Marele fotbalist argentinian, Diego Armando Maradona, a murit, astăzi, la vârsta de 60 de ani. Decesul survine în urma unui stop cardiac, după ce săptămâna trecută a suferit o operație la cap, scrie presa străină.
Diego Armando Maradona e considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile. Acesta s-a născut la data de 30 octombrie 1960 într-un cartier sărac din Buenos Aires. La vârsta de trei ani a primit o minge în dar de la vărul lui, iar în momentul în care a început să jongleze cu ea, familia sa a rămas fascinată.
Micul Diego a ajuns la vârsta de opt ani sa dea probe la clubul Argentinos Juniors unde antrenorii impresionați de tehnica copilului îl legitimează repede ca să nu-l piardă.
Până să debuteze la prima echipă, Maradona încânta spectatorii de la meciurile Argentinos Juniors cu jongleriile sale. Primul meci la Argentinos Juniors îl are la 15 ani. Patru luni mai târziu își face debutul și în echipa națională de seniori a Argentinei, într-un meci amical, contra Ungariei, scrie ziare.com.
Ajunge la Barcelona, unde în 1983 este primul jucător din echipa catalanilor care este aplaudat la scena deschisă de fanii lui Real Madrid într-un El Clasico. Nu stă mult și ajunge un an mai târziu la Napoli unde tot orașul este blocat la sosirea argentinianului.
Acolo, este cel mai bun jucător al turneului și rămâne în istorie pentru golul marcat cu mâna în poarta Angliei. Cariera argentinianului a fost presărată cu numeroase scandaluri din cauza consumului de droguri. În 1994, la Campionatul Mondial din SUA, Diego a fost trimis acasă de FIFA după ce a fost testat pozitiv la antidoping.
Vezi și aceste știri

O porțiune din strada Nicolae Testemițanu, închisă miercuri. Iată cum e redirecționat transportul public

Doi sportivi din R. Moldova au luat aur și bronz la Campionatul European de Judo

Două zile, sub girofarul ambulanțelor: Patru copii au venit pe lume, 17 victime ale accidentelor rutiere au primit ajutor medical și sute de oameni, transportați la spital

ANTA constată: În turul doi de scrutin nu au fost fixate transportări organizate ale alegătorilor

Intervenții în 24 de ore: Zeci de automobile, ambulanțe și transport de pasageri au solicitat salvatorii pentru deblocare din nămeți (FOTO/VIDEO)

Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
