Fratele fostului procuror general Eduard Harunjen, acuzat de delapidare în proporții deosebit de mari

Fratele fostului procuror general Eduard Harunjen, acuzat de delapidare în proporții deosebit de mari


Avocatul Artur Harunjen, fratele fostului procuror general Eduard Harunjen este acuzat de delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari. Asta după ce, în calitate de avocat ar fi retras de la Procuratură valută în sumă totală de peste 1,1 milioane de lei care fuseseră confiscați anterior de la un client al său în cadrul unui dosar penal, scrie Ziarul de Gardă.

Artur Harunjen are 41 de ani și este fratele mai mic al fostului procuror general, Eduard Harunjen. A lucrat șapte ani în Procuratură, iar din 2013 deține licență de avocat.

Pe 13 decembrie 2016, la fix cinci zile după ce fratele său, Eduard Harunjen a fost numit Procuror General, avocatul Harunjen semnează un contract de reprezentare cu cetățeanul Eduard Blîndu, originar din satul Clocușna, Ocnița. Blîndu era la acea vreme proprietarul unor case de schimb valutar din capitală, dar și din raionul său de baștină și era implicat într-o cauză penală fiind bănuit de folosirea valutei false.

În acel dosar, de către poliție fuseseră efectuate percheziții la casele de schimb valutar deținute de Eduard Blîndu la Ocnița și la oficiul companiei din Chișinău. În urma acestora, au fost ridicate mai multe bunuri printre care și bani în lei moldovenești, dolari SUA, Euro, lire sterline, grivne ucrainești, ruble rusești și lei românești. În total, este vorba despre o sumă care la cursul BNM din acea perioadă a fost calculată ca fiind de 1.136.688,11 lei moldovenești.

La scurt timp, dosarul a fost clasat și a rămas de rezolvat soarta „corpurilor delicte”, adică a banilor în diferite valute și care au fost evaluate la suma de peste 1,1 milioane de lei.

Din mărturiile pe care le-a făcut în dosar, Harunjen spune că la 31 mai 2018 a fost sunat de procurorul de caz care i-a cerut să anunțe clientul său să vină să-și ia banii. Artur Harunjen a declarat că Eduard Blîndu i-ar fi spus că nu se află în țară și care l-ar fi rugat pe avocat să ia el acea sumă de bani. În aceeași zi, Harunjen a intrat în posesia întregii sume.

În rechizitoriu, Artur Harunjen spune că după ce a luat banii, s-a întâlnit cu clientul său pe care l-a rugat să-i împrumute această sumă de bani pentru a-și face reparație în apartament.

Artur Harunjen a recunoscut că a luat acești bani, dar spune că de fapt i-a împrumutat de la clientul său și că-i va returna. De cealaltă parte, partea vătămată spune că Harunjen a luat acești bani fără voia sa și că la nenumăratele sale solicitări a refuzat să-i întoarcă banii oferind răspunsuri evazive.

Întreaga istorie se întâmpla exact în perioada când Eduard Harunjen, fratele avocatului Artur Harunjen, deținea funcția de Procuror General.

Peste un an însă, susține Harunjen, fostul său client i-a cerut returnarea sumei, iar el l-a anunțat că nu dispune de suma integrală și i-a propus să-i întoarcă banii în rate, achitându-i o primă tranșă de 5 mii de euro la 9.08.2019. Tot în acea zi, Blîndu i-ar fi cerut restituirea integrală a datoriei și l-a anunțat că refuză să primească bani în tranșe.

În depozițiile sale, Harunjen se plânge că odată cu solicitarea de a-i fi întoarsă toată suma, Eduard Blîndu îi făcea „aluzii la schimbarea conjuncturii politice și faptul că dispune de relații amicale în conjunctura lui Năstase Andrei care la acel moment deținea funcția de Ministru al Afacerilor Interne”, aluzii pe care el nu le-a înțeles și că în repetate rânduri l-a asigurat pe Blîndu că-i va restitui suma de bani.

De cealaltă parte, Eduard Blîndu are o altă versiune. Fostul client al lui Harunjen spune că avocatul l-a mințit că a luat banii și că a aflat despre acest lucru abia la sfârșitul lui 2019 după ce a primit un răspuns oficial de la Procuratură. În toată această perioadă, Blându susține că Harunjen în repetate rânduri îi declara că banii sunt în continuare la poliție, invoca diferite pretexte de ce nu i-au fost returnați, dar îl asigura că va rezolva problema.

Citiți întregul articol aici.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format. Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor.

Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi. Sprijină AGORA astăzi cu doar 48 de lei lunar. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Ce țări putem vizita? Lista actualizată a alertelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova (DOC)

Ce țări putem vizita? Lista actualizată a alertelor de călătorie pentru cetățenii Republicii Moldova (DOC)

Lista candidaților, admiși la proba interviului în cadrul concursului pentru funcția de judecător la CtEDO din partea R. Moldova

Lista candidaților, admiși la proba interviului în cadrul concursului pentru funcția de judecător la CtEDO din partea R. Moldova

Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată din nou. Avocat: „Vom prezenta săptămâna viitoare un set de documente și unele probe”

Ședința de judecată în dosarul Șor, amânată din nou. Avocat: „Vom prezenta săptămâna viitoare un set de documente și unele probe”

Advertoriale
Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Achită cu cardurile din colecția GAMA de la MAIB și primește până la 10% cashback

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

Mașină explodată pe străzile capitalei. O echipă de mascați a ciuruit cu gloanțe automobilul. Imagini filmate de trecători

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
    Oameni ca tine: Alexandru Bîrlea, tânărul de la Cahul care și-a transformat visul vieții într-o afacere cu elemente braziliene (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Cu spirt, solvenți sau diluanți? În ce ape politice se poate autodizolva Parlamentul moldovenesc? (AUDIO)
  • Lilian Guzun, despre Iute Credit, motivarea angajaților, revenirea în R. Moldova și dezvoltarea unei afaceri în domeniul creditării | Nota de Plată (VIDEO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: „Cum te cheamă? Borș de zeamă!”. Despre denumiri de partide și formațiuni absurde, pe fundalul comediei Pro/Pentru Moldova
  • Sergiu Gălușcă, despre Domaine la Prut, tendințele în vinificație, investițiile europene și antreprenoriat | Nota de Plată
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • O fată de 10 ani a murit în urma unei provocări de pe TikTok. Copila s-a sufocat!
  • Supă-cremă cu broccoli, ciuperci și cașcaval. Consistentă și plină de savoare, este cina...
Cele mai populare
  • 1
    Dodon anunță proteste de săptămâna viitoare
  • 2
    Cum explică ministrul Justiției tergiversarea continuă a dosarului lui Ilan Șor
  • 3
    Dodon anunță că vaccinul rusesc ar putea ajunge în RM chiar săptămâna viitoare, dar că acum nu e sens să se vaccineze
  • 4
    Ruslan Codreanu dă asigurări: „Nu suntem de-ai lui Plahotniuc”
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.