Cartea de memorii a fostului preşedinte american Barack Obama, „A Promised Land” (n.r. trad. - Pământul Făgăduinței), s-a vândut în primele 24 de ore de la ieşirea sa marţi pe piaţă în 887.000 de exemplare în SUA şi Canada, mai ales în micile librării, a informat marţi editura Penguin Random House.
Barack, o depăşeşte astfel pe soţia sa, Michelle Obama, care în 2018 a vândut într-un interval similar 725.000 de exemplare din memoriile sale „Becoming”, o carte care s-a aflat pentru încă un an pe lista best-sellers redactată de The New York Times.
Cuplul Obama a devenit prin urmare un adevărat succes editorial şi o pondere cu greutate în industria beletristică, cu contracte şi succese chiar şi la categoria filme şi documentare prezentate de Netflix, transmite Agerpres.
„Suntem încântaţi de prima zi a vânzărilor. Ele reflectă expectativa generalizată a cititorilor faţă de cartea mult aşteptată şi extraordinar de bine scrisă a preşedintelui Obama”, notează cu risipă de elogii, într-un comunicat, David Drake, editor la Crown Publishing, proprietate a Penguin Random House.
Drake a subliniat că vânzările merg bine pe toate canalale, inclusiv la cărţile electronice şi audio, dar mai ales în librăriile independente, un lucru încurajator având în vedere că a fost unul dintre sectoarele care a avut cel mai mult de suferit în contextul pandemiei de coronavirus.
Memoriile lui Barack Obama se vor publica în două volume, primul este „A Promised Land”, care analizează viaţa sa politică înainte de a ajunge la preşedinţie, în timpul campaniei istorice din 2008 şi din primii ani de mandat.
Se estimează că Barack Obama a încheiat un contract de peste 60 de milioane de dolari cu Penguin Random House pentru drepturile de publicare a memoriilor sale.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”
