Ministerul Finanțelor acuză că presa a înțeles greșit impozitarea coletelor internaționale mai scumpe de 100 de euro. Iată ce precizări face

Ministerul Finanțelor acuză că presa a înțeles greșit impozitarea coletelor internaționale mai scumpe de 100 de euro. Iată ce precizări face
Foto: oficial.md


Ministerul Finanțelor a venit astăzi cu un șir de precizări despre coletele trimise prin poșta internațională, care în 2021 ar urma să fie impozitate începând cu suma de 100 de euro, nu 200 cum a fost până acum. Potrivit MF, unele instituții de presă au scris că vor fi impozitate coletele în valoare de peste 100 de euro transmise de concetățenii noștri de peste hotare. Autoritățile au acuzat presa de falsuri și au punctat că pentru acest tip de colete plafonul rămâne neschimbat la nivelul de 430 de euro pe cale aeriană și 300 de euro pe cale terestră.

„Condamnăm orice încercare de a promova știri false. Potrivit proiectului de lege privind politica fiscală și vamală pentru anul 2021, prezentat pentru consultare publică, se propune revizuirea tratamentului fiscal al mărfurilor transportate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale, și anume celor procurate de pe platformele internaționale de comerț electronic. Astfel, se prevede aplicarea facilităților fiscale și vamale asupra mărfurilor care nu depășesc plafonul valoric de 100 euro”, se arată într-un comunicat al Ministerului.

În cazul coletelor transmise de cetățenii de peste hotare, plafonul rămâne neschimbat la nivelul de 430 de euro pe cale aeriană și 300 de euro pe cale terestră, susțin cei de la Finanțe.

„Importanța propunerii derivă din necesitatea asigurării concurenței loiale între mărfurile produse autohtone și cele procurate prin intermediul trimiterilor poștale”, argumentează autoritățile.

Amintim că Guvernul și-a propus să reducă limita neimpozabilă pentru mărfurile din străinătate de la 200 la 100 de euro. Cel puțin asta prevede proiectul politicii bugetar-fiscale pentru 2021 care urmează să fie aprobat de miniștri și deputați până la finalul anului curent. 

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format. Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor.

Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi. Sprijină AGORA astăzi cu doar 48 de lei lunar. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Un BMW s-a răsturnat pe bulevardul Dacia din Chișinău. În automobil se aflau și doi copii

Un BMW s-a răsturnat pe bulevardul Dacia din Chișinău. În automobil se aflau și doi copii

Averile lui Igor Dodon: Cum a venit în funtea țării și cum a plecat (DOC)

Averile lui Igor Dodon: Cum a venit în funtea țării și cum a plecat (DOC)

Zeci de mii de oameni protestează în susținerea opozantului rus Alexei Navalnîi. Forțele de ordine au realizat mai multe rețineri (VIDEO, FOTO)

Zeci de mii de oameni protestează în susținerea opozantului rus Alexei Navalnîi. Forțele de ordine au realizat mai multe rețineri (VIDEO, FOTO)

Advertoriale
Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
    Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
  • Lilian Guzun, despre Iute Credit, motivarea angajaților, revenirea în R. Moldova și dezvoltarea unei afaceri în domeniul creditării | Nota de Plată (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Cum te cheamă? Borș de zeamă!”. Despre denumiri de partide și formațiuni absurde, pe fundalul comediei Pro/Pentru Moldova
  • Sergiu Gălușcă, despre Domaine la Prut, tendințele în vinificație, investițiile europene și antreprenoriat | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Paradoxal! Cel mai tare trend al iernii 2021 – hainele cu multe deschizături! (Foto)
  • Afacere cu elemente braziliene chiar în Moldova! Tânărul care s-a încumetat să transforme o...
Cele mai populare
  • 1
    O fată de zece ani din Italia a murit sufocată în urma unei provocări de pe TikTok
  • 2
    Schimbă retorica? Igor Dodon nu exclude faptul că va vota candidatul propus de Maia Sandu la funcția de premier (FOCUS)
  • 3
    Inovație pentru R. Moldova, normalitate pentru alte state. Soluții: Cum se pot dezvolta localitățile prin emiterea obligațiunilor municipale (VIDEO)
  • 4
    Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată din nou. Avocat: „Vom prezenta săptămâna viitoare un set de documente și unele probe”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.