Grecia: Școlile primare, grădinițele și creșele, închise din cauza pandemiei de COVID-19

Grecia:  Școlile primare, grădinițele și creșele, închise din cauza pandemiei de COVID-19
Foto: Profimedia

Grecia a anunţat sâmbătă că închide şcolile primare, precum şi grădiniţele şi creşele până la sfârşitul lunii din cauza înmulţirii cazurilor de coronavirus, scrie Digi24.

„Guvernul grec a decis să suspende funcţionarea şcolilor până la 30 noiembrie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Vassilis Kikilias, spunând că măsura a fost luată pentru a limita deplasările părinţilor, profesorilor şi bunicilor, totul pentru a reduce numărul de cazuri de Covid-19, relatează AFP.

„Am vrut să evităm închiderea şcolilor primare. Este un mesaj care arată gravitatea situaţiei”, a adăugat el. Colegiile şi liceele sunt deja închise şi toate cursurile sunt ţinute la distanţă de luni.

De la sfârşitul lunii octombrie, numărul deceselor zilnice a crescut de patru ori în Grecia, în unele zile fiind înregistrate 50 de morţi, în timpul ce numărul infectărilor s-a dublat, ajungând la circa 3.000 de cazuri pe zi.

Din cele 1.143 de paturi de la unităţile de terapie intensivă disponibile în ţară, vineri erau ocupate 830.

La 7 noiembrie au fost introduse măsuri de izolare, programate să dureze până la 30 noiembrie, chiar dacă experţii nu exclud o prelungire a lor, în contextul în care ţara pare depăşită de pandemie, după ce a fost mai degrabă ferită în primăvară.

Începând de vineri seară,13 noiembrie, a fost impusă o interdicţie de ieşire din casă între orele 21.00 şi 05.00.

Ţară cu 10,9 milioane de locuitori, Grecia a înregistrat 997 de decese şi 69.675 de contaminări de la începutul pandemiei la sfârşitul lui februarie, majoritatea dintre ele fiind semnalate în cursul ultimelor patru luni.

Regiunea cea mai afectată este oraşul Salonic, al doilea din Grecia, situat în nord, unde 32% dintre locuitori au fost testaţi pozitiv.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași

Cum au fost calculate gradele de vulnerabilitate energetică? S-au urmat trei pași

Ucraina o contrazice pe Ursula von der Leyen în privința numărului de soldați uciși: „Variază între 10 și 13 mii de morți”

Ucraina o contrazice pe Ursula von der Leyen în privința numărului de soldați uciși: „Variază între 10 și 13 mii de morți”

Rusia reia livrările de fructe și legume de la 20 de întreprinderi din R. Moldova

Rusia reia livrările de fructe și legume de la 20 de întreprinderi din R. Moldova

Advertoriale
LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

LUXADAL DENT – locul în care experiența unică a pacientului reprezintă scopul echipei zi de zi

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Acum și în sectorul Râșcani! Kaufland a deschis cel de-al patrulea magazin din Chișinău (FOTO, VIDEO)

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

Descoperă noile oferte Moldcell potrivite pentru toată familia

EMISIUNI
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
    PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
Cele mai populare
  • 1
    Unde se pot adresa cetățenii nemulțumiți de categoria de vulnerabilitate energetică atribuită
  • 2
    Arena Chișinău se deschide. Okean Elzy a anunțat că va participa la inaugurare
  • 3
    78% dintre toți solicitanții de compensații au fost încadrați în categoria foarte vulnerabilă. Statistică expusă de Dan Perciun
  • 4
    Dacă săptămâna viitoare s-ar organiza alegeri prezidențiale, Maia Sandu ar obține încă un mandat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.