OMS pledează pentru menținerea școlilor deschise în pandemie

OMS pledează pentru menținerea școlilor deschise în pandemie
Foto simbol

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a pledat joi pentru necesitatea de a menţine deschise şcolile în perioada pandemiei de coronavirus şi este de părere că se poate evita carantina dacă sunt sporite măsurile de protecţie, relatează Agerpres.ro.

„Trebuie să asigurăm educaţia pentru copiii noştri”, a declarat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, potrivit căruia copiii şi adolescenţii nu sunt vectori principali ai contagierii, iar măsura închiderii şcolilor nu este eficientă.

Kluge a precizat că izolările impuse reprezintă „o pierdere de resurse” care provoacă multe efecte secundare, precum daune aduse sănătăţii mintale sau creşterea episoadelor de violenţă domestică.

În opinia sa, dacă purtarea măştilor de protecţie depăşeşte 95% în rândul persoanelor, astfel de măsuri drastice nu sunt necesare.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Avertismentul OMS: Ne aflăm într-un moment critic în această pandemie

Avertismentul OMS: Ne aflăm într-un moment critic în această pandemie

OMS: Numărul mare de cazuri COVID-19 e influențat în parte de faptul că unii contacți nu stau în carantină

OMS: Numărul mare de cazuri COVID-19 e influențat în parte de faptul că unii contacți nu stau în carantină

OMS recomandă guvernelor să ia rapid măsuri de prevenție, dar să nu impună carantină strictă pe timp de pandemie

OMS recomandă guvernelor să ia rapid măsuri de prevenție, dar să nu impună carantină strictă pe timp de pandemie

Advertoriale
Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Cum începem slăbitul sau de ce după sărbători organismul are nevoie de o detoxifiere

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

Fii mai aproape de cei dragi cu sistemul de remiteri INTELIEXPRESS de la maib

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

„Colțunaș cu halva”. Rețetele lui Dumitru Boicu drept omagiu adus familiei sale, la Artizanii Gustului (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții în biroul șefului Direcției generale urmărire penală a CNA, Ghenadie Tanas
  • 2
    SUA s-au înțeles cu Germania să închidă gazoductul Nord Stream 2 dacă Rusia invadează Ucraina (Reuters)
  • 3
    Diaconul Ghenadie Valuța cere o nouă ședință de Judecată bisericească: „Ceea ce e scris, eu n-am făcut, după memoria mea. Trebuie să fii dement să-ți pui în pericol cariera și familia”
  • 4
    Partidul Șor nu va mai primi alocații de la stat în anul 2022
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.