Candidatul independent, Igor Dodon, a făcut primele declarații după închiderea secțiilor de vot. El susține că are încredere că rezultatele alegerilor vor fi în favoarea sa, iar voturile adunate în țară vor depăși numărul celor din diasporă. Dodon a precizat că de mâine contează cum vor evolua lucrurile în Moldova, în Parlament.
„Avem o participare foarte mare în diasporă, o participare mare în stânga Nistrului. Nu vin cu aprecierie referitor la cum a avut loc acest scrutin. Primim semnale referitor la unele încălcări a votului din diasporă. Mă voi abține să dau apreciere. Sunt optimist cu privire la rezultatul acestui scrutin”, a spus Dodon.
Totuși, el susține că este pregătit pentru orice scenariu.
„O să numărăm toate voturile, vom ieși cu un mesaj după ce va fi clară situația. Calculele noastre arată că învingem în interiorul țării cu o diferență destul de mare, diferență care ar putea să acopere voturile din diasporă” , a spus Dodon.
Totodată, el a precizat că este gata să se așeze la masa negocierilor în cel mai scurt timp:
„Spun cu responsabilitate că eu și colegii mei vom face tot posibilul pentru a evita destabilizarea, pentru a ne așeza cât mai repede la masa de negocieri. În următoarele zile voi anunța schimbări serioase în politica internă a țării”.
Secțiile de vot s-au închis. Pentru funcția de șef al țării candidează Igor Dodon și Maia Sandu.
Vezi și aceste știri

Însoțit de soție și bodyguarzi, Dodon a votat: „Avem nevoie de schimbări calitative, nu șocuri, nu crize” (VIDEO)

Dodon VS Sandu. În R. Moldova are loc turul doi al alegerilor prezidențiale

Sandu l-a bătut pe Dodon în instanță. Judecătoria Chișinău a constatat că pliantele contra liderei PAS sunt defăimătoare (DOC)

A refuzat, a acceptat și...a refuzat din nou. CEC nu va examina sesizarea PAS cu privire la ziarele electorale pro-Dodon, tipărite la editura de stat

CEC a refuzat să examineze sancționarea lui Dodon. Sesizările pe marginea ziarelor electorale tipărite la editura de stat, respinse

Zelenski și Sandu, după întrevederea la Kiev: „Răspunsul la agresiunea rusă trebuie să fie comun” și „Vom colabora în domeniul economic și energetic”
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
