Pe o stradă din capitală dintr-o gură de canalizare a început să iasă un jet de apă ce se scurge pe asfalt. Incidentul a fost surprins pe strada Albișoara, tronson cu V. Alecsandri, de un internaut care au postat imagini video pe o rețea socială. Reprezentanții primăriei au spus pentru jurnaliștii AGORA că primarul Ion Ceban este se află acum la fața locului.
UPDATE 11:10: Apa a fost oprită. La fața locului este viceprimarul Ilie Ceban. Potrivit lui, țeava cu pricina este una relativ nouă, instalată în 2014. Municipalitatea dă asigurări că țeava avariată nu are legătură cu reparația străzii. Pentru a lichida consecințele avariei, apa din sector a fost oprită temporar.
„Este o țeavă care face legătura cu stația de pompare a apei și aprovizionează sectorul centru al orașului. Carosabilul nou renovat nu a fost afectat. Apa Canal a intervenit în regim de urgență pentru a remedia situația. Noi nu putem cunoaște sută la sută situațiile de avariere care ar putea avea loc la utilitățile subterane în diverse locații. Nu este vorba sau problema în carosabilul renovat, este problema în țeava care a cedat”, a explicat pe Facebook și primarul Ion Ceban.



Știrea inițială:
Precizăm că, acest segment de drum a fost renovat și a fost reluată circulația rutieră în ajun de turul doi al alegerilor prezidențiale. Pe carosabil a fost aplicat marcaj rutier din termoplast, iar primarul Ion Ceban a mers la fața locului, la data de 14 noiembrie, pentru a inspecta lucrările.
Pentru AGORA, reprezentanții primăriei Chișinău au spus că porțiunea de drum s-ar afla încă în reparație.
Reprezentanții „Apă-Canal Chișinău” ne-au spus că se află la fața locului ți vor reveni în scurt timp cu informații despre incident.
Vezi și aceste știri

Lituania opreşte tranzitul feroviar spre Kaliningrad pentru anumite mărfuri ruseşti

Fondul de subvenționare al agriculturii în R. Moldova. Ce-i nemulțumește pe fermieri și cu ce sugestii vin aceștia
