Națiunilor Unite în Moldova, au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a contribui la implementarea și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Republica Moldova. Moldcell este prima companie privată care a semnat acest Memorandum cu ONU Moldova, iar astfel se dă undă verde pentru nenumărate parteneriate între Moldcell și agențiile ONU prezente în Moldova în vederea susținerii proiectelor de dezvoltare durabilă.

Pe parcursul a 20 de ani de activitate pe piața Moldovei, Moldcell a demonstart că este un adevărat exemplu și promotorul responsabilității social-corporative. Am susținut implementarea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă prin realizarea a sute de proiecte de dezvoltare socială, dar și prin modul etic și responsabil în care ne desfășurăm activitatea, unind ecosistemele de afaceri din țară pentru a ajuta Moldova să devină  un loc mai bun de trai și un mediu transparent pentru afaceri. Astăzi, reconfirmăm angajamentul nostru și ne mândrim că suntem prima companie privată din Moldova care a semnat oficial Memorandumul de Înțelegere pentru a contribui la implementarea și realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în Republica Moldova

Barkin Secen, CEO al Moldcell

Barkin Secen, CEO al Moldcell

În septembrie 2015, toate (193) statele membre ale Organizației Națiunilor Unite, inclusiv Republica Moldova, s-au angajat să implementeze ODD și Agenda 2030, în timp ce în peste 150 de țări, peste 11.500 de companii contribuie la realizarea Obiectivelor Globale.

Moldcell

Organizația Națiunilor Unite în Moldova rămâne un partener-cheie în susținerea procesului de naționalizare și implementare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în Republicii Moldova. În același timp, trebuie să recunoaștem că, promovarea Obiectivelor Globale, poate fi realizată numai dacă lucrăm împreună: Guvernul, mediul de afaceri, comunitatea și populația. Este cu atât mai important în contextul crizei cu care ne confruntăm în prezent. Salut acest parteneriat cu Moldcell și sper că alți agenți economici vor urma exemplul și se vor alătura, pentru a face lumea mai bună

Simon Springett, coordonator rezident al ONU Moldova

Simon Springett, coordonator rezident al ONU Moldova?

 

Încă un pas important pentru compania Moldcell și proiectele ce urmează a fi realizate cu scopul promovării ODD, a fost crearea Fundației Moldcell în toamna anului 2020. Fundația îmbină transformarea digitală și utilizarea tehnologiilor bazate pe domeniile-cheie de responsabilitate digitală: educație, societate, investiții cu impact social, susținerea mediului de afaceri și sprijin pentru atingerea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă.

Moldcell

Suntem extrem de fericiți și onorați că am semnat acest parteneriat cu ONU, devenind prima companie privată din Moldova care se angajează să implementeze Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. Suntem foarte bucuroși să începem această colaborare prin semnarea Memorandumului de Înțelegere. Un astfel de angajament nu vine doar pe hîrtie și vreau să vă asigur din numele întregii echipe Moldcell că, absolut fiecare membru al familiei Moldcell, se angajează să contribuie prin transformare pozitivă la procesul de implementare a proiectelor îndreptate spre atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Nirvana Chaudhary, Director Executiv CG Group, Președintele Fundației Moldcell

Nirvana Chaudhary, Director Executiv CG Group, Președintele Fundației Moldcell

 Compania Moldcell, fondată în 2000, este un operator digital de telecomunicații care face parte din grupul CG Corp Global, și oferă o gamă diversă de servicii și produse de telecomunicații pe piața Republicii Moldova.

Moldcell

P.

Vezi și aceste știri
Moldcell lansează Fundația Moldcell și semnează un parteneriat privind extinderea oportunităților educaționale digitale în Centrul Artcor

Moldcell lansează Fundația Moldcell și semnează un parteneriat privind extinderea oportunităților educaționale digitale în Centrul Artcor

Povestea ta începe cu Academia Moldcell. Aplică acum! (VIDEO)

Povestea ta începe cu Academia Moldcell. Aplică acum! (VIDEO)

Toamna se numără… cei mai creativi studenți. Fii stagiarul Academiei Moldcell!

Toamna se numără… cei mai creativi studenți. Fii stagiarul Academiei Moldcell!

Barkin Secen, Moldcell: Pentru investitori este important nu doar să facă profit, ci și să contribuie la dezvoltarea țării și a societății (INTERVIU)

Barkin Secen, Moldcell: Pentru investitori este important nu doar să facă profit, ci și să contribuie la dezvoltarea țării și a societății (INTERVIU)

Toamna aceasta, ofertele bune sunt la Moldcell

Toamna aceasta, ofertele bune sunt la Moldcell

Moldcell a luat Trofeul Integrității, cel mai prestigios premiu în domeniu, pentru implementarea standardelor de etică și conformitate

Moldcell a luat Trofeul Integrității, cel mai prestigios premiu în domeniu, pentru implementarea standardelor de etică și conformitate

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 3
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
  • 4
    Riscă până la 10 ani de închisoare: Trei tineri, suspectați că ar fi bătut un cioban și ar fi sustras două motociclete
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.