Chirtoacă a venit cu cadou pentru Dodon la sediul PSRM. Darul a ajuns în urna cu gunoi

Chirtoacă a venit cu cadou pentru Dodon la sediul PSRM. Darul a ajuns în urna cu gunoi

Președintele Partidului Liberal, Dorn Chirtoacă, a venit la sediul PSRM cu un cadou simbolic pentru candidatul independent la funcția de președinte al țării Igor Dodon. Candidatul de pe ultima poziție din turul întâi al alegerilor i-a adus în dar lui Dodon un „kuliok calendar” în ramă și cu o panglică neagră.  

Dorin Chirtoacă a reușit chiar să intre în interiorul sediului socialiștilor unde a discutat cu presa. Acesta s-a arătat indignat de felul în care s-au desfășurat alegerile în diasporă în turul doi. Chirtoacă susține că președintele CEC trebuie să-și dea demisia.

Întretimp, în clădire s-a deconectat lumina. „Dodon și-a permis să zică „beți ceai și ne diorgaitesi”. Cred că bumerangul s-a întors. Cred că și ceaiul îi stă în gât, dacă n-a fugit de tot”, a spus Chirtoacă care afirmă că la Chișinău ar fi aterizat în orele serii un avion din Federația Rusă.  „Sau pleacă, sau vin întăriri”, zice Chirtoacă.

Cadoul lui Chirtoacă - un „kuliok” cu panglică neagră a fost aruncat la gunoi de socialistul Corneliu Furculiță. „E un ratat!”, a spus acesta.

Amintim că câteva minute în urmă, candidatul independent, Igor Dodon, a făcut primele declarații după închiderea secțiilor de vot. El susține că are încredere că rezultatele alegerilor vor fi în favoarea sa, iar voturile adunate în țară vor depăși numărul celor din diasporă. Dodon a precizat că de mâine contează cum vor evolua lucrurile în Moldova, în Parlament. Datele sondajelor o fac câștigătoare pe Maia Sandu.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Estimările NASA: 88% din recolta de grâu a Ucrainei se află pe teritoriile ocupate

Estimările NASA: 88% din recolta de grâu a Ucrainei se află pe teritoriile ocupate

Strategia chineză pentru a întoarce dispora în țară: constrângere, hărțuire, forțare. 100 de așa-numite secții de poliție monitorizează activitatea din afara granițelor

Strategia chineză pentru a întoarce dispora în țară: constrângere, hărțuire, forțare. 100 de așa-numite secții de poliție monitorizează activitatea din afara granițelor

Spînu: „Premise reale pentru a avea un tarif în jur de 4 MDL” și alte consecințe ale semnării contractului de livrare a energiei electrice cu MGRES

Spînu: „Premise reale pentru a avea un tarif în jur de 4 MDL” și alte consecințe ale semnării contractului de livrare a energiei electrice cu MGRES

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 2
    Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an
  • 3
    Energocom a semnat contractul de livrare a energiei electrice cu MGRES pentru decembrie. Spînu: „Cetățenii vor plăti mai puțin”
  • 4
    Moldovenii au puține șanse să afle de ce anumiți judecători sau procurori au picat evaluarea comisiei pre-vetting. Motivul, explicat de președintele instituției: „E regretabil”
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.