Palele unei turbine eoliene pot fi mai lungi decât aripa unui Boeing 747, astfel încât la sfârșitul vieții lor nu pot fi pur și simplu transportate în altă parte. Mai întâi, trebuie să tai prin fibra de sticlă folosind un ferăstrău industrial încrustat cu diamante pentru a crea trei bucăți suficient de mici pentru a fi prinse de o remorcă de autotren, potrivit Digi24.
Zeci de mii de pale îmbătrânite sunt date jos de pe turnurile de oțel din toată lumea iar majoritatea nu pot fi duse în altă parte decât la gropi de gunoi. Doar în SUA, aproape 8.000 vor fi înlăturate în fiecare dintre următorii patru ani. Europa, care s-a ocupat de această problemă de mai multă vreme, dă jos aproximativ 3.800 în fiecare an până cel puțin în 2022, potrivit raportului BloombergNEF. Va fi mai rău: majoritatea au fost construite cu mai mult de 10 ani în urmă, când erau mai puțin de o cincime din instalațiile care sunt acum.
Construite pentru a face față la curenți de vânt cu o putere echivalentă uraganelor, palele nu pot fi distruse, reciclate sau refolosite în mod facil. Aceasta a dus la o căutare urgentă pentru alternative în locurile unde nu sunt câmpii larg deschise. În SUA, ele merg către doar câteva gropi de gunoi care le acceptă, în Lake Mills, Iowa; Sioux Falls, South Dakota; și Casper, unde vor fi înmormântate în stive care ating o adâncime de peste 9 metri.
„Pala turbinei eoliene va fi acolo pentru totdeauna. Majoritatea depozitelor de deșeuri sunt considerate un mormânt uscat”, a spus Bob Cappadona, șef de operațiuni al unității din America de Nord pentru compania pariziană Veolia Environment, care caută modalități mai bune pentru a se ocupa de deșeurile masive.
„Ultimul lucru pe care vrem să-l facem este să creăm și mai multe probleme de mediu”, a mai precizat Cappadona.
Pentru a preveni schimbările climatice catastrofale provocate de arderea combustibililor fosili, multe guverne și corporații au promis să folosească doar energie verde până în 2050. Energia eoliană este una dintre cele mai ieftine moduri de a atinge acest scop.
Electricitatea provine din turbinele care învârt generatoare. Modelele moderne au apărut după embargo-ul din 1973 asupra petrolului arab, când deficitul energetic a obligat guvernele occidentale să găsească alternative la combustibilii fosili. Prima fermă eoliană din SUA a fost instalată în New Hampshire în 1980, iar California a lansat mii de turbine la est de San Francisco de-a lungul Trecătoarei Altamont.
Primele modele erau scumpe și ineficiente, învârtindu-se rapid și la altitudine joasă. După 1992, când Congresul a trecut un credit fiscal, producătorii au investit în designuri mai înalte și mai puternice. Tuburile de oțel s-au ridicat la o înălțime de aproape 80 de metri și au purtat pale de fibră de sticlă. Un deceniu mai târziu, General Electric a construit un model de 1,5 MW – destul cât să alimenteze 1.200 de gospodării cu o briză serioasă – care a devenit un standard al industriei.
Energia eoliană nu folosește deloc carbon și aproximativ 85% din componentele turbinei, inclusiv oțelul, cablurile de cupru, electronica și angrenajul pot fi reciclate sau refolosite. Însă este dificil să scapi de palele de fibră de sticlă. Unele dintre ele fiind la fel de lungi cât un teren de fotbal, utilajele mari pot căra doar câte una, ducând la costuri de transport prohibitive pe distanțe mari. Oamenii de știință încearcă să găsească modalități mai bune pentru a separa rășina de fibre sau să recicleze bucăți mai mici sub formă de granule sau plăci.
În Uniunea Europeană, care reglementează în mod strict materialele ce ajung în depozitele de deșeuri, unele pale sunt incinerate în cuptoare producătoare de ciment sau în centrale electrice. Însă energia produsă este slabă și inegal distribuită iar arderea fibrei de sticlă emite poluanți.
Vezi continuarea pe Digi24.
