Veteranii au protestat în fața IGP: „De ce sunteți persecutați, de ce avem amenzi, de ce avem urmăriri?” (VIDEO)

Veteranii au protestat în fața IGP: „De ce sunteți persecutați, de ce avem amenzi, de ce avem urmăriri?” (VIDEO)

Protest la Inspectoratul General de Poliție. Un grup de veterani au cerut explicații oamenilor legii privind situațiile de conflict care au avut loc ieri la Varnița. Veteranii spun că au fost loviți de polițiști, că sunt persecutați și că li se încalcă drepturile, iar poliția acționează în baza unor indicații. De cealaltă parte, reprezentanții IGP au negat acuzațiile. 

„Să ieșiți toți trei. Șeful Inspectoratului și toți ceilalți. Voi sunteți incorecți. Voi ați aplicat forța fizică neproporțională în adresa noastră pe 31 mai, pe 16 iulie, ieri. Noi vrem să ieșiți aici să ne explicați care e atitudinea voastră, de ce sunteți persecutați, de ce avem amenzi, de ce avem urmăriri, judecăți. Prin ce noi am călcat legea? Că noi vrem drepturile noastre?”, a declarat un veteran. 

Poliția neagă acuzațiile. 

„Pe cazurile date, Procuratura Generală le examinează. Noi am fost obligați să dispersăm. Noi nu lucrăm la indicații, dar apreciem situația”, a declarat și un reprezentant al poliției. 

AGORA amintește că ieri, 15 noiembrie, la ieșirea din localitatea Varnița, direcția spre Bender, mai mulți veterani care monitorizau fluxul de mașini din Bender au fost izolați de polițiști. Asta după ce între protestatari și oamenii legii au avut loc mai multe îmbrânceli.

Protestatarii au încercat să blocheze strada care duce spre intrarea în Bender, acuzând faptul că alegătorii ar fi plătiți pentru a-și da votul pentru un anumit candidat. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
În timp ce la Varnița spiritele s-au calmat, în Criuleni alegătorii au început să protesteze (VIDEO)

În timp ce la Varnița spiritele s-au calmat, în Criuleni alegătorii au început să protesteze (VIDEO)

Mascați, altercații și drum blocat de protestatari. Ce se întâmplă la ieșirea din localitatea Varnița (FOTO, VIDEO)

Mascați, altercații și drum blocat de protestatari. Ce se întâmplă la ieșirea din localitatea Varnița (FOTO, VIDEO)

CEC condamnă acțiunile violente ce au loc în localitatea Varnița

CEC condamnă acțiunile violente ce au loc în localitatea Varnița

Advertoriale
Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Farmacia Familiei deschide cea mai mare Hyper Farmacie DITA din țară!

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Moda trebuie să fie online! Despre fashion și inovație la cea de-a 7-a ediție Moldova In Fashion Conference (VIDEO)

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

Cât costă să găsești angajați cu ajutorul unei companii de recrutare

EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
    Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
  • Prepare for Future #10. Svetlana Dimitrioglo și Cătălina Bacalâm, despre digitalizarea globală a industriei fashion
  • DESCIFRAT| Interesele din spatele spargerilor de Telegram și securitatea cibernetică în era tehnologiilor informaționale (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Event-manager: „Poate cădea decorul, să nu vină un invitat special, orice se poate întâmpla”
  • Moldova, I am back! | Dmitri Moruz: „Vrem ca toți reprezentanții minorităților naționale și etnice din Republica Moldova să se simtă acasă și nimeni să nu plece din țară”
Cele mai populare
  • 1
    Deputat PAS: CMC, prin majorarea tarifelor la apă și canalizare, și-au depășit atribuțiile. Deciziile vor fi contestate
  • 2
    R. Moldova va procura mai multă energie electrică din România. Care sunt prețurile anunțate de Energocom
  • 3
    Toate centralele nucleare ale Ucrainei au fost reconectate la rețeaua electrică. Este restabilită asigurarea cu energie electrică
  • 4
    A expirat termenul de acțiune a documentului privind interconectarea rețelelor de telefonie de pe cele două maluri ale Nistrului
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.