*Acest material este sponsorizat

Afaceri durabile. METRO – apreciat la nivel internațional pentru sustenabilitatea în industria alimentară și a comerțului cu amănuntul

Afaceri durabile. METRO – apreciat la nivel internațional pentru sustenabilitatea în industria alimentară și a comerțului cu amănuntul
Metro Cash and Carry


Metro Cash and Carry integrează sustenabilitatea în dezvoltarea afacerii, componentă apreciată la nivel internațional. Pentru al 6-lea an consecutiv, compania a fost listată în clasamentul de dezvoltare durabilă al Indicelor de Sustenabilitate Dow Jones (DJSI), segmentul „Food & Staples Retailing”, fiind una din cele 6 companii din domeniu, calificate după evaluarea experților. Prezența METRO în acest clasament este o reconfirmare a performanțelor înregistrate, dar și a corectitudinii strategiilor aplicate în domenii precum mediu, sănătate, nutriție, protecția datelor cu caracter personal, implicare în promovarea drepturilor omului etc. 

„Durabilitatea afectează pe toată lumea: consumatorii și companiile, micii comercianți cu amănuntul și clienții acestora. Evaluarea confirmă încă o dată eforturile noastre în acest domeniu și ne arată cât de important este să lucrăm alături de clienții noștri în fiecare zi pentru a ne asigura că toate resursele noastre sunt utilizate în mod responsabil. Acțiunea durabilă este unul dintre principiile de care se ghidează METRO. Și asta pentru că, devine tot mai clar faptul, că toți purtăm o responsabilitate pentru protecția mediului, economică și socială - pentru a construi o comunitate mai puternică. Ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități și, prin urmare, continuăm angajamentul nostru și pe termen lung în ceea ce privește sustenabilitatea.”

Veronika Pountcheva, Director Responsabilitate Corporativă Globală, METRO AG

 

Unele aspecte au fost evaluate în premieră în acest an

Renumitul indice bursier internațional Dow Jones, evaluează anual activitatea de sustenabilitate a companiilor listate la bursă la nivel mondial. În acest an, aproximativ 3.500 de companii s-au înregistrat și au participat la evaluare. Acesta este un indicator pentru investitori în aprecierea companiilor cu bune performanțe de mediu, sociale și economice. În grupul „Food & Staples Retailing”, în care a fost evaluată METRO AG, s-au aflat 41 de companii - o confirmare a importanței acestui aspect în viața de business, dar și a competiției acerbe. Anul acesta, în premieră, au fost evaluate aspecte precum proporția materialelor de ambalare durabile (ex. sticla, hârtia sau plasticul reciclabil), la care METRO și-a menținut poziția fruntașă. Aceleași principii de sustenabilitate în toate țările în care operează grupul.

Și în Republica Moldova, METRO își desfășoară activitatea în mod sustenabil, menținând un proces de evoluție stabil, dar și un mediu potrivit pentru generațiile următoare. Vorbim despre proiecte precum: „Water initiative”, 3 stații de alimentare pentru mașini electrice, boxe pentru colectarea bateriilor spre reciclare, proces intern de reciclare a consumabilelor (ex. plastic, hartie) etc.

Fiind o companie globală, METRO implementează sisteme de management a siguranței alimentare și a calității, bazate pe unul dintre cele mai importante standarde internaționale ISO 22000:2005. În cadrul companiei, sunt aplicate controale interne ale calității, testarea de către laboratoarele independente, tehnologii performante și personalul calificat asigură standarde înalte în mod constant. METRO Moldova deține sistemul HACCP, certificări care întăresc relația de încredere cu clienții săi pentru succesele lor.

Mai multe detalii pe METRO.md

METRO este unul dintre liderii internaționali în domeniul vânzărilor en-gros, cu un sortiment de produse alimentare și nealimentare care deservește clienți din industria HoReCa și revânzători. La nivel global, METRO servește peste 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături în unul dintre magazinele sale de format mare, să comande online și să își colecteze cumpărăturile la magazin sau să le fie livrate. METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul cu amănuntul și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon al afacerii METRO. METRO deține primul loc în Indicele Sustenabilității Dow Jones, în industria comercializării produselor alimentare. Compania operează în 24 de țări și angajează peste 100.000 de oameni în întreaga lume. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, cu peste 25000 de articole în fiecare magazine și peste 600 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de / www.metro.md

P.

Vezi și aceste știri
Împreună investim în viitorul comunității: mai mulți producători locali, despre campania METRO #RămânemAproape (VIDEO)

Împreună investim în viitorul comunității: mai mulți producători locali, despre campania METRO #RămânemAproape (VIDEO)

Ziua Afacerii Tale - solidaritate cu HoReCa: Angajații METRO au vizitat restaurantele locale sau au comandat online bucatele preferate

Ziua Afacerii Tale - solidaritate cu HoReCa: Angajații METRO au vizitat restaurantele locale sau au comandat online bucatele preferate

„Afaceri cu față umană” ți-l aduce azi pe Serghei Martînov, director general METRO Cash & Carry Moldova

„Afaceri cu față umană” ți-l aduce azi pe Serghei Martînov, director general METRO Cash & Carry Moldova

Performanța companiei METRO Moldova a fost premiată cu distincții în domeniul calității, aprecierea consumatorilor și responsabilitate socială

Performanța companiei METRO Moldova a fost premiată cu distincții în domeniul calității, aprecierea consumatorilor și responsabilitate socială

Încă două stații de încărcare a automobilelor electrice, instalate de METRO, în parteneriat cu PNUD

Încă două stații de încărcare a automobilelor electrice, instalate de METRO, în parteneriat cu PNUD

METRO Moldova donează 1 milion de lei pentru lupta împotriva COVID-19

METRO Moldova donează 1 milion de lei pentru lupta împotriva COVID-19

Advertoriale
Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
    Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
  • Lilian Guzun, despre Iute Credit, motivarea angajaților, revenirea în R. Moldova și dezvoltarea unei afaceri în domeniul creditării | Nota de Plată (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Cum te cheamă? Borș de zeamă!”. Despre denumiri de partide și formațiuni absurde, pe fundalul comediei Pro/Pentru Moldova
  • Sergiu Gălușcă, despre Domaine la Prut, tendințele în vinificație, investițiile europene și antreprenoriat | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • O fată de 10 ani a murit în urma unei provocări de pe TikTok. Copila s-a sufocat!
  • Supă-cremă cu broccoli, ciuperci și cașcaval. Consistentă și plină de savoare, este cina...
Cele mai populare
  • 1
    Dodon anunță proteste de săptămâna viitoare
  • 2
    Cum explică ministrul Justiției tergiversarea continuă a dosarului lui Ilan Șor
  • 3
    Dodon anunță că vaccinul rusesc ar putea ajunge în RM chiar săptămâna viitoare, dar că acum nu e sens să se vaccineze
  • 4
    Ruslan Codreanu dă asigurări: „Nu suntem de-ai lui Plahotniuc”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.