Transportarea ilegală, coruperea alegătorilor și oprirea nejustificată a procesului de votare. Vezi încălcările semnalate de Promo -LEX în turul doi al alegerilor prezidențiale

Transportarea ilegală, coruperea alegătorilor și oprirea nejustificată a procesului de votare. Vezi încălcările semnalate de Promo -LEX în turul doi al alegerilor prezidențiale

Transportarea ilegală a alegătorilor, oprirea procesului de votare în mod nejustificat, corupere și neamenajarea corespunzătoare a secțiilor de votare pentru păstrarea distanței sociale. Sunt câteva încălcări depistate de observatorii Promo - LEX în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie. 

„Acele cazuri de transportare ilegală a alegătorilor și multe dintre ele au fost din regiunea transnistreană. Nu putem trece cu vederea și consecințele acestor acțiuni de corupere care au dus la altercații. E timpul să coborâm de pe acele baricade și să contribuim ca acele situații de scindare să nu mai existe”, a declarat Pavel Postică, director de programe Promo -LEX. 

Mai exact, în 232 de cazuri a fost atestată inaccesibiliatea secțiilor de votare pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce înseamnă 751 de cazuri la nivel național. La fel, cel puțin 151 de secții de votare din eșantion nu au fost asigurate cu agent termic. 

Reprezentanții Promo-LEX au mai raportat două cazuri în care a fost împiedicat accesul observatorilor de a intra în secția de votare. În 67 de cazuri în eșantion, ceea ce înseamnă 201 cazuri estimate la nivel național, au fost atestate întârzieri la deschiderea secțiilor de votare. La fel, au fost constate 16 cazuri de sigilare necorespunzătoare a urnelor de vot, ceea ce înseamnă 49 de cazuri la nivel național.  De asemenea, în 67 de cazuri nu a fost realizat triajul corespunzător al funcționarilor electorali, observatorilor. 

În 33 de cazuri nu au fost amenajate corespunzător secțiile de votare pentru a păstra distanța de un metru între alegători în condițiile epidemiologice, ceea ce pot fi estimate 101 cazuri la nivel național. Și doar un caz în eșantion a fost înregistrată interzicerea alegătorilor fără mască de a intra în incinta secției, iar în două cazuri din cauza simptomelor COVID-19. 

Situații, zvonuri privind oferirea recompenselor materiale în raza de 100 de metri de secția de votare, au fost depistate șapte cazuri în eșantion de acest gen, ceea ce înseamnă 21 de situații la nivel național. 

Agitație electorală în raza secțiilor de votare au fost depistată în 10 situații, transportarea ilegală a alegătorilor - 13 cazuri în eșantion, opt cazuri de violență, ceea ce înseamnă 20 de situații de acest fel în țară, precum și 16 situații în eșantion când au fost făcute anumite greșeli în listele electorale. 

Mai mult, în două secții de votare a fost oprit în mod nejustificat procesul votării, iar în 62 de cazuri au fost fotografiate buletinele de vot. 

Raportul Promo-LEX a fost realizat în baza analizei a 608 secții de votare din țară. Datele nu includ secțiile din regiunea transnistreană și cele de peste hotare. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Votul diasporei pentru viitorul R. Moldova în ritm de dor, ore în șir așteptate. Vezi cele mai emoționante momente surprinse în ziua alegerilor prezidențiale (VIDEO)

Votul diasporei pentru viitorul R. Moldova în ritm de dor, ore în șir așteptate. Vezi cele mai emoționante momente surprinse în ziua alegerilor prezidențiale (VIDEO)

Maia Sandu câștigă alegerile prezidențiale din Moldova (VIDEO)

Maia Sandu câștigă alegerile prezidențiale din Moldova (VIDEO)

CEC: Pentru prima dată, un număr atât de impunător de alegători au votat peste hotare

CEC: Pentru prima dată, un număr atât de impunător de alegători au votat peste hotare

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 3
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
  • 4
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.