• Salvează articol

Începutul crizei pandemice a mai dezgolit o disfuncționalitate a societății noastre, aceasta este lipsa de încredere și parteneriat dintre stat și comunitate. Comunicarea în regim de criză a fost unidirecțională, ea a semănat mai mult a ordine date de către stat societății decât a dialog dus între doi parteneri cu statut egal. Lipsa de viziune, tact și experiență a făcut ca statul să eșueze în mobilizarea societății. Statul nu a reușit să conlucreze cu comunitatea întrucât i-a impus un regim autocrat de sub-alternanță. În acest sistem, societatea urma să se închine docil la ordinele statului, iar acesta urma să vină cu directive spontane adesea lipsite atât de sens cât și de bun simț. Liderii politici au avut naivitatea să creadă că structurile teritorial administrative ale statului au atât capacitatea să combată maladia cât și să neutralizeze toate efectele negative generate de pandemie. Lovitura însă dură dată de stat societății în ansamblu și comunităților locale în particular a condiționat ca comunitățile locale să se retragă din luptă. Acestea s-au implicat minimal în ajutorarea statului la combaterea maladiei și la susținerea persoanelor aflate în situații critice. În acest articol vom argumenta că una din lecțiile importante pe care urmează să le învățăm pe urma acestei epidemii este că statul nu poate de sine stătător soluționa situații de criză dacă nu reușește să implice comunitatea în calitate de partener cu drept egal. Parteneriatul Stat + Comunitatea poate salva mult mai multe vieți întrucât comunitatea deține controlul asupra mecanismelor milenare de supraviețuire care asigură atât subsidența fiecărui individ în cadrul grupului cât și asigură dezvoltarea durabilă a grupului în sine.

Vom începe acest articol cu prezentarea a trei cazuri simptomatice care au avut loc pe durata primelor câteva luni de pandemie. Cazurile sunt selectate pentru a arăta atât incapacitatea statului de a servi interesele fiecărui cetățean în parte cât și gradul jos de solidaritate socială care a permis apariția unor astfel de situații.

Una din istoriile halucinante auzite în timpul acestei epidemii s-a petrecut într-un sat din Moldova. Cazul s-a întâmplat în perioada stării de urgență în luna aprilie cu o femeie recent întoarsă de la copii săi din Spania. Revenind în țară femeia a intrat conform legii imediat în carantină de 14 zile. După vreo cinci zile de carantină femeia a consumat toate rezervele alimentare stocate trecând la pesmeți și zeamă de roșii marinate. După mai multe zile petrecute în semi foame ea a decis să meargă la magazinul din localitate după produse. La întoarcere, aceasta a fost oprită de poliție și amendată cu câteva zeci de mii de lei pentru nerespectarea regulilor de carantină.

Al doilea caz, este un incident, discutat masiv în media, întâmplat cu o altă bătrână întoarsă și ea acasă de peste hotare. Aceasta a fost amendată cu 22 de mii de lei pentru că a ieșit să ducă gunoiul. Al treilea caz s-a întâmplat cu un pensionar care și el a fost amendat pentru încălcarea regimului de carantină. Bătrânul însă nu a putut să achite amenda în timp pentru că cardul de pensii îi era blocat. Statul însă nu a căutat să găsească metode cum să-l ajute pe bătrân să-și deblocheze cardul sau să-i înghețe temporar plata amenzii, el însă a găsit metode de extragere a amenzii prin sustragerea acesteia direct de pe cont fără a mai recurge la deblocarea cardului. Bătrânul în acest caz a rămas și cu cardul blocat și fără bani.

Aceste trei cazuri prezentate mai sus sunt doar un nimic din numărul total de situații apărute ca urmare a pandemiei și a modului în care statul își setează preferințele în modul de interacțiune cu structurile comunităților locale. 

Prezentarea actorului principal. Arhetipul comunității.

Comunitatea este un termen pe larg utilizat în vocabularul politic. Despre ea vorbesc atât conservatorii, cât și socialiștii. În agenda conservatorilor, comunitatea este identificată cu păstrarea tradițiilor cu ajutorul cărora oamenii se simt mai aproape unul de altul. În agenda stângii, comunitatea este un sinonim pentru solidaritate și comunitatea bunurilor. Noi însă nu vom urmări în acest articol o anumită agendă politică și vom analiza comunitatea mai mult din punct de vedere antropologic definind-o drept grup de oameni uniți printr-o relație de încredere și reciprocitate, fortificate prin intermediul unui sau mai multe elemente precum sunt credința, opțiunile politice, identitatea, valorile morale, interesele comune, limba, tradițiile, religia, și altele. Această definiție este una foarte generalistă. Ea include în sine atât grupele de oameni care interacționează fizic unii cu alții, cât și pe cele care interacționează strict în spațiul online (filateliști) sau se conectează unii cu alții prin firul invizibil al credinței. Aceste comunități îndeplinesc diverse funcții și nevoi sociale. Ele furnizează cadre de cooperare și colaborare, mobilizează oameni pentru acțiuni colective, promovează interese comune, creează rețele și structuri de sprijin pentru membrii lor precum și îndeplinesc o mulțime de alte funcții și activități de o importanță majoră.

Statul de mâna cu pandemia contra individului atomizat

În prezent, după zece luni de când pandemia a pășit oficial pragul Moldovei, putem afirma că statul a eșuat în administrarea crizei. Chiar dacă statul a avut timp să se pregătească pentru înfruntarea pandemiei, care a venit în Moldova mult mai târziu decât în alte state, el a preferat să mizeze pe propagandă și dezinformare decât să recunoască slăbiciunea și să caute aliați.

În condițiile unei crize de asemenea proporții statul a comis cel puțin două greșeli. Prima e că a insistat, prin gura oficialilor, că situația e sub control și că statul deține toate capacitățile logistice, materiale și expertiza necesară pentru a gestiona criza. În realitate nici o instituție a statului nu avea nici cea mai mică pregătire pentru a gestiona o astfel de criză. A doua greșeală: întreaga situație pandemică a fost prezentată într-o manieră de parcă în afară de stat și cetățean, văzută expres doar în calitate de individ atomizat nu mai există alte entități. Cetățenii au fost impuși să joace un joc de noroc în care trebuiau să înfrunte pandemia pe cont propriu - singuri, izolați, marginalizați, fără suport din partea statului, terorizați emoțional și economic, fără viziuni clare pentru viitor. Iar deasupra s-a poziționat statul, cu un baston dur, care și-a proiectat autoritatea prin scoaterea armatei pe străzile capitalei.

Cum putea fi mobilizată comunitatea?

Comunitatea ar fi putut acționa la toate nivelele. Aprovizionarea cu produse alimentare putea fi asigurată cu ajutorul unui grup de voluntari mobilizați fie de autoritatea locală – primăria, spitalul, serviciul de asistență socială sau altă reprezentanță a statului. Această funcție putea fi la fel realizată de către structurile primare ale comunității care sunt biserică, ONG-uri locale, grupe de inițiativă sau altele. La fel putea fi instituit pe aceeași schemă un regim de acordare a asistenței de menaj pentru bătrâni, invalizi, bolnavi sau a altor persoane aflate în situații critice. 

Dacă statul nu striga în gura mare că are situația sub control și ar fi anunțat că are nevoie de sprijinul societății, atunci comunitățile locale ar fi creat sisteme autonome de acordare a suportului.

Prin urmare ar fi beneficiat toți, statul obținea un parteneriat durabil și o soluționare a problemei pe contul altora; societatea civilă – mandat de încredere din partea autorității publice, iar omul de rând primea ajutorul necesar. Ignorarea însă a rolului și a capacităților comunităților de a se implica în soluționare, a dus la agravarea situației, scăderea încrederii în autoritățile publice prin răspândirea teoriilor conspiraționiste, încărcarea sistemului medical și de asistență socială și multe alte.

Rezistența contra pandemiei – luptă concertată dusă de către autoritățile statului, știință, medicină și a comunităților locale.

Comunitățile nu sunt doar agenți pasivi, ele pot identifica soluții, ele știu ce fel de cunoaștere și ce fel de zvonuri circulă, ele pot ajuta la identificarea diverselor stigme și bariere culturale interne, ele sânt cele mai bine poziționate pentru a elabora răspunsuri colective.

Autoritățile nu au știut cum să mobilizeze instituțiile comunitare, liderii comunității (de exemplu preoții, activiștii și activistele locale, pedagogii etc) și alte pârghii prin care comunitățile să fie conectate și implicate activ în depășirea crizei.

Unica reacție a autorităților a fost manifestată prin dispoziții contradictorii ce se schimbau de la o zi la alta (cum a fost cu măștile - inițial acestea erau considerate a fi necesare doar personalului medical apoi, încetul cu încetul au devenit obligatorii pentru toată lumea!) și să sancționeze strict cetățenii și comunitățile pentru nerespectarea lor. 

Cealaltă mantră a autorităților - #StaiAcasă - a fost la fel de necondiționată, la fel de univocă, la fel de ineficientă și la fel de confuză.

Respectarea cu strictețe a îndemnului/poruncii „#staiacasă” depinde de o serie de factori: dacă persoana are casă sau nu, dacă veniturile sale curente și economiile îi ajung sau nu să supraviețuiască o perioadă de vreme, dacă e scos sau nu la lucru de angajator cu forța, sub amenințarea că e concediat etc. Chiar și cei care au casă au trebuit să se gândească la o altă casă, mai ales cei care s-au întors din afară și trebuiau plasați în regim de carantină pentru 14 zile, lucru dificil de realizat în condițiile când majoritatea familiilor nu dispun de o casă/încăpere separată ce ar fi adăpostit persoana în carantină.

Autoritățile nu au răspuns și la alte întrebări fundamentale dintre care mai relevantă este: CUM să stai acasă? Adică, care sunt regulile de interacțiune în interiorul casei pe timp de pandemie? Cum relaționăm cu grupurile de risc într-un mod în care să evităm pericolul de a-i infecta? Cum să avem grijă de o persoană care e în carantină? Cum să avem grijă de persoane infectate cu COVID fără a ne îmbolnăvi? Cum putem să ieșim afară în siguranță, fără a infecta și fără a fi infectați, până la magazin/farmacie? Cum să lucrăm în condiții de carantină? Care sunt măsurile de precauție după ce ne întoarcem de afară?

Întrebări ca astea, care vizează aspecte intime ale conviețuirii în familie și în comunitate, au nevoie de răspunsuri specifice pe care comunitatea de experți (OMS, medicii) și autoritățile încă nu știu și nu pot să le ofere…

Ele reprezintă însă exact tipul de întrebări pe care și le pune fiecare persoană pe timp de pandemie, întrebări de care, în mod crucial, poate depinde atât salvarea unor vieți, cât și stoparea răspândirii epidemiei. Mai mult, ele reprezintă un tip de întrebări la care comunitatea a căutat răspuns încă din primele zile.

Nu ne așteptam ca Guvernul să iasă franc și să recunoască că e în mod clar depășit de situație, că sistemul de sănătate e pe cale să explodeze, dar ne așteptam ca Guvernul să declare că, într-o situație atât de gravă ca asta e nevoie să fim o comunitate, e nevoie să ne gândim și la ceilalți, să fim solidari cu ei/ele și să îi ajutăm. (Îndemnul ”#staiacasă” a însemnat exact opusul acestui model - închide-te în spațiul tău, păzește-te de vecini, invită-ți prietenii și în genere nu-ți socate nasul nicăieri iar cei care nu au cum să se descurce, e problema lor).

Modul de soluționare a problemei prin implicarea comunității

Implicarea comunității poate fi realizată în trei pași: comunicare despre viruși, mobilizare în scopul contracarării răspândirii virusului și organizarea grupurilor de voluntari pentru intervenție și reacție.

Comunicare

În regim de pandemie trebuie creat un sistem de comunicare care acoperă trei nivele. Primul, comunicarea cu organizațiile internaționale cum ar fi Organizația Mondială a Sănătății (OMS); al doilea, comunicarea cu comunitatea științifică și de cercetare; și al treilea nivel, comunicarea cu populația de rând. Aceasta trebuie să fie realizat printr-o informare corectă, permanentă și rapidă. Comunicarea în interiorul societății trebuie să cuprindă toate sferele, cum ar fi anticiparea, protejarea, combaterea și oferirea altor informații relevante necesare timpului.

Contează ca informația să ajungă la fiecare grup de cetățeni, indiferent de etnie, limbă vorbită sau ocupație. Un caz elocvent este situația cu ghidurile de instruire care au fost distribuite de către administrația publică în rândul populației abia peste câteva săptămâni de pandemie. Mai mult ca atât, acestea au fost elaborate doar în două limbi - română și rusă, lăsând fără acoperire populația vorbitoare de bulgară, găgăuză sau romani. Ghidurile de instrucțiune pentru copii și adolescenți nu au fost elaborate nici până astăzi.

Informația trebuie la fel ajustată și la funcția și rolul fiecărui grup și instituții. În așa fel poliția trebuie să fie instruită să acționeze diferit la diferite situații. Au fost multe cazuri la începutul restricțiilor când poliția alunga agricultorii de pe ogoarele lor pentru că „e carantină și trebuie să stați acasă”, uitând că lucrările agricole trebuie făcute la timp și că de ele depinde existența a sute de mii de oameni în Moldova.

Comunicarea în interiorul comunității poate fi asigurată prin intermediul rețelelor sociale non formale. Deja la sfârșitul lunii martie, mai multe grupe de activiști au tradus în română diverse ghiduri din spaniolă, italiană și altele despre cum să răspundem la situația de pandemie, cum să ieși afară, cum să ne comportăm odată întorși acasă de la plimbare și multe altele în așa fel oferind un amplu material instructiv pe care statul moldav încă nu a ajuns să-l ofere cetățenilor săi. 

Răspândirea cunoștințelor comunitare

Comunitatea în comportamentul său este similară unui organism viu. Ea acumulează informații, le testează, le validează și apoi le retransmite tuturor membrilor săi. Exact aceasta se întâmplă și în cazul managementul informației ce ține de pandemie. Comunitatea a internalizat mulțimea de fluxuri de informații care țin de apariția vaccinului. În final ea a venit cu un InfoPack general retransmis tuturor care zice: vaccinul va apărea, doar că nu în lunile apropiate de aceea pregătiți-vă la un proces îndelungat. Comunitatea la fel a înțeles că chiar dacă sursele oficiale afirmă că virusul este mortal realitatea arată că el este mai periculos pentru grupele de risc. Prin urmare anume ele trebuie protejate primordial. Tot prin intermediul acestui organism de validare a informației aflăm că persoanele care au trecut deja prin COVID sunt mai imune și pot interacționa cu alte grupuri fără a fi contagioase respectiv pot participa fără riscuri pentru viață la acordarea ajutorului. Tot de aici aflăm că noul corona este maladia „intimității sociale”, adică, se răspândește cel mai des nu în cazuri de contact de scurtă durată dar în urma interacțiunilor de lungă durată, în așa fel punând în risc preponderent membrii familiei și prieteni care petrec mult timp împreună. Această cunoaștere comunitară, putea fi un bun antidot la conspirațiile despre 5G, cipuri, virusul chinez și alte teorii stelare care apar pe fundalul credibilității joase în instituțiile statului. Evident, această cunoaștere comunitară trebuie să fie actualizată permanent. Actualizarea informațională putea fi efectuată prin menținerea unui dialog constant cu comunitatea științifică care ar prezenta în regim continuu informații noi despre pandemie.

Mobilizare

Mobilizarea comunitară este capacitatea de coagulare a membrilor și a resurselor comunității în scopul realizării unor obiective de interes comun. Rolul de mobilizatori comunitari îl joacă de obicei liderii de opinie. Ei sunt factorii de decizie la definirea agendei de interes. Pentru aceasta ei scanează întreg setul de problematică existentă în comunitate și selectează spre soluționare acele probleme care pot fi rezolvate cu implicații minime. Toți acești lideri comunitari identifică și recrutează resursele necesare realizării proiectelor de interes comunitar. În calitate de agenți comunitari pot fi atât persoane atomizate cât și organizații non-guvernamentale, antreprenori, culte religioase, pedagogii, medici și membri ai administrației publice locale. Toți ei sunt forța motrică a comunității.

La fel cum comunitatea poate servi în favoarea scopurilor societății, în același fel ea poate activa contra ei. Un exemplu de acest gen este cazul comportamentului bisericii ortodoxe din Moldova în perioada pandemiei. În loc ca biserica să preia rolul de protector și susținător, ea a devenit incubatorul de maladie. Fiind bine penetrată în structurile sociale, biserica ar fi putut administra distribuirea ajutorului oferit grupurilor vulnerabile. Ea ar fi putut coordona centrul de control al lucrului voluntarilor. Din păcate însă, biserica s-a declarat în afara pandemiei. Ea a evitat să ia orice poziție, chiar mai mult a agravat situația pandemică prin a nu respecta reglementările statului cu privire la limitarea și controlul aglomerărilor umane. În așa fel biserica din Moldova, în loc să devină parte a soluției, a devenit parte a problemei. În mai multe state din SUA bisericile au acționat în tandem cu interesele comunităților în care activau. Ele au lucrat la informarea populației despre modul de protecție contra COVID și au făcut teste gratuite pentru membrii comunităților lor.

Organizare

Ceea ce trebuie să facă autoritățile în domeniul organizării comunitare este:
- să stimuleze crearea unor forme de activism local prin acordarea de sprijin direct - spații, programe de finanțări pentru inițiative, sau indirect prin crearea programelor de co-participare. Toate inițiativele care consolidează comunitatea trebuie susținute: de la filateliști la iubitori de cărți, centre pentru bătrâni și tineri și altele.

- să consolideze forme de activism și participare deja existente, cum ar fi sprijinul pentru activiștii locali deja activi.

- să implice comunitatea prin co-optarea ei în procesul decizional local - discuții publice, buget participativ, elaborarea în comun a bugetului etc.

- să creeze diverse formate și platforme de comunicare comunitară - consilii ale tinerilor, dialog permanent cu liderii comunitari etc.

Aceste măsuri nu vor crea neapărat o comunitate întrucât implicarea nu se generează la comandă dar se dezvoltă în timp, dar ar ajuta la construirea unui sol fertil pentru apariția acesteia.

Epilogul acestui articol este că armata care patrulează străzile în mașini blindate nu soluționează crizele pandemice, acestea însă pot fi soluționate de vecinii care vin să-ți aducă lapte și pâine de la magazin sau intră să te întrebe cum te simți și să-ți ducă gunoiul la tomberon.

Aceste mici ajutoare invizibile acordate de vecini unul altuia i-au ajutat omenirii să supraviețuiască în timp. Să sperăm deci că statul va acorda mai multă atenție fortificării instituțiilor comunitare și va învăța cum să interacționeze pe principii de egalitate cu toate structurile sociale formale și informale active într-o comunitate sănătoasă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim