Socialiștii vor anularea cenzurii asupra audiovizualului. Vor insista pe rentrasmiterea posturilor rusești

Socialiștii vor anularea cenzurii asupra audiovizualului. Vor insista pe rentrasmiterea posturilor rusești


Socialiștii vor anularea cenzurii asupra audiovizualului. Potrivit Declarației Consiliului Republican al PSRM, în scurt timp urmează să fie propuse modificările la Codul Audiovizualului pentru a elimina cenzura în raport cu posturile TV retransmise din Federația Rusă. Potrivit socialiștilor, restricția ar fi  fost anterior criticată dur atât de societatea civilă din țara noastră, cât și de către partenerii noștri de dezvoltare.

În anul 2017 Partidul Democrat a înregistrat în Legislativ proiectul de lege care vine să combată propaganda rusă la TV. Potrivit liderului de atunci al PD, Vlad Plahotniuc, proiectul nu vine să interzică emisiunile și posturile TV rusești, mai ales cele de divertisment, însă democrații recunoșteau că programele analitice și informative rusești vor suferi modificări, iar accentul se va pune pe știrile despre UE, SUA, Canada și NATO.

Precizăm că ședința PSRM a avut loc marți seara, la baza de odihnă Odiseu, de la Vadul lui Vodă. Discuțiile au durat mai mult de trei ore. Președintele în exercițiu Igor Dodon a menționat că a analizat situația împreună cu colegii săi și au trasat planuri de viitor.

Cu un abonament anual de Ambasador AGORA, donăm împreună prânzuri calde pentru 63 de bătrâni. Ia un abonament anual.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format. Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
„Să nu confundăm libertatea de exprimare cu libertatea de a minți.” INTERVIU cu Petru Macovei despre dezinformare și propagandă în mass-media

„Să nu confundăm libertatea de exprimare cu libertatea de a minți.” INTERVIU cu Petru Macovei despre dezinformare și propagandă în mass-media

(UPDATE) Confirmat! Ședință în toiul serii la Vadul lui Vodă: PSRM, împreună cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi s-au adunat la sfat (FOTO, VIDEO)

(UPDATE) Confirmat! Ședință în toiul serii la Vadul lui Vodă: PSRM, împreună cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi s-au adunat la sfat (FOTO, VIDEO)

Socialiștii vor ca Dodon să revină la cârma PSRM

Socialiștii vor ca Dodon să revină la cârma PSRM

Presa afiliată PSRM, niciun cuvânt despre Sandu-președinte. Ce mesaj a pus pe post (FOTO)

Presa afiliată PSRM, niciun cuvânt despre Sandu-președinte. Ce mesaj a pus pe post (FOTO)

Chirtoacă a venit cu cadou pentru Dodon la sediul PSRM. Darul a ajuns în urna cu gunoi

Chirtoacă a venit cu cadou pentru Dodon la sediul PSRM. Darul a ajuns în urna cu gunoi

Femeia de afaceri din Bălți, care ar fi pregătit omorul amantei fostului său soț, trimisă pe banca acuzaților

Femeia de afaceri din Bălți, care ar fi pregătit omorul amantei fostului său soț, trimisă pe banca acuzaților

Advertoriale
Soluții IT pentru domeniul financiar-bancar. 5 motive pentru care să participi la FinTech Hackathon (VIDEO)

Soluții IT pentru domeniul financiar-bancar. 5 motive pentru care să participi la FinTech Hackathon (VIDEO)

„Dă-i foială local”. Evenimentul marca Rockit Conference 2021 anunță primii speakeri supersonici!

„Dă-i foială local”. Evenimentul marca Rockit Conference 2021 anunță primii speakeri supersonici!

Profită de oferta de sărbători de la MAIB – credite în condiții preferențiale

Profită de oferta de sărbători de la MAIB – credite în condiții preferențiale

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
    Ana Sîtnic, despre cum să deschizi un restaurant în Chișinău, consecințele pandemiei și ce înseamnă o femeie puternică | Nota de Plată
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Au rămas numai cu „vrutul”. Candidații la funcția de prim-ministru care nu au mai ajuns șefi de guverne (AUDIO)
  • Nicolae Manolov - XOR, investiții din SUA, IT, venituri de 10.000.000 $ anual | Nota de Plată
  • Oameni ca tine| Xenia Muntean: „N-am făcut o școală la Oxford sau la Harvard dar pot să schimb viețiile a mii de oameni” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: „Liubușoara de la Sireți” - poștașa care și-a legat destinul de satul în care s-a născut (VIDEO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Sentimente neplăcute care indică, de fapt, evoluția ta ca persoană. După furtună,...
  • 34 de medalii de aur, 36 de medalii de argint și nu doar. Ce distincții au adus vinificatorii...
Cele mai populare
  • 1
    Ce spune SPPS despre paza Maiei Sandu, în momentul în care președinta se afla la cumpărături
  • 2
    Maia Sandu, în fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei: Corupția este o problemă de securitate. Țara mea are nevoie de ajutor (VIDEO)
  • 3
    Scott Hocklander, Directorul Misiunii USAID în Moldova, despre dezvoltarea Moldovei prin domeniul TIC (INTERVIU)
  • 4
    Uniunea Europeană comentează decizia CC privind dizolvarea Parlamentului: „S-a creat un drum clar pentru ieșirea din criza instituțională prelungită”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.