O secție din țară și trei din diasporă și-au prelungit programul de votare. CEC: Alegerile au decurs transparent

O secție din țară și trei din diasporă și-au prelungit programul de votare. CEC: Alegerile au decurs transparent

Scrutinul de azi s-a desfășurat fără incidente majore și cu transparență totală. Aceasta este constatrea Comisiei Electorale Centrale după ora 21:00, când s-au închis secțiile de votare de pe teritoriul R. Moldova. Execpție face o secție din Călărași unde programul a fost prelungit cu o oră. Iată situația din diasporă.

CEC precizează că la cinci secții de votare din străinătate nu au ajuns buletine de vot, iar acestea s-au închis înainte de programul stabilit.Mai exact sunt o secție din Franța și câte două din Germania și Marea Britanie.

Trei secții de votare din diasporă și-au prelungit programul de activitate. La Budapesta - cu 30 minute, iar la Tel Aviv și Kasel din Germania  - cu două ore. 

Membrii CEC precizează că pe parcursul zilei de 15 noiembrie au fost recepționate mai multe sesizări. În privința lor au fost efectuate demersuri către instituțiile responsabile. Iar la unele dintre ele, dă asigurări CEC, solicitanții au primit deja răspunsuri.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Avocații au fost auziți și vor avea garanții. Olesea Stamate anunță că va fi modificat Codul de procedură penală (VIDEO)

Avocații au fost auziți și vor avea garanții. Olesea Stamate anunță că va fi modificat Codul de procedură penală (VIDEO)

Respect sporit pentru propria sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public  (FOCUS)

Respect sporit pentru propria sau eroare mecanică? Gafa pe care a comis-o prim-ministra la un eveniment public (FOCUS)

Kremlinul susţine că SUA nu au luat în considerare garanțiile de securitate cerute de Rusia: „Nu vom întârzia cu reacția”

Kremlinul susţine că SUA nu au luat în considerare garanțiile de securitate cerute de Rusia: „Nu vom întârzia cu reacția”

Advertoriale
Ziua ușilor deschise la Maib: Oportunitățile de angajare studenților interesați de o carieră în vânzări

Ziua ușilor deschise la Maib: Oportunitățile de angajare studenților interesați de o carieră în vânzări

Detaliile care te vor ajuta să te simți acasă. Lucrurile de care ai nevoie pentru o locuință confortabilă (FOTO)

Detaliile care te vor ajuta să te simți acasă. Lucrurile de care ai nevoie pentru o locuință confortabilă (FOTO)

Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

Deschide cardul Mastercard FinComBank & Rompetrol cu linie de credit de până la 300.000 de lei

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultimă oră: SUA au oferit un răspuns în scris Moscovei, cu privire la pretențiile ce țin de prezența NATO în estul Europei
  • 2
    Răspunsul NATO pentru Rusia: „Să își retragă trupele ce staționează ilegal în Ucraina, Georgia și Moldova”
  • 3
    Gazprom s-ar opune unui audit real asupra datoriei MoldovaGaz
  • 4
    Partidul Șor a scos oamenii la protest. UPDATE: Consiliu raional Orhei a acordat vot de neîncredere Guvernului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.