Business moldovenesc? Trei persoane, reținute după au fost prinse că importau în țară valută străină contrafăcută, iar apoi o puneau în circulație

Business moldovenesc? Trei persoane, reținute după au fost prinse că importau în țară valută străină contrafăcută, iar apoi o puneau în circulație

Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 47 de ani, membri ai unui grup criminal organizat, au fost au reținute în flagrant de procurorii PCCOCS, după ce au pus în circulație bancnote false. Aceștia au folosit valută străină contrafăcută, inclusiv dolari americani, pe care îi introduceau în Republica Moldova, unde îi puneau în circulație.

În rezultatul acțiunilor de anchetă a fost posibilă realizarea achiziției de control a unui lot în valoare de cinci mii euro în bancnote false cu nominalul a câte 500 euro. Ulterior, la a doua tranzacție, au fost depistate și ridicate alte 116 bancnote false cu același nominal de 500 euro (în total, 63 mii euro falși).

În urma mai multor percheziții, oamenii legii au depistat arme, muniții deținute ilegal, obiecte de preț, precum și mijloace financiare, care au fost ridicate și supuse expertizelor.

Deși procurorii, în baza probatoriului și circumstanțelor din dosar, au ajuns la concluzia că în privința tuturor celor trei persoane există temei de arestare preventivă, măsurile aplicate au fost diferite. Astfel că o femeie, care avea rolul de a identifica potențiali cumpărători ai valutei străine și a o pune în circulație, a fost plasată în arest la domiciliu. Hotărârea aceasta fiind contestată de către procurori.

Învinuiții au fost anterior judecați pentru alt gen de infracțiuni. Pentru fapta de care sunt învinuiți acum, legea penală prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de până la 15 ani.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Cât te costă să îți încarci bateria telefonului mobil pe parcursul unui an

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

Vadim Ceban: Începând cu 4 decembrie, Moldovagaz va achiziționa gaze naturale din două surse

PORȚIA de istorie | Cum au apărut bulgarii în Basarabia țaristă

PORȚIA de istorie | Cum au apărut bulgarii în Basarabia țaristă

Advertoriale
Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Bucătarii din Moldova au câștigat Cupa de Aur, la Campionatul Mondial de Gastronomie

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Nikos Vertis este pregătit să încânte Moldova în concertul său live (VIDEO)

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

Mii de copii din toată Republica au fost informați despre regulile de circulație rutieră

EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
    DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
  • Moldova, I am back! | Alina Perju, tânăra care a revenit din Franța pentru a îmbunătăți viața sătenilor din sudul țării
Cele mai populare
  • 1
    Deputat AUR: România nu mai trebuie să finanţeze nici măcar cu un leu Guvernul de la Chişinău
  • 2
    România a început exportul de gaze către Republica Moldova prin conducta Iaşi-Ungheni
  • 3
    R. Moldova a început să importe gaze naturale din zona Mediterană
  • 4
    Pe compensatii.gov.md va apărea descifrarea calculului privind atribuirea categoriilor de vulnerabilitate energetică
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.