Secția de votare de la Budapesta va avea un program special la prezidențiale

Secția de votare de la Budapesta va avea un program special la prezidențiale
poză simbol

Secția de votare din capitala Ungariei, Budapesta, va fi deschisă de la 07:00 și până la 19:00. Altfel spus, va avea un grafic redus cu două ore, spre deosebire de celelalte secții. Programul special a fost aprobat, vineri, de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Decizia a fost luată urmare a unui demers din partea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Autoritățile ungare au instituit noi măsuri restrictive, printre care interzicerea circulației pe timp de noapte, cu excepția cazurilor de urgență, între orele 20:00 și 05:00.

Peste hotarele țării au fost deschise 139 de secții pentru scrutinul prezidențiale. În caz de necesitate, programul de votare poate fi extins cu două ore.

Pe 15 noiembrie 2020, va avea loc cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Cetățenii au de ales între candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, și candidatul independent, susținut de PSRM, Igor Dodon.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
CEC a refuzat să examineze sancționarea lui Dodon. Sesizările pe marginea ziarelor electorale tipărite la editura de stat, respinse

CEC a refuzat să examineze sancționarea lui Dodon. Sesizările pe marginea ziarelor electorale tipărite la editura de stat, respinse

Mai mulți bani, echipamente și buletine de vot pentru secțiile de votare din diasporă: Ce măsuri au întreprins CEC și MAEIE pentru turul doi de scrutin

Mai mulți bani, echipamente și buletine de vot pentru secțiile de votare din diasporă: Ce măsuri au întreprins CEC și MAEIE pentru turul doi de scrutin

Cluj - cea mai pro-Sandu secție din diasporă, Kostroma - cea mai pro-Dodon. În ce secții din diasporă cei doi au acumulat cele mai puține și cele mai multe voturi

Cluj - cea mai pro-Sandu secție din diasporă, Kostroma - cea mai pro-Dodon. În ce secții din diasporă cei doi au acumulat cele mai puține și cele mai multe voturi

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 2
    Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an
  • 3
    Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru decembrie. Spînu: „Cetățenii vor plăti mai puțin”
  • 4
    Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.