Cod roșu de COVID-19 în Italia. Peste 40.000 de oameni au fost testați pozitiv în doar 24 de ore

Cod roșu de COVID-19 în Italia. Peste 40.000 de oameni au fost testați pozitiv în doar 24 de ore

Italia înregistrează un nou record de COVID-19. În ultimele 24 de ore, au fost raportate peste 40.000 de noi infecții, cea mai mare creștere zilnică de când a început pandemia, scrie CNN. 

Astfel, noul bilanț al infectărilor înregistrate astăzi ridică numărul total al îmbolnăvirilor din Italia la 1.107.303. Mai mult, tot în ultimele 24 de ore, autoritățile au raportat 550 de decese din cauza bolii. 

În acest context, șase regiuni din Italia au fost incluse în zona roșie, alte nouă sunt clasificate drept zone portocalii, iar alte cinci - zone galben. Regiunile Emilia-Romagna, Friuli Venezia Giulia și Marche au fost urcate în categoria de risc, de la galben la portocaliu.

Șeful departamentului de prevenire al ministerului Sănătății din Italia, Gianni Rezza, a menționat că numărul tot mai mare de persoane admise în spitale justifică „măsuri restrictive suplimentare care trebuie luate în acele regiuni cu un risc mai mare”. 

În același timp, primarul orașului Napoli, Luigi Deagistris, a cerut ajutor de la Guvern pentru a face față situației pandemice. 

„Acum avem nevoie de ajutor economic imediat de la Guvern", a spus edilul. 

Menționăm că la Napoli, mii de oameni au ieșit pe străzi și au strigat „libertate”. În acest fel, au criticat măsurile luate de Guvernul Conte, privind extinderea zonelor roșii. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
În jur de 800 de persoane suspecte la coronavirus au cerut urna mobilă, ca să poată vota în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale

În jur de 800 de persoane suspecte la coronavirus au cerut urna mobilă, ca să poată vota în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Coronavirus în R. Moldova: Alte 1.323 de infectări și 18 decese

Coronavirus în R. Moldova: Alte 1.323 de infectări și 18 decese

Anti-record în R. Moldova: Alte 1.331 de cazuri de coronavirus și 19 decese

Anti-record în R. Moldova: Alte 1.331 de cazuri de coronavirus și 19 decese

Măsurile anti-coronavirus, ignorate. Autoritățile au împărțit zeci de amenzi, inclusiv în instituții de învățământ sau medicale

Măsurile anti-coronavirus, ignorate. Autoritățile au împărțit zeci de amenzi, inclusiv în instituții de învățământ sau medicale

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

Jurnalistul Valeriu Cațer a plecat la Ceruri: „S-a stins Vulcan-ul”

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

EDITORIAL internațional | Îngrijorări belice, o militantă anti-avort în fruntea Parlamentului European și țara care face vaccinarea obligatorie

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Totul până la președinte: Cum un proverb citit în direct la TV a dus la arestarea unei jurnaliste din Turcia
  • 2
    De săptămâna viitoare taximetrele ar putea renunța la activitate . Care este motivul
  • 3
    Guvernul reacționează la deciziile luate de CTESP Orhei: „Aceste decizii sunt nule”
  • 4
    În Republica Moldova, doar 35% dintre femeile care au cel puțin un copil sunt angajate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.