Ungaria a importat vaccin anti-COVID-19 din Rusia. CE avertizează țara că există riscuri medicale şi ar putea afecta încrederea publică

Ungaria a importat vaccin anti-COVID-19 din Rusia. CE avertizează țara că există riscuri medicale şi ar putea afecta încrederea publică

Comisia Europeană a avertizat, joi, Ungaria că administrarea vaccinului anticoronavirus importat din Rusia generează riscuri medicale şi ar putea afecta încrederea publică, informează digi24.ro.Conform reglementărilor europene, vaccinul Sputnik V trebuie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a fi produs sau utilizat în orice stat membru UE.

Ungaria a importat joi primele doze ale vaccinului rus Sputnik V, în cadrul unui plan care ar putea conduce la importuri masive şi la producerea vaccinului pe teritoriul ungar, dacă se dovedeşte a fi sigur şi eficient. „Experţii ungari vor avea ocazia să studieze vaccinul în următoarea perioadă şi să ia o decizie bine fundamentată privind potenţiala utilizare şi aprobare”, a declarat Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe.

Însă Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Budapesta în privinţa utilizării unui vaccin neautorizat în spaţiul comunitar. „Întrebarea este dacă un stat membru UE ar vrea să le administreze cetăţenilor un vaccin care nu a fost revizuit de Agenţia Europeană a Medicamentului”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Conform reglementărilor europene, vaccinul Sputnik V trebuie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a fi produs sau utilizat în orice stat membru UE.

„Aici se întâlnesc procedura de autorizare şi încrederea în vaccin. Dacă cetăţenii noştri încep să emită dubii privind siguranţa unui vaccin, dacă nu va trece prin evaluări ştiinţifice riguroase pentru dovedirea siguranţei şi eficienţei, va fi mult mai greu să vaccinăm o proporţie suficientă a populaţiei”, a precizat reprezentantul Comisiei Europene.

Rusia a anunţat că rezultatele testelor intermediare arată că vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% în protejarea oamenilor de infectarea cu virusul COVID-19.

Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat că nu are date din partea Rusiei sau Ungariei privind vaccinul Sputnik V.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Rusia anunţă că vaccinul său Sputnik-V prezintă o eficienţă de 92%

Rusia anunţă că vaccinul său Sputnik-V prezintă o eficienţă de 92%

Falsurile lunii octombrie: UE vrea să declare război Rusiei, Occidentul se implică în prezidențialele din R. Moldova, iar „Sputnik-V” este sigur și eficient

Falsurile lunii octombrie: UE vrea să declare război Rusiei, Occidentul se implică în prezidențialele din R. Moldova, iar „Sputnik-V” este sigur și eficient

Vaccinul rusesc „Sputnik V”: 13% din cei 300 de voluntari care l-au primit, au avut mici efecte secundare

Vaccinul rusesc „Sputnik V”: 13% din cei 300 de voluntari care l-au primit, au avut mici efecte secundare

Advertoriale
Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Ce este Low Code și cum acesta va influența platformele de dezvoltare în IT

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Educația Financiară a celor mici a ajuns la resurse: de care avem nevoie și cum le calculam? (VIDEO)

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

Un laborator AgTech cu drone și mecatronică va fi creat în două universități din țară

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Dodon îl cheamă în instanță pe Slusari. Ex-vicepreședintele Parlamentului: „Voi veni cu culiocul” (DOC)
  • 2
    Italia: Mafioții din gruparea 'Ndrangheta puneau delfini morți la uși, pentru intimidare. Mărturii cumplite în procesul secolului
  • 3
    Ziarul de Gardă: Avocata Poporului „asistată” de un fost client, condamnat penal pentru proxenetism. Reacția instituției
  • 4
    Fermele de criptovalută din Transnistria. Care sunt interesele ascunse și ce riscuri există pentru Republica Moldova
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.