Președintele României Klaus Iohannis a felicitat-o pe Maia Sandu pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Într-o postare pe twitter, șeful statului vecin spune că cetățenii au ales astfel „continuarea drumului european și democratic”, scrie Hotnews.ro. UPDATE: 13:09 Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale române, președintele României a discutat la telefon, în această dimineață, cu Maia Sandu. Acesta a anunțat că Iohannis va merge la Chișinău după ce Maia Sandu își va prelua mandatul.
„Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial”, se arată în comunicat.
Știrea inițială: „O felicit pe Maia Sandu pentru câștigarea alegerilor prezidențiale din Republica Moldova! Cetățenii au ales continuarea drumului european și democratic, un drum al progresului! România va rămâne alături de Rep. Moldova în eforturile reale de modernizare, democratizare și apropiere de UE”, a transmis Iohannis.
Maia Sandu a câștigat duminică alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, devenind prima femeie președinte din istoria țării.
Datele centralizate de Comisia Electorală Centrală, după numărarea a peste 99% din voturi, arată că Maia Sandu a fost votată de 57,6% dintre alegători, în timp ce contracandidatul său Igor Dodon a fost votat de 42,3%.
Vezi și aceste știri

SUA îngheaţă active de peste un miliard de dolari ale oligarhului rus Suleiman Kerimov

Primăria din Ialoveni anunță că în lunile iulie-august călătoriile cu troleibuzul pe teritoriul orașului vor costa 2 lei

Rusia interzice exporturile de orez și aminoacizi furajeri de la 1 iulie până la sfârșitul acestui an
Advertoriale

Victoriabank investește în inovații și își întărește statutul de bancă digitală. Rețeaua de bancomate, modernizată cu 100 de ATM-uri de ultimă generație

Ești în căutarea unei locuințe? Află cum poți cumpăra apartamentul perfect lângă parc, în câțiva pași simpli
