ANRE a aprobat o nouă metodologie de calculare şi de aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale

ANRE a aprobat o nouă metodologie de calculare şi de aplicare a tarifelor reglementate pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale
Foto: ANRE

Tarifele pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale vor fi determinate diferențiat, în funcție de nivelul presiunii în rețelele de distribuție a gazelor naturale la care sunt racordate instalațiile de gaze naturale ale consumatorilor finali sau alți operatori de sistem. O astfel de decizie a fost aprobată în cadrul ședinței de marți, 24 noiembrie a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Reprezentanții ANRE precizează că ajustarea tarifelor în decursul anului va fi posibilă doar dacă există factori obiectivi ce nu pot fi controlați de operatorii sistemelor de distribuție (OSD), care justifică o astfel de ajustare și care duc la o deviere mai mare de 5% din costul anual de distribuție stabilit în tarife. 

„Completările efectuate au adus claritate referitor la procedura de includere a costurilor de bază în scopuri tarifare (la prima etapă de aprobare a costurilor de bază sau la aprobarea costurilor de bază noi, pentru titularii de licență existenți)”, se arată într-un comunicat.

Specialiștii au asigurat că noile prevederi metodologice vor duce la asigurarea funcționării eficiente a rețelelor de distribuție a gazelor naturale și asigurarea rezistenței financiare a operatorilor sistemelor de distribuție a gazelor naturale prin stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale în baza cheltuielilor strict necesare pentru desfășurarea activității, cu excluderea din calcul a tuturor costurilor și cheltuielilor economic nejustificate.

De asemenea, a fost aprobat Regulamentul privind admiterea în exploatare a instalațiilor electrice, care prevede norme și reguli clare de admitere în exploatare a instalațiilor electrice, reguli ce vor permite organizarea în cel mai eficient și optimal mod amenajarea instalațiilor electrice noi și reconstruite. Regulamentul descrie modul și condițiile în care se emite la solicitare actul de corespundere. Respectarea cerințelor Regulamentului va îmbunătăți calitatea lucrărilor executate de către electricienii autorizați, va reduce numărul instalațiilor periculoase pentru utilizare, contribuind la funcționarea și dezvoltarea pe termen lung a sectorului energiei electrice, mai susține reprezentanții ANRE.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Făceau contrabandă de milioane prin regiunea transnistreană. Mai mulți angajați ai MAI, reținuți

Făceau contrabandă de milioane prin regiunea transnistreană. Mai mulți angajați ai MAI, reținuți

Ultima zi de Black Friday la abonamentele AGORA

Ultima zi de Black Friday la abonamentele AGORA

La solicitarea lui Robu, CSM a dat acordul pentru suspendarea din funcție a unui judecător

La solicitarea lui Robu, CSM a dat acordul pentru suspendarea din funcție a unui judecător

Advertoriale
INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

INTERVIU | E-semnătura, serviciile online și votul electronic. Despre digitalizare, cu vicepremierul Iurie Țurcanu (VIDEO)

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Spune stop îmbătrânirii: alege liftingul facial şi recapătă-ţi încrederea în tine

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

Câtă hârtie a economisit IuteCredit în două luni (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Gadgeturile noastre de toate zilele (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Viața de după căsătorie sau „iubirea asta nu ți-i trali-vali” (VIDEO)
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu, Igor Dodon și Ilan Șor, în topul celor mai de încredere politicieni. Andrei Spînu, la același nivel de activitate cu Ion Ceban
  • 2
    Explicația Maiei Sandu pentru creșterea bugetului pentru președinție (VIDEO)
  • 3
    Anchetă internă la Moldovagaz. Distribuitorii au inclus în facturi mii de metri cubi de gaz care nu au fost consumați
  • 4
    După o pauză de 10 ani, membrii unei asociații obștești conduse de Sergiu Sîrbu vor monitoriza alegerile din țară
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.