Câțiva magistrați de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru se arată indignați de lucrările de reparație care au loc în instituție. Aceștia se plâng că în această dimineața au fost nevoiți să „escaladeze pietrele pentru a ajunge la locul de muncă”. Asta pentru că edificiul care găzduiește sediul Centru al Judecătoriei Chișinău a intrat în reparații.
Mai mult, judecătorii spun că din cauza lucrărilor de reparație deseori rămân fără curent electric, iar liftul instituției este mereu nefuncțional.
„Dimineață nu era nici cărare pe unde să treci. Trebuia să escaladăm aceste pietre pentru a ajunge la locurile noastre de muncă. Cetățenii care au venit azi la ședințele de judecată s-au plâns. O mamă care și-a dus copilul în brațe pentru că nu lucra ascensorul. Acesta poate să se și blocheze, în legătură cu aceste reparații. Este pur și simplu imposibil să petreci ședințele de judecată atunci când toată ziua auzi zgomotul de la reparație. Zilele trecute a fost pană de curent”, susține judecătoarea Victoria Sanduța.
Magistrata afirmă că proprietarul clădirii le-ar fi spus că timp de o lună să se mute la o altă instituție.
„Se schimbă rețele de electricitate și încălzire moderne la etajele 10-17, în timp ce la etajele 1-9 activează în regim deplin de lucru o instanță de judecată. Inițial am fost somați să plecăm în zece zile, indiferent de cum își imaginează proprietarul acestei clădiri, mutarea unei instanțe cu 70 de judecători care au în procedură 400-500 de dosare, să le mute în zece zile. Pentru ei nu contează că cetățenii așteaptă soluționarea cât mai rapidă a litigiilor. În septembrie, am solicitat președintelui instanței în regim de urgență redresarea situație. Acum acesta a zis că nu ne mutăm în zece zile, dar peste o lună. Nu este clar nici unde va fi mutată judecătoria Chișinău. Nu știm nici ce va fi cu dosarele cetățenilor”, mai susține judecătoarea.
Precizăm că, angajații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, au rămas uimiți de ceea ce au văzut când au ajuns, în această dimineață, la locul de muncă. Magistrații au descoperit că în edificiu au loc lucrări de reparație, lucru despre care aceștia nu au știut.
Vezi și aceste știri

Averile lui Igor Dodon: Cum a venit în funtea țării și cum a plecat (DOC)

Zeci de mii de oameni protestează în susținerea opozantului rus Alexei Navalnîi. Forțele de ordine au realizat mai multe rețineri (VIDEO, FOTO)
