Viața unui bărbat în vârstă de 83 de ani a fost salvată de pompierii voluntari din localitatea Lozova, raionul Strășeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pe 20 noiembrie un incendiu a cuprins locuința bătrânului care se afla de unul singur în casă.
Primii la fața locului au intervenit pompierii voluntari din cadrul Postului de salvatori din Lozova.
Ajunși la destinație, salvatorii au intrat în locuința cuprinsă de fum și au reușit să salveze proprietarul casei care zăcea inconștient în antreu.
Bărbatul în vârstă de 83 de ani a primit îngrijirile necesare, fiind transportat la spitalul raional din Strășeni.
Incendiul a fost lichidat cu implicarea gărzii de intervenție a Detașamentului de salvatori și pompieri din Strășeni. Circumstanțele și cauza arderii urmează a fi stabilită de specialiști.
Conform Programului de consolidare a serviciului de salvatori și pompieri în localitățile rurale, funcționarea posturilor voluntare ajută la reducerea timpului de răspuns în cazul incendiilor și altor situații de risc care se produc în localitățile îndepărtate de remizele profesioniste.
Vezi și aceste știri

Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei

„Gata cu monopolul”: Spînu anunță că toți operatorii de taxi vor putea prelua pasageri de la aeroport

Comisia Europeană, așteptată să anunțe măsurile de răspuns la subvențiile prevăzute de SUA pentru industrie
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
